- Ugh.
Yoongi mârâi, punându-și mâinile la tâmple atunci când simți o durere imensă. Alcoolul clar nu îi priește. Se pare că nici măcar chestia asta nu o are în comun cu mama lui, nemaivorbind de aspectul fizic.
- De ce naibii mi-a trebuit să beau?
Mormăie în timp ce încercă să se ridice din pat, căutând cu privirea propriile haine. Ar trebui să o șteargă imediat din camera în care se afla în momentul de față, fiindu-i frică de faptul că ar putea avea probleme din cauza asta. Dar și de faptul că mama lui o să facă iarăși crize.
O mână grea îl opri.
- Unde crezi că pleci, păpușă?
Încremeni la auzul vocii. Nici nu vroia să își întoarcă capul să vadă cine e, pentru că el știa deja. Începu să tremure de frică, câteva lacrimi curgandu-i pe obraji. Simți niște buze reci și crăpate pe spatele lui. Tresări la contact, încercând din răsputeri să se îndepărteze de el. Îi era rușine de persoana sa.
- Păpușă, s-a întamplat ceva?
Îl întrebă Hoseok, în timp ce își încolăci brațele în jurul taliei lui Yoongi.
- Ce s-a întamplat ieri seară?
Vocea lui Yoongi îi tremură groaznic, la fel și tot corpul. Un sentiment de dezgust își făcu în stomacul acestuia. Îi venea să vomite.
Ce dracu s-a întâmplat ieri seară?
- Oh, s-au întâmplat multe, păpușă. Gemetele tale au fost muzică pentru urechile mele. Ah, mirosul și gustul pielii tale. Aș putea să mă obișnuiesc cu asta.
Îi șopti pe voce joasă, ceea ce îi provoacă fiori pe spate lui Yoongi. Exact în acel moment, Yoongi își dădu seama că dădu cu bâta în baltă.
Și o dăduse rău de tot.
- Ar trebui să îi mulțumesc lui Miyeon pentru ajutor. Scumpa mea surioară mi-a făcut o favoare imensă. Stai liniștit, drogurile din organismul tău s-au evaporat deja.
Droguri?
Acesta rânji iar sângele lui Yoongi îi îngheță în vene. Miyeon, acea Miyeon? Persoana care i-a fost alături timp de câteva luni? Care îi lua mereu apărarea de grupului lui Hoseok și ceilalți care voiau să îi facă rău? Persoana cu care a petrecut nopți întregi plângând atunci când mama lui îl alunga din casă? Acea Miyeon? E imposibil. Ar fi vrut să fie imposibil. Așa ar fi vrut să creadă Yoongi.
Dar realitatea era complet alta.
- Ah, se pare că abia acum ai realizat că ai fost jucat pe degete, huh?
Yoongi sări ca ars din pat, colectându-și imediat hainele de pe jos. Le trage pe el haotic hainele - probabil că a și uitat să-și caute și ciorapii, vrând cât mai repede să scape din acest coșmar. Se simțea de parcă pereții se strângeau în jurul său, aerul nimerind în plămâni din ce în ce mai greu. Privirea i se încețoșă, simțind cum lacrimile erau gata să îi curgă șiroaie pe obraji în orice secundă.
De ce? Cu ce a greșit de i se întâmplă doar nenorociri în viața asta?
- De ce eu?
Îl întrebă mai mult în șoaptă pe celălalt, și fără să mai aștepte vreun răspuns - iese din cameră. Hoseok nu îl opri de data aceasta.
