M-am îndrăgostit de persoana nepotrivită

Capitolul 10

         -Poftim?

L-am privit indignată. Astropuful din fața mea avea de gând să mă enerveze încă din primele replici pe care le împărțeam. Cum era posibil să spună una ca asta? Apusurile nu erau niciodată la fel. Nimic nu era niciodată la fel.

       -Apusul. Sau răsăritul, mă rog. Nu sunt la fel? Arată la fel, se întâmplă la fel în fiecare zi, soarele răsare și apune la fel de fiecare dată și, totuși, vii aici zilnic, ca și cum ar fi ceva diferit.

M-am încruntat, în timp ce el își scotea tricoul și își ștergea abdomenul lucrat cu un prosop.

        -Nu mă înțelege greșit, a adăugat repede, văzându-mi expresia. Sunt doar curios, a explicat, deși eu nu-i cerusem asta. Nu încă.

       -Nu e la fel, Wess. Fiecare răsărit și fiecare apus are o emoție diferită, de fiecare dată când vin aici simt ceva diferit și fac o poză diferită. Cum naiba să spui că e la fel?

Am zâmbit instantaneu când i-am surprins uimirea. Nu se aștepta să îi știu numele.

        -Vezi tu, Evelyn...

A fost rândul lui să mă surprindă. Nu pentru că îmi știa numele, ci pentru că nici măcar nu tresărise în fața opiniei mele, ba mai mult, se pregătea să mă contrazică, așezându-se lângă mine.

       -Nu e soarele care se schimbă, ci tu. Totul ține de perspectivă. Sentimentele sunt înăuntrul tău, tu ești cea care le dă puterea de a schimba apusul sau răsăritul.

A chicotit când mi-a văzut încruntătura. Mă pusese pe gânduri și mă supăra fără să-mi pot da seama ideea că avea să-mi dea peste cap întreaga concepție, întregul hobby.

        -Problema e că soarele răsare și apune fără să-i pese de sentimentele tale. Tu o să-l fotografiezi, o să-ți faci rost de o amintire nouă și el o să dispară, iar amintirea o să dureze până ștergi poza. La fel și sentimentul.

La naiba cu tine, Wess Hamilton! La naiba și cu râsul tău!

        -Ce e așa amuzant? l-am întrebat fără să-mi iau ochii de la el.

Era aproape, mult prea aproape, dar pe moment nici măcar nu mi-am dat seama. Eram prea concentrată pe privirea lui, pe gesturile lui. Îl analizam atent, încercând să înțeleg cum cineva ca el putea să gândească așa. Ceea ce spusese se contrazicea cu întreaga lui fire - sau, cel puțin, cu tot ce obișnuia să afișeze.

         -Tu. Tu ești amuzantă, a spus, făcându-mă să mă încrunt și mai mult. Arăți de parcă tocmai te-am poftit în iad, Evelyn.

A râs încă o dată și am înjurat încet. Eram singura vinovată pentru noul meu dispreț pentru iad.

        -Mă bucur că te fac să râzi, Wess, visul meu e să devin comediant.

        -Comediant? a întrebat confuz și mi-am amintit că nu avea de unde să știe.

       -O slujbă de-a Încuiaților, nu contează.

      -Nu, spune-mi, a insistat, așezându-și prosopul în jurul gâtului în timp ce se sprijinea de copac.

     -Păi... tu ești un fel de comediant.

     -Eu?

     -Da, tu ești tipul care spune glume întregii școli.

A râs de parcă eu devenisem comendiantul.

     -Credeam că vezi dincolo de aparențe, Evelyn. M-am înșelat așa mult?

Am zâmbit. Începeam să-mi rezolv misterul și el încerca să mă ajute. M-a privit în ochi și a zâmbit în colț. Mi-am permis să-mi pun capul pe umărul lui și l-am lăsat să mă curprindă cu brațul. Avea ceva al lui, ceva care mă făcea să mă simt acasă, ceva care îmi dădea un sentiment de siguranță. Ăsta era cel de-al doilea mister al lui Wess.

Am stat îmbrățișați ore în șir și, deși renunțasem la a mai face poze apusului, aveam o nouă amintire cu el. L-am lăsat să-mi vorbească și m-a lăsat să ascult, mi-a răspuns la întrebări și am avut grijă să nu pun niciuna prea incomodă. Nu era momentul să deslușesc misterul complet.

A preferat să se plimbe cu mine în timp ce îmi făceam datoria de Perfect, patrulând pe holuri, deși l-am amenințat să iau puncte de la Astropufi. M-a făcut să râd și, până nu m-am întors în Camera de Zi, îmi luasem gândul de la Malfoy. Era tot pe fotoliu când m-am întors, dar rămăsese în robă și adormise deja. Întârziasem mai mult decât credeam și se părea că pierdusem ritualul nostru zilnic. Nu că lui Hades i-ar fi păsat și de împărăția altora.

I-am închis fereastra și l-am acoperit cu pătura, așa cum făceam mereu când adormea înaintea mea. Am privit în jurul lui și am strâns în liniște toate caietele și toate manualele pe care le deschisese pe podea, ca mai apoi să le așez deasupra șemineului, nu înainte să observ notițele pe care le făcuse asupra Veritaserumului. Încercam să-mi amintesc când ni se dăduse o asemenea temă, dar cum nu am reușit să găsesc momentul în mintea mea, am presupus că eram prea obosită ca să mai gândesc limpede.

L-am privit încă o dată. Se părea că și Hades putea fi liniștit când dormea.

Deci, mai mult Wess, mai puțin Malfoy, scuze, dar nu-mi pare rău. Ce părere aveți despre Wess? Capitolul acesta v-a schimbat vreo perspectivă? Ce credeți că se va întâmpla?

P.S.: Ador să vă citesc comentariile (mai ales dacă includ ipoteze pentru capitolele viitoare)! Mulțumesc pentru că sunteți cu mine, aici!