The Paynes

1

Ochii cercetători ai fratelui meu m-au făcut să-mi întorc privirea, lăsând bolul de cereale din fața mea uitării, știind prea bine că Liam urma să spună ceva. L-am privit fără o expresie evidentă, încercând să nu îi arăt disconfortul pe care îl simțeam acum că locuiam alături de el și de prietenii săi, cele două zile de când eram aici lăsându-mă cu un gust amar; știam că îmi va fi greu să mă acomodez într-o casă atât de mare, plină de băieți cu care nu eram în cele mai bune relații dar totodată știam că trebuia să depun efortul necesar creării unei stări binevoitoare. Băieții nu au fost decât drăguți cu mine, observându-le încercările de a mă include în conversațiile și jocurile lor dar nu puteam să mă prefac toată viața că îmi plăcea acest loc. 

-Știu că îți e greu dar trebuie să înțelegi că așa e cel mai bine. Nu vreau decât să fii în siguranță, Harlequin. 

Vocea sa era blândă fiind un contrast bizar cu postura tensionată și ochii duri, coatele sale sprijinindu-se de masa la care stăteam, privindu-mă cu înțelegere. Dar el nu știa, el nu putea să-și imagineze cât de greu era pentru mine totul; poate că nu arătam dar știam că sufeream la fel de mult ca el. Dar pentru mine era diferit- el avea prieteni, trupa, fani care îl iubeau și îi apreciau munca. Eu nu aveam așa ceva, eram doar eu- o simplă fată încercând să își găsească scopul în viață. Felul în care îmi folosise întregul prenume m-a făcut să-mi aduc aminte de persoane din viața mea pe care am dorit să le uit, gândindu-mă că doar în momentele serioase fratele meu mi-ar folosi întregul nume. 

-Nu îmi place aici. Aș fi preferat să stau cu mătușa, îi spun eu, sinceritatea de care dădeam dovadă luându-mă prin surprindere. Acesta m-a privit cu o urmă de regret, oftând odată ce a realizat că nu existau cuvinte care m-ar putea schimba opinia despre acest loc. 

Liniștea a continuat să persiste după această scurtă conversație, singurele sunete auzite în bucătărie fiind vasele spălate de Liam, ochii mei continuând să privească cerealele din bol, evitând să-mi termin micul dejun. Odată ce pași s-au auzit în apropiere, atenția noastră s-a mutat pe ușa bucătăriei, observând băiatul care tocmai intrase în încăpere, schimbându-mi instant starea. Ochii albaștri atât de calzi și blânzi ai lui Niall i-au prins pe ai mei, zâmbindu-mi larg odată ce m-a văzut așezată. 

-Neața. Harley. Liam, spune Niall, trecând pe lângă mine, îndreptându-se spre dulapul din apropierea fratelui meu, luându-și la rândul său un bol pentru a pregăti micul dejun. Asemănător mie, a optat pentru veșnicele cereale cu lapte, așezându-se apoi lângă mine. Era destul de vorbăreț în această dimineață, fiind o gură de aer proaspăt în această încăpere închisă. Nu îmi plăcea senzația stranie care s-a stabilit între mine și fratele meu, era supărătoare. 

Momente ca acestea mă făceau să-mi doresc să dau timpul înapoi, să mă găsesc din nou în casa în care am copilărit alături de fratele meu care nu cunoștea faima- să fim doi copii normali care nu aveau nicio grijă. Dar aceste gânduri erau dureroase, imposibil de realizat iar starea mea nu se îmbunătățea. 

-Mâine e interviul, nu? 

Conversația lui Liam cu Niall a fost oprită din mintea mea odată ce ochii fratelui meu s-au mutat spre prietenul său. Continuând să discute detaliile unui anumit interviu, privirea mea a rămas în pământ gândindu-mă la tot ce mi s-a întâmplat în ultimele luni. Stresul ajunsese la mine mai mult decât doream să arăt dar știam prea bine că fratelui meu nu îi păsa cu adevărat ce simțeam. Pentru el tot ceea ce conta era să fie cu ochii pe mine, să mă țină departe de ochii curioși; într-un fel îi înțelegeam gândirea dar nu puteam să fiu de acord cu modul în care a decis să rezolve problemele create de mine. 

