Îsi deschise încet ochii, încercând să își ajusteze privirea cu lumina puternică.
Privi în jurul său, realizând că nu e la el în cameră. Totul era alb.
Mult prea alb. Și mirosea a dezinfectant.
Era la spital.
Privirea îi fu atrasă de o figură ce stătea pe un scaun, puțin mai departe de patul lui. Persoana care era pe scaun dormea, sau cel puțin asta i se părea că făcea, pentru că stătea cu capul plecat.
Și era un băiat.
Yoongi nici habar nu avea cine e.
- Hei.
Spuse acesta în șoaptă pentru că doar atât îi permitea vocea, încercând să îi atragă atenția acelui băiat, dar eşuă.
Băiatul ăla chiar dormea.
- Hei!
De data asta practic strigă, simțind o mică zgârietură în gât, însă îl făcu pe necunoscut să tresară și să se trezească. Măcar ceva. Când acesta îsi ridică privirea, Yoongi îngheță.
Nu, nu era Hoseok.
Era fratele lui mai mare - Hyungwon.
Panica i se instală imediat în corp, simțindu-şi obrajii umezi.
Plângea.
Nu știa de ce, dar o făcea.
Hyungwon se ridică imediat de pe scaun si veni lângă Yoongi, luându-l în brațe.
- Gata Yoongs, sunt aici. Nu mai plânge.
Însă Yoongi începu să plângă și mai tare. Îl strânse pe cel mai mare în brațe, îngropându-şi fața în bluza acestuia.
I-a fost dor de el. I-a lipsit.
I-a lipsit atât de mult.
- Unde ai fost atâta timp?
Îl întrebă printre lacrimi, strângându-i marginile hainei în pumnii lui micuți.
- Nu mai contează, acum sunt aici. Mereu voi fi.
Celălat șopti, însă Yoongi scutură negativ din cap.
- Așa ai spus și atunci, dar totuși - ai plecat.
Cel mare îsi lăsă privirea în pământ.
- Îmi pare rău.
Spuse aproape şoptit.
- Ba nu, nu îți pare. Dacă cu adevărat țineai la mine, nu plecai.
Îi reproșa acesta, încercând să îl îndepărteze pe Hyungwon de el, dar acesta nici măcar nu se clinti.
- Dar țin la tine. Ești fratele meu mai mic.
Yoongi pufni, neavând încredere în vorbele celuilalt.
- Nu te minți singur, hyung.
Hyungwon își lăsă capul într-o parte, fiind puțin uimit de vorbele celui mai mic.
- Yoongs, ce-i cu tine?
Îl întrebă cel mai mare, privindu-l în ochi.
- Sunt un om distrus.
Yoongi îi răspundă fără vreo emoție în glas.
- Ce tot vorbești acolo?
Confuzie.
- Sunt o nulitate, hyung.
Din nou confuzie.
- Yoongi, stop. Nu te înțeleg.
Nedumerire.
- Mă urăsc.
Spuse cel mai mic, privind în gol. În sfârșit realizare.
- Nu mai vorbi prostii, îngeraş.
Hyungwon șopti, iar Yoongi râse amarnic.
- Nu sunt nici pe departe un înger.
Cel mai mare îi strânse mâinile în ale sale.
- Pentru mine mereu vei fi, indiferent de situație.
Yoongi îl privi câteva clipe, un sentiment de furie acaparându-i corpul. Probabil asta a fost ultima picătură a paharului.
- Ce dracu vorbești acolo? Ai lipsit cinci ani si acum îmi spui aberațiile astea?
Cel mai mic îl privi acuzator, vocea plină de venin, totodată încercând să își elibereze mâinile.
- Yoongi...
Yoongi? Acum e Yoongi? Ce s-a întamplat cu Yoongs?
- Nu mă lua cu Yoongi. De ce dracului ai mai venit? Trebuia să stai dracului în clinica aia pentru totdeauna!
De data aceasta strigă, fără ca măcar să îi pese de faptul ca ceilalți pacienți și lucrătorii spitalului ar putea să îl audă. Hyungwon își lăsă capul în pământ, câteva lacrimi căzându-i pe obraji. Yoongi zâmbi ironic.
- Oh, nu-mi spune că plângi acum. Eu ar trebui să fi cel care plânge.
Hyungwon se ridică de lângă el, fără a spume ceva, îndreptându-se spre usă.
- Iarăși pleci și mă lași singur?
Cel mai mare se opri în loc.
- De ce ar trebui să stau, dacă nu sunt binevenit?
Simți două brațe îmbratişându-l pe la spate.
- Nu pleca.
- Yoongi ...
- Sunt un idiot.
Hyungwon se întoarse către cel mai mic si îl luă în brațe, așezându-și bărbia pe creștetul capului acestuia.
- Ba nu ești, îngeraş. Iar cei ce te-au adus în halul ăsta, promit că o să îi distrug.
Yoongi încercă să își ridice privirea spre acesta, însă cel mai mare îl opri.
- Hyung...
- Oh Sehun si Jung Hoseok vor plăti pentru asta.
Yoongi îsi mări ochii, confuz.
De unde știe?
