Remember Maia

Capitolul II

          Într-un minut, o fata necunoscută a reușit să mă bulverseze total. Aveam nevoie de o explicație. Totul era mult prea ciudat. Așa că, următoarea zi, am venit la ea pentru a-mi explica gestul ei.

         — Doar am vrut sa o păstrezi tu. Fără alte complicații.

        Replica ei plina de mister mă încurca și mai mult. Fără alte complicații? Dar aveam nevoie să știu.

       — Atâta timp cât asta e la mine, am zis, arătând spre brățară, poți fi sigura ca vor mai exista și alte complicații.

        Satena a chicotit întrebându-mă:

    — Adică o să continui sa te ții după mine?

       Am rămas câteva secunde blocat. Eram jenat. Chiar asta făceam și nu era tocmai în firea mea.

       — Bine, a zis, văzând ca eu nu spun nimic. Păstrează brățara, cu multe alte complicații.

       Rândul meu sa chicotesc a venit. Era cam a 5-a replica pe care mi-o adresase de când aflasem de existenta ei și deja mă făcuse sa rad.

       — În regulă, am intrat în jocul ei. Primul lucru complicat pe care trebuie sa îl stiu: cum te cheamă?

      — Sunt Maia, a spus, îndreptându-si ochii căprui spre mine.

         Da. Ea era Maia. O fata aparent obișnuită, dar care ascundea o gramada de lucruri. Numele ăsta avea sa răsune în capul meu mult timp de atunci.

     — Și tu ești? 

     — Shor, am răspuns.

      Nu am știut niciodată dacă și numele meu îi umbla prin minte, cum făcea al ei în cazul meu. Mă mulțumeam mereu doar cu prezenta ei permanentă în viața mea. Pentru mine, era mai mult decât perfect.

      — Deci, am încercat sa pornesc o conversație normala. Îți place aici? 

     Maia era fata cea nouă. De fapt, Maia era fata cea noua în fiecare nou semestru. Un nou semestru, un nou liceu. Părinții ei călătoreau mult, însă niciodată nu am știut de ce. Era clar însă, ca fiicei lor nu îi plăcea deloc stilul ăsta de viață.

     — Mai mult sau mai puțin. Nu voi avea timp sa mă obișnuiesc aici și sa îmi dau seama, fiindcă cât ai clipi o sa părăsesc locul ăsta.

        Am îndrumat-o să îmi povestească mai multe, astfel începând sa o cunosc. Cat de cât, sa spunem. Maia era în continuare pentru mine un personaj paradoxal și misterios.

        — O sa risc, am zis. O sa fiu prietenul tău.

         Acela a fost momentul în care mi-am semnat singur condamnarea la moarte. Ei, poate nu chiar. Dar în mod clar, a fost un moment important în relația mea și a ei.

        Satena nu avea prieteni pentru ca nu își dorea sa se atașeze de cineva, ca apoi sa o doară după ce se transfera. Același lucru gândeam și eu atunci, în privința ei. Amândoi riscam. Și nici măcar nu știam de ce o făceam.