Adoptata de CNCO

Capitolul 8

Dimineața
Ma trezesc speriata când văd că Erick nu e langa mine pentru că jos se aude cum sunt sparte farfurii.

-Baieti!! Băieți, ce se întâmplă???

-Nimic! Mira, te rog du.te înapoi în pat.. spune Richard îngrijorat

-Nuu!! Vreau sa aflu unde e mi amor și ce se întâmplă aici!! Si vreau sa aflu ACUM!!!!

Atunci din bucătărie iese o femeie si cand ma vede vine spre mine.

-Mira!!

-Cine ești??? spun îndepărtandu.ma cu lacrimi in ochi

-Mira, scumpo. Sunt mama ta. Nu mă mai recunoști??

-N..nu, nu se poate. Părinții mei sunt morți. Sunt morți de 10 ani!! strig suspinând

-Mira, eu am supraviețuit. Eu sunt,  mama ta. Mira... Mira.......

Vocea acelei femei se aude din ce in ce mai încet iar eu simt cum cad în gol și ma trezesc deodată auzindu.l pe mi amor strigandu.ma ca acea femeie.

-Miraa!! Mira.. Iubito trezește.te!!! Iubito, esti bine?? soune vazand ca m.am trezit

-D..daa. Sunt bine.

-A venit doamna Martha sa te vadă. A zis că trebuie să vorbească neapărat cu tine.

-Bine. Mă schimb și cobor.

Ajungând jos o vad pe doamna Martha foarte îngrijorată.

-Buna dimineața! S.a întâmplă ceva?

-Buna, scumpo. Vreau sa vorbim ceva foarte serios. Da întâi de toate vreau sa imi cer scuze că te.am mintit in tot acest timp.

-Cum adică??

-Mira.. Eu.. sunt sora cu mama ta...

Am rămasă blocată vreo câteva secunde apoi sunt cum mă duc în jos și îl aud pe mi amor strigandu.ma.. Simt o lovitură puternică și apoi negru.

~Erick POV~
Nu din nou!! Doamne, te rog salvează.mi iubita. Iti promit ca din ziua în care se va trezi voi avea grija sa nu mai aibă parte de astfel de șocuri. Poate exista cineva care ma poate ajuta.

-Doamna Martha, spuneți ca Mira a locuit în apropiere ,nu.?

-D..da, de ce??

-Daca ea a locuit în apropiere, asta înseamnă că mormântul părinților ei trebuie să fie tot în apropiere, așa.i??

-Daa. Este la 5 minute de mers cu masina.

L.am luat pe Christopher si după indicațiile doamnei Martha am ajuns la cimitir. Plimbandu.ma printre morminte îl văd pe cel al părinților Mirei.

-Stiu că nu ma cunoașteti personal.. Dar știu că aveți mereu grija e Mira.. aceste luni cu ea au fost minunate.. Știu că o iubiti si o vreme lângă voi.. Dar nu m.as imagina fără pitica mea. Va rog, aduceți.mi fata înapoi. Va primi ca din clipa in care se trezește nu va mai suferi niciodată. Va rog...

Lacrimile imi apar inevitabil pe chip. Dar nu.mi pasa... Le las sa cadă. Se scurg ușor și ajung sa cadă pe mormântul părinților ei.

-Imi pare nespus de rău că va cunosc.

Cu aceste ultime cuvinte mă ridic și plec. În mașină nu am spus absolut nimic. Doar mă uitam cu afară plouă.

Când ajungem înapoi la spital.. văd că toți sunt îngrijorați. Sper că nu s.a întâmplat ceva cu Mira...

-Baieti?? Ce s.a întâmplat??

Atunci Zabdiel îmi întinde o fisa..
Pe ea scrie că în urma lobiturii puternice la cap, are amnezie. Nu își amintește ce a.a întâmplat în ultimul an...