În decursul timpului evoluţia medicinei legale a fost condiţionată de evoluţia sistemului de
justiţie pe de-o parte şi de evoluţia medicinei pe de altă parte. Dispoziţii cu caracter medico-legal
există în legislaţia lui Hamurabi cu 2000 de ani î. H., când texte exprese obligau la efectuarea
unor constatări în caz de moarte violentă sau vătămări corporale. În Grecia antică contribuţii la
dezvoltarea elementelor medicinei legale au avut-o Hipocrates (al Il-lea) referitor la avort,
graviditate, gravitatea leziunilor corporale, Herophil, care efectua autopsii în public şi
Erasistrate, considerat părintele anatomiei patologice. Din această perioadă datează şi noţiunea
de mitridatism referitoare la rezistenţa la otrăviri.
Romanii rezolvau, în legi speciale, inclusiv probleme medico-legale. Amintim: Lex
Aquilia privind responsabilitatea medicului, Lex Pompeea privind intoxicaţiile, Lex Scantinia
privind perversiunile sexuale. Nu poare fi uitata activitatea deosebită a medicului Antistus care a
autopsiat corpul lui lulius Cezar, afirmând că din cele 22 de plăgi doar una era letală. Galenus
studiază elementele simulării şi diferenţele între plămânul respirat şi nerespirat al nou-născuţilor,
iar în Codul lui Justinian se reglementează rolul medicilor în procesul de judecată.
Prima lucrare medico-legală apare la chinezi în anul 1247, scrisa de Sun-Tzi si intitulata
"Cum se spală nedreptatea", in care sunt descrise autopsia, diferenţierea traumatismelor mortale
de cele nemortale, asfixiile, moartea subită, moartea survenită în tratamentele cu acupunctură.
Dezvoltarea specialităţii medico-legale are loc insa în Europa, prin Ambroise Pare în sec.al
XVI-lea, care publică primele tratate despre plăgi mortale, asfixii, intoxicaţii şi Paulo Zacchia, în
sec.al XVII-lea ("Despre rapoartele medico-legale" respectiv "Chestiuni medico-legale").
Inca din 1532, "Constitutio Criminalis Carolinae" preciza obligaţia judecătorului de a
solicita medicul pentru demonstrarea otrăvirilor, leziunilor corporale, a problemelor referitoare la
avort, infanticide, statuind si reguli privind redactarea rapoartelor medico-legale. Din anul 1544
datează certificatul care confirmă identificarea cadavrului lui Francisco Pizzaro.
În România, primele dispoziţii cu caracter medico-legal apar în 1500 în " Pravila de la
Ieud" respectiv Psaltirea Scheiană, unde este stipulat aportul medicului în procesul de judecată.
Urmeaza apoi pravilele lui Matei Basarab şi Vasile Lupu, unde sunt descrise aprecierea
leziunilor în răniri şi otrăviri, deflorarea şi violul, aberaţiile sexuale, alienaţia mintală, divorţul
pentru impotenţă, perversiune sau nebunie, pruncuciderea în cazul naşterii de malformaţi
monstruoşi, medicii otrăvitori. În 1777 este înregistrat primul post de vraci orăşenesc (de poliţie)
la Iaşi, remunerat din veniturile mănăstirii. La 22 iunie 1811 divanul Moldovei hotărăşte ca pe
viitor persoanele otrăvite sau cele decedate prin morţi violente să fie autopsiate de medic. Primul
Certificat Medico-Legal, semnat de medicii Filiti, Darvari şi Caracas, dateaza din anul 1812.
Gh. Atanasovici a fost primul profesor de medicină legală numit în 1861 la Şcoala
Naţională de Medicină şi Farmacie. Un an mai tîrziu a fost numit medic legist al capitalei şi
membru în consiliul superior. A funcţionat ca profesor până în anul 1867, când a demisionat şi a
fost numit din nou în 1869 până în 1877. Dintre lucrările sale menţionăm "Expertizele medico-
legale".
În perioada 1867-1868 medicina legală a fost predată de dr. Neculae Negură iar toxicologia
de dr. Dimitrie Sergiu.
În 1879 a fost numit profesor de psihiatrie şi medicină legală Alexandru Şuţu care a cerut
Ministerului de Justiţie să oblige pe medicul legist şef al capitalei să permită studenţilor la
medicină să asiste la necropsii. Dintre lucrările sale amintim "Studii medico-legale", "Lecţie de
deschidere la cursul de medicină legală" şi "Mania morală în raport cu responsabilitatea legală".
În 1890 dr. Mina Minovici ocupă postul de medic şef al capitalei devenind în acelaşi timp
şi asistent al prof. Şuţu la catedra de psihiatrie şi medicină legală. În 1897 este numit profesor
suplinitor la disciplina de medicină legală care devine de sine stătătoare iar în 1899 este
confirmat ca profesor titular.
Prof. Mina Minovici a organizat medicina legală în România pe baze ştiinţifice. În 1892
înfiinţează Morga Oraşului în Bucureşti care se transformă în 1899 în "Institutul medico-legal"
pe care îl conduce până în 1932. Dintre lucrările sale menţionăm "Tratatul de medicină legală"
care a fost premiat de Academia Română.
Fratele acestuia, Nicolae Minovici a fost conferenţiar de medicină legală la Facultatea de
Medicină din Bucureşti din 1915 iar în perioada 1919-1932 a fost profesor de medicină legală la
Universitatea din Cluj unde a organizat şi creeat o adevărată şcoală de medicină legală. Dintre
lucrările acestuia se remarca: "Studiu asupra spânzurării", Manualul tehnic de medicină legală",
"Autopsia medico-legală".
Catedra de medicină legală din Cluj a fost condusa de Mihail Kernbach care a funcţionat
ca profesor până în 1951.Blah blah blah........
CITEȘTI
Medicina Legala -Disectii si Placere
RandomAm revenit cu o noua carte dupa muult timp de concentrare pe lene. Glumeam...Sper sa va placa.