₥Ɏ ₳ⱤⱤØ₲₳₦₮ ฿ØɎ₣ⱤłɆ₦Đ|₱.J₥(TRADUSA)

Capitolul 14: Lipirea

Știam  că Haesoo se simțea vinovată fiind cã am ajuns la detenție din cauza ,ei bine,totuși eu am decis sã o ajut și eram sută la sută sigur că asta avea sã se întâmple,dar totuși de ce mă simțeam altfel?

Minute au trecut și tot ce făceam era sã-mi concentrez atenția asupra ecranului telefonui,fără să-i acord atenția măcar o datã brunetei ce mã privea supãratã...Mi-am ridicat privirea doar pentru câteva secunde doar ca sã dau de privirea ei,care pentru un moment am avut impresia că am făcut atact de inimă.

—  Jimin mianhae.N-am vrut sa se ajunga aici .Zise afișând acea față nevinovată încât n-aș putea zice că minte.

—  Gwenchanayo.M-am întors  spre ea, privind-o.Ultima oară cu tine aici nu a ieșit bine!

 — Daa.A zis scurt ingandurată.

—De ce îți este frică de foc?Am întrebat-o brusc iar expresia ei de la sine se schimbase radical în una panicată.La naiba!Am uitat că am făcut-o să se sperie de foc când cu bricheta...cât de prost pot să fiu uneori!

— Păi...Se opri ea după o liniște deplină,părându-mi că nu se simțea deloc bine vorbind despre asta.Asta ridicându-mi semnul întrebări,nu eram eu genul care să citească oamenii să îmi dau seama de sentimentele persoanelor,dar după reacȚia ei îmi puteam da seama că ceva era în spatele acestui lucru mic...

— E-n regulă, nu-i nevoie să-mi răspunzi,nu te forțez.Am asigurat-o atingandu-i instinctiv umărul drept ce o făcu să-și închidă ochi pentru o clipă și să expire adânc,și să-și redechidă ochii înapoi, privindu-mă.

— Ba da pot,vreau să scap de sentimentul de teamă, povestindu-i cuiva despre asta.Mă lămuri ea,eu dar am aprobat-o din cap asigurând-o că poate începe când poate,deși nu eram sigur dacă era capabilă după tremur din glas...

— Când eram mai mică...familia mea era foarte fericita.Se opri instant,un zâmbet mic apărându-i pe buze și puteam să jur că ochii îi erau puțin înlăcrimați."Tată-l meu lucra la o companie și mama era casnică.În fiecare sâmbătă mergeam într-un parc unde mereu făceam un picnic cu familia lui Jiyoon.Eram o familie modestă dar foarte fericiți,ne iubeam mult și pe zi ce trecea eram și  mai fericiți...Asta până când soarta să ne lovească brusc.Ceva neașteptat s-a întâmplat...

Se oprii din nou, de această dată nu mai tremura,ci privea într-un singur punct,ceea ce mă sperie puțin vrând să o strig dar nu mai era nevoie căci  începu din să vorbească,încât mă absorbi cu fiecare cuvânt al ei...

"Într-o zi,după ce terminasem orele cu Jiyoon,ne-am îndreptat spre casă.Eram în gimnaziu,amândouă eram de aceași vârstă ,în același clasa,totul era așa frumos,precum și faptul că amândouă locuiam în același cartier.Mergeam fericite în timp  ce ,pe lângă noi treceau  o mulțime de mașini de poliție,pumpieri,precum si cele de salvare.Eram curioasă în legătură cu ceea ce se  petrece,dar le-am ignorat când o doamnă cu un cățelus micuț ne trase atenția mie și lui Jiyoon sfârșind prin a ne juca puțin cu el.Eram aproape de casa , până când tot ce puteam vedea erau doar fum și flăcări ,casa noastră....ardea,transformându-se în cenușă,am alergat repede spre casa și am încercat să trec de banda galbenă pusă de poliție ce mă împedica să trec,de un singur pas  mai aveam nevoie și eram aproape de ușă casei când brusc  cineva m-a tras repede și îndepărtându-mă de acolo.Neștiind ce se petrece începusem să plând neîncetat și să strig în continu și să mă înteb;

"Abeoji,eomonie unde sunteți?De ce casa noastră arde?Mă tot întrebam,însă tot ce puteam vedea era doar fumul cel întunecat ce ieșea pretutindeni și oamenii necunoscuți ce fugeau in de-al și-n vale,precum și echipajul de pompieri ce intrau și ieșeau din casa ce încă era în flăcări,iar doi din echipajul de intervenție să care doi saci mari și nerii.Pe atunci eram prea mică să știu ce se întâmpla mai exact dar știam clar că nu e bine.Singurle cuvinte ce le auzisem Să le dai la înmormântare"Nu știam l-a ce se referă,pe o parte mă temeam să aflu în interiorul acelor saci și pe o parte voiam să aflu cu ochii mei,dar nu puteam o femeie mă ținea strâns de mâinii să nu plec nicăieri.Singurul lucru pe care mi-l amintesc a fost când Jiyoon a venit în fugă la mine plângând și m-a luat în brațe,precum și ultimele cuvinte ale prietenei mele