The Paynes

7

Nu credeam că eram o persoană care se speria ușor, nu după momentele prin care am trecut. Dar cumva, în nopțile în care gândurile mele sunt nelalocul lor, Iadul se dezlănțuie sub forma unor coșmaruri. Realitatea care le inspiră e la fel de neliniștitoare, inima mea bătând acum cu putere, ridicându-mă dintr-o dată în fund. Camera era așa cum o lăsasem în momentul în care am decis să las somnul să mă acapareze, privirea mea fugind în spațiul care mă înconjura. Nu credeam că aveam să mă obișnuiesc prea curând să fiu aici, având o bănuială că situația aceasta a fost determinantă în declanșarea momentelor de panică din mine. Aveam nevoie de aer, mă simțeam sufocată în acest loc.

Picioarele mele au atins cu repeziciune podeaua caldă datorată spirelor de căldură pe care Harry le instalase odată ce cumpărase acest apartament, aerul rece al nopții de toamnă lovindu-mă instant ce am pășit din interiorul dormitorului, aruncând o privire rapidă în dreptul meu, observând ușa întredeschisă a lui Harry. Lumina albastră a unui televizor se putea zări prin crăpătură, dar eram convinsă că acesta dormea tun după ziua obositoare pe care a avut-o. Deși am preferat să ne evităm, mai ales acum când mutarea era în desfășurare, ultimele săptămâni cu el au trecut repede și fără probleme. Apartamentul de vis-a-vis era gata, o grămadă de ustensile pe care urma să le folosesc fiind deja livrate acolo alături de cutiile pe care Harry m-a ajutat să le umplu de vopsele și alte necesități. 

Aveam să mă bucur de acel spațiu și deși nu era locul în care urma să dorm, am comandat fără știrea sa o canapea destul de mare pentru a mă putea odihni dacă aveam nevoie. Nu îmi doream să stric ceea ce aveam cu Harry, motiv pentru care am decis să nu o folosesc decât dacă era imperativ necesar. Respectându-mi partea din promisiune mă asiguram că el și-o respecta pe a sa- era un lucru bun pentru mine, umbra unui zâmbet conturându-mi-se pe buze odată ce mi-am amintit de atitudinea caldă de care a dat dovadă ajutându-mă astăzi să mut din puținele lucruri pe care le acumulasem. 

Pașii mei s-au auzit încet pe scări, coborând în bucătăria spațioasă, închizând ușa în urma mea. Nu doream să îl trezesc și deși nu voiam decât să beau un pahar cu apă și să deschid ușa terasei sale, nu puteam risca să răspund unor posibile întrebări dacă mă găsea aici. Odată ce am golit paharul cu apă pe care mi-l turnasem, m-am întors pe călcâie, punându-mi un alt pahar și luând decizia să mă odihnesc pentru câteva minute pe scaunele pufoase de afară. Fiind o noapte tristă și urâtă, mama natură a preferat să lase vântul să aducă frigul toamnei, lovindu-mă instant odată ce pășisem pe terasă. Bucurându-mă de plapuma pe care Harry a lăsat-o pe una dintre canapele, mi-am tras-o pe umeri, urmând a mă așeza într-o poziție confortabilă, oftând privind luminile orașului. Mă bucuram că apartamentul său nu era atât de aproape de ocean cum crezusem inițial și deși se putea vedea de aici, credeam că aș fi făcut vreo 10 minute până la plajă. Într-o zi aveam să merg și acolo, deși vremea din Los Angeles nu îmi prea permitea momentan. Crezusem că e cald mereu aici dar cumva, toamna aceasta era friguroasă în comparație cu obișnuita vreme din orașul american. 

Realizând prea târziu că eram urmărită de ochii somnoroși ai colegului de apartament, mi-am întors privirea, observându-i hainele lejere, de casă pe care le purta, părul răvășit făcându-mă să cred că într-adevăr dormise până în acest moment. Am preferat să păstrez liniștea, întorcându-mi atenția spre orașul care, în ciuda orei târzii, era surprinzător de viu. Știam că adevăratul Los Angeles trebuia privit noapte și deși înainte crezusem că stilul acesta era cel potrivit pentru mine, nu am mai frecventat un club de mai bine de jumătate de an, cam în același moment în care tatăl meu murise. Nu puteam să vorbesc despre astfel de trăiri cu nimeni, poate nici măcar cu Liam. O parte din mine era mereu marcată și întristată când aduceam vorba în discuția cu fratele meu despre faptul că acum eram orfani. Mai ales având în vedere modul în care decurseseră ultimele momente cu bărbatul care ne-a crescut și educat. 

