Când am absolvit liceul, am vrut să mă fac patolog și să operez pe cadavre, pentru a determina cauza morții. Dar nu mi-am permis să fac școala medicală, astfel că am hotărât să fac ceea ce consideram a fi următorul lucru bun de pe listă, și m-am înscris la științele mortuare!
În timpul școlii, am lucrat la una dintre cele mai mari pompe funebre din Dallas, care făcea îmbălsămare pentru alte treisprezece companii din zonă. Deși majoritatea cadavrelor cu care lucram erau, așa cum era de așteptat, oameni vârstnici a căror vreme a venit în mod normal, am fost șocată să-mi dau seama cât de mulți adolescenți și tineri de douăzeci de ani intrau în biroul meu de îmbălsămare. Cauza obișnuită a morții?
Fie complicații cu SIDA, sau sinucideri din cauza diagnosticării cu SIDA. Nu era nevoie de un expert în științe ca să-ți dai seama că acești oameni au avut parte de o moarte timpurie din cauza alegerilor sexuale pe care le făcuseră. Iar în lumina propriei mele promiscuități, nu am putut să nu mă gândesc: numai prin harul lui Dumnezeu stau aici lângă această masă, în loc de a sta întinsă pe ea.
După câțiva ani, m-am căsătorit, am născut primul nostru copil și am fost la o prezentare despre bolile cu transmitere sexuală și efectele acestora asupra sistemului de reproducere al femeilor. Știam multe lucruri despre HIV și SIDA, dar am fost șocată să aflu cât de multe asemnea boli există - herpes, chlamydia, gonoreea, sifilis și altele la fel de greu de pronunțat. Am stat acolo înlăcrimată, privind la imaginile prezentării despre organele genitale infestate și ascultând poveștile fetelor care au contactat boli cu transmitere sexuală.
Multe dintre aceste paciente nu au putut avea proprii lor copii din cauza deteriorării ireversibile a organelor. Am vrut să fug acasă, să-mi iau bebelușul în brațe și să-I multumesc lui Dumnezeu de milioane de ori că mi-a schimbat viața înainte de a contacta una dintre aceste boli și a-mi rata toate șansele de a avea proprii mei copii. L-am întrebat pe Dumnezeu: "De ce nu am murit de SIDA? De ce nu am contract o boală care să mă facă infertilă? De ce m-ai cruțat pe mine? Și cum aș putea să-mi arăt profunda mulțumire pentru bunătatea Ta?"
În inima mea, L-am auzit cu claritate pe Dumnezeu spunându-mi:
Poporul meu moare din lipsă de cunoștință. (Osea 4:6)
Vreau ca tu să dezvălui și altora această cunoștință pentru a-i scăpa de moarte.
Vrei să trăiești să poți păși spre altar pentru nunta ta, într-o zi? Să-ți ții în brațe copii, după ce i-ai născut? Să-ți vezi copii crescând și să devii bunică? Să îmbătrânești alături de soțul tău? Dacă da, te rog să fii foarte atentă la analiza pe care o vom face posibilelor consecințe ale pierderii luptei fizice pentru puritate sexuală. Ne vom concentra atenția asupra a doua domenii: propria ta sănătate fizică și sănătatea copiilor tăi nenăscuți. Dar mai întâi, să examinăm ce spune Dumnezeu despre implicarea în orice tip de act sexual cu cineva cu care nu ești căsătorit și de ce.
📌De ce îi pasă lui Dumnezeu?
Iată câteva lucruri pe care le spune Dumnezeu despre imoralitatea sexuală, curvie, termeni care fac referire la intimitatea fizică înaintea căsătoriei:● Fugiți de curvie! Orice alt păcat, pe care-l face omul, este un păcat săvârșit afară din trup; dar cine curvește păcătuiește împotriva trupului său. Nu știți că trupul vostru este templul Duhului Sfânt care locuiește în voi și pe care L-ați primit de la Dumnezeu? Și că voi nu sunteți ai voștri?
~ 1 Corinteni 6:18-20
CITEȘTI
Lupta fiecărei fete - FINALIZATĂ
SpiritualLumea în care trăiești promovează sexul ca răspuns la aproape orice. Presiunea de a merge în pas cu mulțimea este mai mare ca oricând și este usor să te compromiți în lucruri mărunte, care sunt mult mai dăunătoare decât par. Tu și prietenii tăi s-ar...