Își strânse mai bine geaca în jurul lui, în timp ce mergea grăbit spre apartamentul său, locul unde nu îl mai numea casă de ceva vreme, datorită mamei sale şi comportamentul ei ușuratic.
În pofida acestui fapt, el abia așteptă să ajungă. Voia să ajungă în camera sa, să îşi încuie uşa, să se ascundă sub pături, sperând ca ceilalți să uite de el pentru totdeauna. În aşa mod vroia să îşi plângă de milă, până îşi va da sufletul. Oricum, la ce i-ar mai trebui sufletul acum? Care e rostul să îl mai aibă, dacă acum îi e silă de propria persoană?
Se ura.
Se ura pe sine din adâncul sufletului. Se ura pentru că se încrezu în unica persoană în care avea el încredere şi îşi pierdu inocența cu tipul pe care îl urăște mai mult decât îşi urăște propria persoană .
Deschise uşa încet, nevrând să o trezească pe mama lui, fiind sigur că aceasta avea o "companie" deja cu ea în pat. Cu atât mai mult, nu vroia probleme. Intră silențios în camera sa, închizând uşa cu cheia. Îşi scoase toate hainele de pe el fără vlagă - probabil ar trebui să le ardă, apoi se aruncă în pat, învelindu-se până deasupra capului.
Îşi închise ochii, vrând să adoarmă. Speră că atunci când se v-a trezi, totul să fi fost doar un coşmar. Dar, cineva avea alte planuri.
Telefonul îi vibră.
A ignorat.
Vibră din nou.
A ignorat.
Iarăși vibră.
Oftează învins şi își scoate o mână de sub pătură şi pipăi pe noptieră după telefonul său. Notificările au inceput să îi vină mai des şi mai rapid. Îşi deblochează telefonul, glisând pe o notificare random de pe Instagram.
Probabil că era mai bine să nu o facă.
@Hoseofuck
Oops! Această imagine nu respectă Ghidul de Conținut. Pentru a continua publicarea, te rugăm să înlături imaginea sau să încarci o altă imagine.
❤ 2,325 💬 500
Hoseofuck: Finally, I fucked that bitch. @Yoongless, it felt good?
Comments :
@JacksonWang Oh shit 😏
@OhSehun69 Oh no 😠. Eu trebuia să fiu primul!
@BamBlahWhatever Hell to the yass. În sfârsit cineva i-a pus-o.
@cjimined oh, deci @yoongless nu mai e sfânt? Ce material irosit.
@hyunah știam eu că nu ești ceea ce pari @yoongless
@MoonSo die bitch @yoongless
@lalalisa_ce????? ewwwww! Mori, javră! @yoongless
@YoonaMin Ești un om mort! @yoongless
@ KJisoo__ măi, măi @yoongless. Am pe cine să distrug. Oh, îmi va face o mare plăcere. Oficial, ești mort.
- Wiew all -
Îşi închise telefonul şi îl aruncă undeva pe jos, fiind incapabil să mai citească şi celelalte comentarii răutăcioase. Mâinile au început să sa îi tremure incontrolabil, sentimentul de vomă făcându-și prezenta în stomacul său, la fel și senzația de adineauri. Lacrimile îi curgeau şiroaie pe obraji.
De ce Hoseok a făcut asta? A primit ceea ce a vrut, de ce nu l-a lăsat în pace? Yoongi oricum nu avea în planuri să spună despre ceea ce s-a întâmplat între ei. Nu e o chestie demnă de lăudat, ci din contra. Acum ca niciodată, își dori să dispară fără urmă de pe fața pământului.