Pentru el, Maia nu era decât o amintire vagă. O amintire imprimata în sufletul lui, sub forma banala a unei brățări. Și la fel ca brățara, relația lor se ținea tot timpul de un fir de ață albastră.
Cea mai agitată sâmbătă din viața mea tocmai venise. Antrenorul avea cele mai multe emoții, dar continua sa ne încurajeze. Chestia asta chiar era importantă.
Am intrat pe gheață și ne-am privit adversarii. Jocul începuse și părea ca ei conduc, până când ne-am revenit și am marcat de câteva ori. Victoria ne bătuse la ușă.
Coechipierii mei erau mai fericiți ca niciodată, însă eu eram doar mulțumit.
— Haide, Shor, mergem sa sărbătorim!
— De fapt, am spus, eu nu vin. Distrati-vă.
M-am schimbat de echipament și am ieșit din clădire, văzând în fata mea o silueta cunoscuta. Mă simțeam de parcă milioane de ace se împungeau în inima mea la vederea Maiei, însă după ce am realizat ca ea chiar era acolo și imaginația nu îmi juca feste, acele au dispărut.
— C-ce cauți...
Încep încurcat, neștiind cum sa îmi stăpânesc emoțiile. Mâinile ei au urcat pe umerii mei, iar fruntea ei s-a unit cu a mea:
— Ti-am promis ca o sa mă întorc.
Oops! Această imagine nu respectă Ghidul de Conținut. Pentru a continua publicarea, te rugăm să înlături imaginea sau să încarci o altă imagine.
