Lasă-mă dracu în pace!

Capitolul 25 - Cum te simți

- Poftim?

Clipeam de mai multe ore, crezând că e doar un vis urât.

- Niciun poftim! Ai o medie atât de urâtă la engleză, încât toată vara o să ai un meditator.

Nu puteam să le spun de ce am o medie așa frumoasă la materia dușmanului meu.

- Și credeți că dacă îmi aduceți un străin în casă credeți că o să am numai zece la engleză?

Părinții mei s-au uitat unul la altul, apoi mama mi-a zâmbit.

- Nu o să fie chiar un străin pentru tine.

Ah, și mai bine!

* Ding * * Dong *

- Oh, cred că a ajuns!

Mama s-a ridicat de pe fotoliu și s-a repezit spre ușă. Ce fel de tocilar a putut să găsească?

- Mă bucur enorm că v-ați făcut timp și pentru fiica mea!

- Nu este nicio problemă, doamnă Anderson.

Stai un pic, recunosc vocea asta. M-am ridicat mai mult decât speriată de pe fotoliu și în fața mea a apărut tocmai el.

- Tu!

Am țipat speriată spre el. Părinții mei s-au uitat în aceelași timp spre mine, mirați.

- Adică... Bună ziua, domnule Williams.

Williams a pufnit un pic, apoi a continuat să vorbească cu părinții mei. Stăteam în ușa de la bucătărie și priveam cu dispreț persoana care își relaxa fundul pe fotoliul din casa mea.

- Brook, te rog, vino aici!

Tata nu scotea aproape niciun sunet. M-am așezat pe canapea, uitându-mă în continuare cu dispreț spre el. Ce caută el aici? De ce a acceptat? Vrea să îmi facă viața un calvar și mai mare? Crede cumva că poate câștiga pariul?

- Deci, Brook, nu te superi dacă începem de luni nu?

" Ba mă supăr..."

- Spune ceva, Brook, îmi dă mama un ghiont.

- Mhm... Nu.

- Bun atunci, o să învățăm după acest manual.

A continuat și continuat să vorbească cu părinții mei, apoi a plecat. Pur și simplu, vara mea era distrusă.

Zilele au trecut rapid, și fără să îmi dau seama, într-o dimineață, soneria ușii m-a trezit nu doar din somn, ci și cu un Williams la ea.

- Arăți oribil dimineața, îmi spune el, descălțându-se.

- Nu sunt Beyonce, i don't woke up like this ! îi spun eu, foarte fabulos. Și nu trebuie să șoptești, ai mei sunt la muncă, îi spun frecându-mi ochii și căscând.

- Aștept să te îmbraci cu ceva mai... normal.

Am plecat spre camera mea și, fără să vreau, când am trecut pe lângă oglindă, nu m-am putut abține să nu îmi maschez defectele cu machiaj. Când Williams m-a văzut machiată, știu foarte sigur că a zâmbit malefic când și-a întors capul.

Jumătate cu oră cu Williams a fost mai degrabă cinci ani de agonie. Nu se oprea din vorbit și mă plictiseam atât de rău, încât era o luptă între mine și ochii mei, să nu se închidă. Dar, a doua oară pe aceea zi, soneria m-a trezit. Am fugit rapid spre ușă din instinct.

- Oh, cred că îți bați joc de mine!

Acesta mi-a cuprins obrajii și m-a sărutat.

- Justin, ce cauți aici?

Am țipat destul de tare încât Williams să audă.

- Nu am voie să îmi vizitez iubita? Apropo, arăți super azi!

Aceasta este diferența dintre Williams și Justin...

- Eh, da, mulțumesc...

- Nu mă lași să intru? Nu îmi spune că ai un băiat acolo.

- Ce? Nu... Ai înnebunit? Intră.

Ok, în acel moment, credeam că singurul lucru care se aude în apartamentul meu erau bătăile inimii mele. Când am ajuns în sufragerie, am răsuflat ușurată.

- Ce-s cu toate caietele astea?

- Mh.. Învăț la engleză ca să nu rămân repetentă anul viitor.

- Oh, haide, mai sunt șașe săptămâni până începe școala. Nu-ți irosi timpul cu asta.

M-a tras de mână și nu am putut să evit căderea mea pe picioarele sale.

- Ai mai slăbit.

Ok, da, bineee. Sunt foarte sensibilă când vine vorba de greutate, iar când cineva îmi face complimente pe seama asta, îmi vine pur și simplu să sar în sus de bucurie și efectiv încep să trăncănesc ca o moară.

- Crezi? Adică am încercat destul de mult să slăbesc vara asta, nu am mâncat de vreo 45 de ore decât apă și un baton de cereale, cred că poate ajung până la 65 de kg săptămân...

Justin mi-a prins fața și apoi și-a lipit buzele cărnoase peste ale mele. Bun mod de a mă face să tac. Chiar și așa, trebuia să găsesc un mod să îl fac să plece. Dar limba lui era atât de dulce. Nu mă lăsa să plec.

- Stai.... Justin....

Cred că mintea mi-a venit la loc când Justin mi-a desfăcut sutienul. Am reușit să mă retrag din sărut și i-am spus lui Justin că e perioada aia a săptămânii și că nu mă simt bine. L-am rugat să plece, și așa a și făcut.

- Unde ești, micuț nenoro... spun în șoaptă.

- N-ai mai mâncat de 45 de ore?

Mi-am întors spatele speriată spre un Williams care se sprijinea de perete.

- Poftim?

- M-ai auzit?

- Cumva ne-ai spionat?

Acesta s-a așezat la loc pe canapea.

- Ce te face să crezi asta? Doar că în camera aceia se cam aude tot din sufragerie.

- Stai un pic, aia e camera mea!

- O cameră cam ordonată pentru o fată ca tine.

M-am strâmbat un pic la remarca lui, apoi m-am aruncat pe canapea din fața lui.

- O fată cum?

- Contează?

Am zâmbit. Sincer, mă bucura faptul că el totuși mă considera o fată.

- Da ... Da, contează.

Williams s-a uitat ciudat la mine.

- Ce? Am ceva pe față?

- Cumva începi să îți placă de mine?

- Poftim? Ai vrea tu?

Williams s-a ridicat de pe canapea și apoi m-a trântit cu putere de ea.

- Ce crezi că...

Acesta s-a așezat deasupra mea, iar fața lui era foarte apropiată de a mea.

- Cum te simți când sunt atât de aproape de tine? Cum te simți știind că aș putea să te sărut?

Mi-a sărutat încet clavicula.

- Cum te simți când buzele mele de ating?

Și-a poziționat o mână pe șoldul meu. Apoi a început să îmi mângâie trupul, până la sâni.

- Cum te simți când te ating?

Și-a ridicat ochii albaștrii spre mine, care eram cred că toată roșie. Distanța dintre noi nu măsura mai mult de doi centrimetri?

- Cum te simți când știi că pot să te violez? Și chiar să îți placă?