Lasă-mă dracu în pace!

Capitolul 6 - Alcool

În fața mea se afla nu altul decât un boschetar, boschetarul Williams. Ochii mei erau cât cepele de uimire.

- Domnișoară, aveți de gând să îmi dați odată cei patru dolari? Am și alți oameni de servit !

Vorbele barmanului mă trezesc la realitate și las să cadă cei patru dolari. Îmi ascund cât pot de bine fața, însă mă roade atât de mult curiozitatea. Ce face el aici? Observ că, aproape mort de beat, îi cere barmanului o sticlă de vodkă. Se juca cu cheile sale de la mașină și în aceelași timp urmărea niște poze pe iPhone-ul său. Mi-am apropiat privirea mai mult și am observat că în poze era o femeie. O femeie frumoasă, blondă castaniu, un bronz măsliniu, niște ochi mici și verzi închiși și un zâmbet de milioane. Privirea lui Williams era umedă, lacrimile din ochii săi roșii străluceau în lumina telefonului. A închis telefonul și a plecat la baie, cu greu ținându-se pe picioare. Am dat pe gât cele două shot-uri să îmi mai revin din imaginile anterioare. M-am întors cu scaunul și o priveam pe Andrea dansând lasciv lângă aceelași băiat. M-a bufnit un pic râsul, pentru că băiatul acela era pur și simplu fermecat de frumoasa femeie roșcată de lângă el. M-am decis să plec acasă, Andrea avea deja alte planuri în aceea seară, care nu mă includeau și pe mine. Mi-am închis capsele de la poșetă și mi-am făcut drum spre ieșire. Când am deschis ușa, fumul inconfundabil de țigară tot nu dispăruse. Mă decisesem să aprind o țigară, apoi să îmi chem un taxi. Mi-am scos pachetul de țigări din poșetă, însă un braț puternic mi-a cuprins mâna și am scăpat țigările pe jos. Acesta m-a lipit de peretele clubului, gemând de durere la impactul corpului meu cu acesta. Am deschis ochii, iar în fața mea era un bărbat imens, plin de mușchi, cu o țigară în colțul gurii.

- Măi măi, ce caută o domnișoară așa frumoasă singură pe străzi ?

- Dă-mi drumul, jigodie ! țip eu în timp ce încerc să scap din strânsoarea lui .

- Ai grijă cum vorbești, târfă! mi-a zbierat el vizibil enervat .

- Dă-i drumul !

O voce din spatele gorilei care mă ținea stâns de mâini se aude . Acesta întoarce capul uimit, iar eu provit de neatenția sa și îi dau un genunchi în punctul sensibil cu toată puterea mea. Acesta geme de durere și își mută mâinile la locul cu pricina, eu reușind să scap . Fug departe de el la vreo 5 metri și acesta după ce se liniștește, se uită la mine și strigă:

- O să regreți asta, târfă ordinară !

Se ridică din genunchi și se îndreaptă nervos spre mine. Împietresc de frică și închid ochii, apoi tresar la un zgomot asurzitor. Deschid ochii încet și obsev gorila de 2 metri, întinsă pe jos la picioarele mele. Omul din spatele său l-a lovit puternic cu o sticlă de alcool în cap. Mă uit încă speriată spre "salvatorul" meu, și din nou, ochii îmi sunt cât cepele de uimire. Eroul meu se dovedește a fii Williams. Era deja mort de beat și mă mir că încă se mai ținea pe picioare. Se uita urât spre hărțuitorul meu, apoi a căzut pe jos în 4 labe. Am fugit repede spre el și l-am ajutat să se ridice, brațul său stâng fiind după umărul meu. Acesta îndruga niște vorbe printre dinți și avea ochii între-deschiși.

- Trebuie să îți chem un taxi, nu poți conduce așa sub nicio formă! am spus eu.

Deși era destul de greu, am reușit să chem un taxi. L-am împins ușor în mașină și am vrut să închid ușa, dar mi-am dat seama că nu are cum să urce scările spre apartamentul său în halul acela. Am intrat și eu în mașină, iar taximetristul ne-a întrebat, sau mai bine zis m-a întrebat:

- Încotro?

Mi-am dat seama că nu știu unde locuiește Williams, așa că am încercat să îl trezesc puțin:

- Williams? Williams !

Îi tot trăgeam palme ușoară peste barba sa tare, și părea că funcționează. Acesta își deschide ochii mai mult și s-a uitat confuz spre mine?

- Brooks? Ce faci aici ? îmi spune cu jumătate de gură.

- Încerc să te duc acasă! Acum spune-mi, unde locuiești?

Acesta mi-a spus adresa cu greu, apoi a "adormit" la loc. I-am repetat adresa șoferului, iar acesta a pornit de-ndată motorul. Ajunși în 25 de minute la blocul său, i-am plătit taximetristului suma și l-am scos cu greu pe Williams din taxi. L-am târât până la ușa liftului și l-am întrebat:

- Williams ! Williams !!

- Da, mami ..

- La ce etaj stai ?

- Poftim, mami ?

- Am spus, la ce etaj stai !?

- Îmh.. la... etajul 7 .

Am apăsat rapid butonul cu numărul șapte, apoi i-am poziționat acum brațul drept pe umărul meu. Ajunși în fața ușii, apăs pe clanță, dar nu se deschide.

- E încuiat !

Mă uit spre Williams, apoi spre buzunarul pantalonilor lui. Bag mâna într-unul din buzunar ca să îi găsesc cheile, iar acesta îndrugă :

- Îmh.. Nikki, bestie rea ce ești !

Nu știu de ce, dar m-a bufnit râsul atunci, iar Williams mi-a spus:

- Ai un zâmbet foarte frumos!

Obrajii mei au devenit de culoare roșie, mai ceva ca un rac. Mi-am scuturat capul și am deschis ușa apartamentului. Pentru a treia oară, sunt mută de uimire în aceea seară. Avea cel mai mare și mai frumos apartament pe care l-am văzut. Mi-am pus tocurile lângă ușă, devenind mai scundă decât el. I-am scos și lui teneșii din picioare și am căutat un dormitor. L-am întins în patul său de două persoane, apoi am ieșit din dormitor în speranța să îi aduc un pahar cu apă. Am căutat prin dulapurile din bucătărie un pahar, apoi l-am umplut cu apă rece. M-am întors la el în cameră, iar acesta era foarte transpirat. Spunea întru-na " Atât de cald, atât de cald " și trăgea stângaci de cămașa sa. I-am ridicat capul de pe pernă și i-am turnat paharul cu apă pe gât. Apoi, ca să nu îi mai fie cald, am început să îi desfac nasturii cămașei sale. Urma să devină o noapte destul de frumoasă...