-Te-am trezit eu? Vocea mea s-a auzit în bătaia brizei, trupul lui Harry făcându-și loc lângă mine, mult prea aproape pentru a nu observa reacția corpului meu. Tensionându-mă imediat, nu crezusem că ratase modul în care umerii mei se ridicaseră, trăgându-mă aproape insesizabil. Dacă a fost rănit de acest lucru, nu l-a arătat, ochii săi trecând de pe chipul meu în față, arătându-se interesat de priveliștea pe care probabil o mai văzuse de 100 de ori. 

-Nu. Am auzit ușa, nu puteam să dorm.

Nu știam dacă mă mințea, nu arăta ca un bărbat care nu dormise, părul său fiind atât de răvășit încât aveam impresia că avusese companie. Deși nu l-am auzit niciodată, știam că mai devreme sau mai târziu aveam să-l văd cu vreo fată. Fratele meu m-a avertizat de posibilitatea acestui moment stânjenitor, fiind mai mult decât oripilat de probabilitatea ca sora lui mai mică să îl audă pe prietenul său făcând sex. 

-De ce nu dormi?

Ochii mei au fugit rapid spre acesta, neluând în seamă dacă Harry remarcase acest lucru, gândindu-mă dacă ar trebui să-i spun motivul pentru care nu am putut să dorm. Știam că dacă aș aduce în discuție faptul că aveam coșmaruri din trecut, va trebui să-i dezvălui exact prin ce trecusem acum 8 luni. Dar de asemenea, ceva din interiorul meu m-a împins să vorbesc și să aleg cea mai bună opțiune. Cea de a nu-l minți. 

-Am avut un coșmar. Oftatul care mi-a părăsit buzele i-a atras atenția, studiindu-mă lung în timp ce mă foiam pentru a găsi o poziție mai confortabilă. 

-Vrei să vorbești despre asta? 

Deși întrebarea sa era simplă și oarecum de la sine înțeles, mi-a luat ceva timp până am formulat un răspuns. Adevărul era că nu-mi doream să retrăiesc momentele acelea acum, nu când mă simțeam după mult timp cu adevărat liniștită. 

-Nu. 

Încuviințând ușor, brațul său s-a ridicat, odihnindu-se pe unul dintre brațele canapelei, luând o pătură pe care nu o văzusem până acum și acoperindu-și umerii cu ea. Luminile erau atât de primitoare încât puteam să dorm aici. 

Gândul că mâine va fi ziua în care mă voi vedea cu adevărat în locuința proprie, deși într-o situație bizară, era eliberator. Poate că astfel aveam să înțeleg dacă Harry era diferit. În momentul în care îl întâlnisem după acei câțiva ani în care am preferat să uit de existența sa, a fost complet diferit. O umbră întunecată a ceea ce a fost odată. Poate că emoțiile i-au întunecat gândirea și a părut în exterior mult mai diferit, dar acel Harry mă speriase. De acolo a venit și refuzul de a accepta că Liam îi încredințase responsabilitatea de a mă supraveghea; acel Harry nu era un bărbat care să fie nimic altceva decât o bombă pe care să explodeze. Dar acum, aici, acest Harry ea diferit. Îmi plăcea Harry LA, era calm, deși distant uneori și puțin intens, era înțelegător într-un mod n care nu crezusem că putea fi. Înțelegea când era momentul să înceteze, când nu trebuia să preseze și deși unele interacțiuni dintre noi au fost extrem de stânjenitoare, Harry din fața mea mă calma. Prezența sa era liniștitoare. 

Nu știam cât va mai dura această pasă bună, fiind conștientă de atitudinea schimbătoare a acestuia încă de pe timpul când locuiam cu trupa sa în Londra. Gândurile acestea mi-au bântuit mintea până am realizat oboseala care mă cuprinse, ochii închizându-mi-se în ciuda dorinței de a rămâne trează pentru a vedea orașul luminat. Întunericul m-a cuprins, trăgându-mă într-un vis insipid, aproape transparent de orice coșmar. 

Dimineața aducea odată cu ea noi posibilități, poate chiar un impuls din partea mea în a interacționa în mod normal cu bărbatul care avea să fie prezent de acum înainte în viața mea. Într-o formă sau alta, Harry a fost mereu cu mine, deși nu mi-am dorit acest lucru. Poate că odată ce mă voi simți mai bine voi putea să-i vorbesc despre tata, despre modul în care trăiam cu vinovăția unor momente grele, despre cele trăite cu Dylan- tot ce a fost în viața mea după el. Pentru că așa era normal, am avut o viață înainte de acesta, voi avea și după. Oricât de mult m-aș  lupta, Harry mă înțelegea, a făcut-o mereu. Din momentul în care l-am cunoscut, conexiunea dintre noi a fost diferită. Nu știam ce însemna asta pentru noi, dar eram dispusă să fac un pas înainte, să-i iert greșelile în speranța că nici el nu mă va privi diferit odată ce le va auzi pe ale mele.