— Știi, Evelyn, tu chiar și când spui că îl urăști, îl iubești, îmi spusese Chelsea, la telefon, la câteva săptămâni după ce mă sărutasem cu Malfoy, săptămâni în care stătusem acasă, cu ai mei, planificându-mi mutarea în propriul meu apartemnt, timp în care în afară de scris, jobul pe care mă chinuiam să-l obțin și familie, singurul meu gând fusese el.
Huh?
Nu înțelegeam la ce se referă, vorbeam despre cum Încuiatul de la editura la care voiam să lucrez începuse să-mi povestească despre soția lui care era la spital, în travaliu, iar ea spusese tocmai asta, din senin, cât se putea de serioasă.
De ce naiba îmi spunea pe nume, deodată?
— Malfoy, despre el vorbesc, deși, sincer, mă îndoiesc că te puteai gândi la altcineva.
— Poftim? Iubito, despre ce tot vorbești?
A râs scurt, suferind, înainte să continue.
— Nu te plictisești niciodată, iubire, să te prefaci? Mai ales când o faci așa prost.
— Nu înțeleg, Chelsea.
— Ba da, înțelegi, dar nu vrei să accepți, nu vrei să accepți că eu știu toate astea, chiar dacă nu am spus nimic până acum. Ești îndrăgostită de el, Eve, de Malfoy. Îl iubești pe el mai mult decât m-ai iubit sau mă vei iubi vreodată pe mine și poți să negi cât vrei, dar am văzut, am văzut cum tresari când vezi un băiat blond pe stradă, cum îl cauți din priviri peste tot, cum îmi povestești lucruri și tot timpul ajungem la el...
La dracu!
— Iubire, eu...
— Nu, Evelyn, lasă-mă să termin. Tu îl iubești pe el așa cum te iubesc eu pe tine și e okay, serios, nu poți... nu poți controla ceea ce simți, am înțeles și eu asta până acum. Te rog un singur lucru, nu mă minți.
— Nu te mint, Chelsea, te plac enorm, te ador, pe cuvânt!
Chiar te plac, Chelsea...
— Știu, știu, frumoaso, dar nu... Mă iubești, Evelyn? a întrebat, iar eu mi-am mușcat buza, în tăcere.
Nu.
— Așa credeam și eu, a spus și puteam să-mi imaginez zâmbetul ei trist, sfâșietor, iar lacrimile mi-au curs pe obraji înainte să le pot opri.
Nu aveam să-mi iert niciodată toată durerea pe care i-o provocasem.
— Înțeleg, serios, Malfoy e... el are ceva al lui, știi bine asta.
Am tăcut, nu știam ce să-i spun, simțeam cum urma să mă scufund din nou în propriul meu întuneric, cum toată vina mă împingea mai adânc, mereu mai adânc, spre fundul oceanului.
Uram să pierd oameni din viața mea, mă seca de puteri, mă obosea până când simțeam că cedez, că las valurile să mă ducă în larg fără să mai obiectez, iar Chelsea... Chelsea era soarele, ultimul gram de lumină pe care-l mai lăsasem în viața mea, singura ancoră de care-mi permisesem să mă agăț, iar acum era momentul să regret.
— Cred că ar trebui să ne despărțim, Evelyn, nu-ți face deloc bine toată... toată minciuna asta.
La naiba...
Uram replica asta. O mai auzisem o dată, spusă pe un ton răgușit care mă bântuia.
— Tu nu ești fericită, nu...? am întrebat, șoptit.
— Nu, dacă mă săruți pe mine gândindu-te la el, mi-a răspuns, iar eu am dat din cap ca și cum ar fi fost lângă mine.
— În regulă, atunci, am zis, sugrumat. Promite-mi că ai să fii bine, te rog.
— Îți promit. Și, Evelyn?
— Da?
— Nu o să încetez niciodată să te iubesc.
Să mă ia dracu!
Am închis, iar lacrimile mi-au inundat ochii, apoi fața și perna, făcându-mă să-mi doresc să dispar, să devin una cu patul, cu întunericul din fața ochilor mei, cu ceva care nu conta, doar ca să nu mai simt povara vinei pe umeri.
Chelsea nici măcar nu știa tot adevărul, dar o rănisem nespus de mult, iar eu o auzeam din nou pe Debesis, vorbindu-mi, explicându-mi că nu puteam să fiu așa, să rănesc oameni, pentru că, într-un final, aveam să mă rănesc de una singură, prin toate acțiunile mele.
Felicitări! Vă așteptăm de luni la sediul editurii din strada Euston Road, pentru a începe să lucrați împreună cu noi — asta spunea mesajul care mi-a făcut telefonul să vibreze în mijlocul momentului meu de slăbiciune, unul din multele pe care urma să le am.
Am zâmbit strâmb. Debesis ar fi fost mândră, măcar în legătură cu asta.
Cam atât cu fericirea, păreri?
CITEȘTI
M-am îndrăgostit de persoana nepotrivită
Teen Fiction"Brusc, îl uram pentru că transforma iubirea în slăbiciune." Nu, nu e al meu, nu a fost niciodată și, totuși, eu sunt a lui dintotdeauna. Îl iubesc și ar trebui să-l urăsc, iar asta mă înnebunește de-a dreptul. "Te am...
