Dragă jurnal,
Nu am mai mâncat de aproape trei zile. Mă simt slăbită şi ameţesc tot timpul. Dar e în regulă, pentru că mă simt frumoasă. Nici nu am prea putut dormi, dar poate e mai bine aşa, probabil aş fi avut coşmaruri. Mă doare mâna în timp ce scriu, mă dor toate încheieturile, tot corpul. Doare şi când respir şi când clipesc.
Sper doar ca toată suferinţa să ducă undeva. Sper să mă observe, să vadă de ce sunt în stare pentru el. Să vadă câtă nevoie am de el. Vreau doar să mă ţină în braţe, şi poate să mă sărute pe creştetul capului, să-mi spună că e ok, că sunt de-ajuns, că sunt frumoasă şi că nu trebuie să schimb nimic la mine. Mereu a fost un mincinos priceput, poate m-ar convinge. Aş vrea să fiu convinsă, aş vrea să mă pot opri din a mă distruge. Căci e atât de greu să te schimbi. E dureros şi te consumă. În timp ce lucram la noua eu, am pierdut-o pe cea veche, şi acum am rămas neştiind cine sau ce sunt. Mi-e frig şi mă tem.
Nu ştiu dacă voi mânca, nu mi-e poftă, mi-a trecut deja foamea. Sunt atât de obosită încât parcă ar fi mai uşor să mor decât să mă odihnesc. Parcă. Nici nu aş avea cum să-mi revin, oricum. Nu aş mai fi niciodată la fel, nu voi mai putea răde din toată inima, poate nici măcar zâmbi, nu mă voi mai putea bucura de zilele însorite şi nu voi mai fi fericită. Niciodată. Voi fi nevoită să-mi petrec tot restul vieţii fugind de adevăr şi ascunzându-mi rănile. Ăsta nu-i fel de a trăi.
Aş pleca, lăsând totul şi pe toţi în urmă. Pe toţi înafara lui. Pe el nu-l pot lăsa, şi o parte din mine nici nu vrea. Am nevoie de el, şi nu e lucru ce urăsc mai mult.
Ieri a fost vreme rea, a plouat, a tunat şi a fulgerat, iar eu m-am simţit în sfârşit oarecum consolată. Ştii, şi cerul e trist uneori. Uneori. Dar eu, eu tot timpul. Şi indiferent ce-aş face, nu pot să simt nimic altceva. Mi-e frică, căci poate într-o zi nu voi mai putea simţi nici atât. Într-o zi ar putea şi tristeţea să dispară şi să rămân pustie, rece, chiar moartă.
Nici nu şiu despre ce vorbesc. Sunt atât de pierdută. Aş vrea să plâng. Dar nu pot. Aş vrea să plec. Dar nu pot. Aş vrea să-i pese. Dar nu-i pasă. Nici lui, nici altcuiva. Sunt complet singură. Aşa că spune-mi, ce rost mai are să trăiesc?
// Pagină din jurnalul unei fete depresive şi anorexice, care e înfometată după iubire. //