Respirația mi s-a oprit odată ce pașii săi s-au auzit în apropiere, corpul său apărând în fața mea, ochii săi de culoarea jadului pierzându-se în bucătăria ocupată de Liam și Niall, urându-ne tuturor o dimineață frumoasă, trecând apoi pe lângă fratele meu în căutarea micului dejun. Rămânând nemișcată, corpul meu tensionat nu a trecut neobservat de privirea curioasă a lui Niall, ochii săi cercetându-mă ezitant. Era evident că atmosfera se schimbase radical iar după modul în care acesta mă ațintise, puteam observa că dorea să spună ceva. Ochii mei s-au mijit, semnalându-i să păstreze liniștea, respirând ușurată odată ce acesta și-a întors atenția pe mâncarea sa, corpul meu ridicându-se de la masa din bucătărie. 

Având în vedere modul nefiresc în care eu și fratele meu ne comportam unul cu celălalt, nu era necesar să le spun ceva înainte să plec. Nu îmi plăcea să mă aflu în aceiași cameră cu Harry Styles, cu toate că nimic nu s-a schimbat în anii în care nu ne-am văzut. Mereu îl voi privi ca pe bărbatul la care nu puteam ajunge și cu toate acestea, știam că el nu m-a privit niciodată în acest fel. Dar acum totul părea diferit. El era diferit. Bărbatul care era el acum se schimbase,devenise o enigmă iar eu nu eram pregătită să îl cunosc. Diferențele dintre noi erau mai mari ca niciodată dar modul în care mă privea de fiecare dată mă descuraja. 

Trecându-mi degetele prin păr, am ajuns imediat în camera mea, închizând ușa și pierzându-mă în muzica care răsuna în difuzor. Nu îmi doream să fiu deranjată iar odată ce m-am văzut în fața pânzei, creionul și-a dat drumul pe suprafața fină, gândurile mele transpunându-se sub formele creionului întunecat. Așa cum un scriitor iubea să-și transpună gândurile în caiete, eu preferam să-mi exprim latura creativă prin intermediul desenului. Mereu m-a relaxat iar situația în care mă aflam acum îmi provocase atât de mult stres încât aceasta era cea mai bună soluție. 

Nu realizasem cât de mult timp trecuse până ce un bătut s-a auzit, urmat de corpul lui Niall care și-a făcut apariția în cameră. Nu era nevoie să spună ceva pentru a observa cât de mult îmi displăcea locul în care mă aflam. Dar odată ce ochii mei s-au ațintit pe mâna sa, un zâmbet larg și-a făcut apariția pe chipul meu. 

Amintindu-mi de modul în care obișnuiam să ne facem ciocolată caldă de fiecare dată când unul dintre noi era trist, Niall mi-a adus instant un zâmbet pe chip, mulțumindu-i cu căldură pentru gestul frumos. Dintre toți, de el eram cea mai apropiată, în ciuda a toate reportajele și poveștile pe care presa le amintea. Nimic nu mai era ca înainte dar știam că el ar fi una dintre persoanele care m-ar putea ajuta să trec peste probleme. Firea mea impulsivă și mereu umbrită de anxietate nu ajuta dar doar alături de el mă puteam simți bine în pielea mea. Mereu am avut o relație cu Harry dar știam că acest lucru nu se va mai întâmpla având în vedere că amândoi ne schimbasem mult prea mult pentru a ne înțelege. 

Oftând după mult prea mult râs, filmul pe care îl uitasem în fundal a fost înlocuit de glumele și poveștile amuzante ale lui Niall, observând abia acum că îi petrecusem întreaga zi închisă în camera monotonă. Odată ce acesta a realizat cât de târziu era, mi-a urat noapte bună urmând să se retragă în camera sa. Coborând treptele, m-am așteptat să îi găsesc pe băieți așezați în fața televizorului dar sufragerie era întunecată, ducându-mă cu gândul că fie erau plecați, fie erau la rândul lor închiși în camere. 

Aprinzând lumina de la bucătărie, mi-am luat un pahar cu apă, simțindu-mă deshidratată cu toată că nu făcusem nimic în această zi iar temperatura nu era atât de ridicată încât să-mi creeze probleme. Va dura ceva până aveam să mă obișnuiesc cu acest loc dar speram ca în final totul să se rezolve. Trebuia doar să stau departe de un anumit bărbat și totul avea să curgă în favoarea mea. 

Întorcându-mă pe călcâie, un sunet deloc discret mi-a ieșit dintre buze odată ce am observat persoana sprijinită de perete, ochi de culoarea smaraldului dansând cu ai mei într-un mod periculos, focul din interiorul meu ieșind la suprafață odată ce am observat încordarea corpului său. Dintr-un motiv anume, el păstra o mină impasibilă pe chip, singurul semn neplăcut de pe chipul său fiind o mică zvâcnire a ochiului stâng. Era evident că urma să văd exact cum se dezlănțuia furtuna care era Harry Styles dar eu nu eram atât de doritoare să o întâmpin.