The Paynes

6

Tot ceea ce-mi dorisem până acum era să scap de fratele meu, să îl văd în sfârșit plecat pentru a putea respira. Uneori aveam impresia că sunt ținută sub apă, că mă înec și că nu pot ieși la suprafață. Iar de fiecare dată când sunt în preajma lui Liam, ajuns să uit să respir; îmi iubeam fratele. Era tot ce aveam dar el nu știa cum să se poarte cu mine, nu fără a mă face să mă simt complet nefolositoare. 

Am sperat că va trece repede săptămâna dar acum, văzându-mă în sfârșit fără el, am ajuns la concluzia că nu îmi doream să fiu aici. Nu fără el. Eram mult prea panicată de faptul că eram cu Harry, că eram obligată să împart o casă cu el, mai ales acum când nu știam ce să fac. Era greu, îmi era aproape imposibil să vorbesc cu el, iar el nu făcea nimic pentru a schimba aerul. 

El a fost motivul pentru care mi-am implorat fratele să nu mergem în Londra cu el și prietenii săi, mi-am dorit atât de mult să nu fiu într-o casă cu oamenii pe care îi avusesem înainte de... înainte de boala tatei. Nu mă simțeam bine acolo cu ei, iar Harry nu mă ajuta. Mai ales că de fiecare dată când îl priveam, îmi aduceam aminte de zilele petrecute cu el. 

Oftând fără să înțeleg ce urma să fac cu viața mea, am decis pe moment să evit orice contact cu acesta, furișându-mă în bucătăria pe care se părea că Harry nu o folosea niciodată. Stomacul vorbea deja cu mine, cântându-mi și anunțându-mă astfel că este momentul să-mi fac ceva de mâncare. Pentru un moment am contemplat dacă ar trebui să fac mai mult și pentru el, dar amintindu-mi că relația noastră nu era tocmai plăcută, am decis să o las baltă și să mă gândesc la mine. Exact cum a făcut el în tot acest timp, gândindu-se doar la propria persoană și nepăsându-i de cei din jurul său. 

Știam că mai devreme sau mai târziu, de preferat niciodată dacă ar fi fost după mine, urma să mă abordeze și să purtăm discuția pe care am evitat-o cu atât de multă ardoare. Dar poate că în cazul în care urma să ne certăm, aveam un motiv bun să îi cer să mă lase să mă mut. Liam a gândit această mutare din perspectiva unui frate iubitor care nu dorea să-și lase sora minoră singură într-un oraș nou. Dar eram aproape de vârsta majoratului și ținând cont de ultimele luni, cred că eram mai mult decât capabilă să mă descurc. Aveam să duc o viață liniștită și fără Harry, poate chiar mai plăcută decât dacă aș rămâne aici. Apartamentul său era absolut superb, mare, spațios și decorat modern, era o casă mai mică perfectă pentru un bărbat ca Harry. Știam că acesta avea multiple locuințe, fiind până să vin aici sub impresia că în Los Angeles avea o proprietate cu vedere la ocean. Crezusem că era o casă în Malibu, iar știindu-l pe Harry, poate că exista și pur și simplu prefera să fie aici. Cu ochii pe mine. 

Sunetele din bucătărie erau minime, aproape insesizabile, încercând din răsputeri să nu atrag atenția acestuia, fiind absorbită de tăiatul legumelor. Căștile din urechi mi-au creat o dispoziție bună, uitând pentru momentul contextul. Trebuia să fac ceva, majoritatea orelor pe care fratele meu m-a obligat să le iau pentru a-mi lua o diplomă erau online iar examene urma să le dau la mijlocul verii viitoare. Nu aveam atât de mari emoții cum crezusem deoarece am reușit să-mi creez o rutină pașnică în care învățam câteva ore pe zi iar apoi puteam să-mi concentrez atenția pe celelalte treburi. Aveam de gând să mă apuc din nou de pictură și desen, știind că putea fi o sursă de bani în perioada aceasta. Mai ales că odată ce aș strânge fonduri suficiente pentru apartamentul meu, Liam nu ar mai avea ce să-mi spună. Știam că ar fi furios, motiv pentru care îmi doream să-l conving pe Harry să vorbească cu el, sau mai bine- să nu spună nimic. NU credeam că era atât de încântat de faptul că eram aici oricum. 

Odată ce legumele și carnea pe care am pregătit-o au fost condimentate, am găsit o tigaie uitată într-un dulap și am lăsat uleiul să se încingă, urmând să adaug tot ce pregătisem. Nu eram dispusă să stau în bucătăria aceasta mai mult decât era necesar. Neluându-mi ochii de la mâncarea care acum se gătea în tigaie, am răsuflat speriată odată ce căștile mi-au fost smulse din ureche cu un gest mai ușor decât îmi imaginasem.