Medicina Legala -Disectii si Placere

Semne REALE

SEMNELE MORŢII REALE sau SEMNELE DE CERTITUDINE

Pot fi clasificate în:

modificări precoce, care intervin în primele 24 de ore;

modificări tardive, care intervin după 24 de ore.

MODIFICĂRILE CADAVERICE PRECOCE

Răcirea cadavrului este determinată de oprirea circulaţiei şi a proceselor metabolice,

urmată de pierderea căldurii în mediul înconjurător. Aceasta se întâmplă în condiţiile în care

temperatura mediului înconjurător este mai mică decât temperatura corpului. De fapt, odată cu

încetarea termoreglării, cadavrul devine un corp inert din punct de vedere termic ce tinde să

ajungă la temperatura mediului în care se găseşte.

Când temperatura mediului înconjurător este de 150C - 200C, răcirea cadavrului se face cu

1

0C/oră în primele 4 ore, iar apoi cu 20C/oră. Chiar dacă gradientul de temperatură între cadavru

şi mediul înconjurător se reduce în timp, răcirea este mai rapidă după primele ore deoarece, cu

timpul, încetează procesele metabolice ce se desfăşoară şi cu producere de căldură.

Răcirea se face mai rapid la nivelul zonelor descoperite şi mai lent la nivelul plicilor. După

10-12 ore de la moarte, temperatura intrarectală este de 200C, ceea ce reprezintă un semn sigur

de moarte. Pierderea căldurii (prin iradiere, conducţie, convecţie) se face de la suprafaţa corpului

spre interior.

Importanţă medico-legală - răcirea cadavrului constituie pentru medicina legală un

semn al morţii reale şi duce la stabilirea datei morţii (valoare relativă).

Deshidratarea cadavrului este consecinţa încetării circulaţiei sangvine şi consecutivă

evaporării apei. Deshidratarea se caracterizează prin apariţia pergamentărilor - piele cartonată,

întărită, uneori cu discretă depresionare.

Deshidratarea cadavrului începe:

în zonele cu epidermă subţire: buze, vârful degetelor, scrot; pielea se usucă, se

întăreşte, devine galbuie, apoi brun-maronie, pergamentoasă;

în zonele lezate (excoriaţii ale stratului cornos al pielii): leziuni traumatice cu

caracter vital (excoriaţii, plăgi superficiale, şanţ de spânzurare); leziuni

tegumentare produse postmortem (de exemplu la transportul cadavrului).

Pentru diferenţierea pergamentării leziunilor produse în timpul vieţii de cele postmortem se

practică o incizie cu bisturiul: prezenţa unui infiltrat sanguin ce nu dispare prin spălare sau după

fixare cu formol demonstrează caracterul vital al leziunii examinate. La nivelul ochilor se

observă pierderea luciului sclerelor, după câteva ore, la cadavrele cu ochii deschiş opacifierea