Remember Maia

Capitolul III

        Cine ar fi crezut că întreaga mea viața urma sa se limiteze la ea? Pe cine as fi crezut eu, dacă ar fi venit la mine sa îmi spună de dinainte ca mă voi îndrăgosti de o fata din California care în final, va pleca, lăsându-mă cu sufletul sfâșiat?

       În mod clar, nu l-am crezut pe Andrew atunci.

        — Oh, frate, ești îndrăgostit lulea! se amuza idiotul pe seama mea, facandu-ma sa mă simt incomod.

      — Termină, am zis serios. Sunt îndrăgostit de hockey și atât.

      — E evident, continua el sa mă tachineaze. Doar ai ieșit în parc cu (,) crosa și cu pucul.

       Andrew primește un pumn în umăr care îl împiedică pentru câteva momente sa mă mai tachineaze. Nu m-am îndrăgostit de Maia.

       De fapt, mă îndrăgostisem de Maia. Mai mult decât credeam eu chiar. Habar nu am dacă o făceam bine, dar filtram cu ea mereu.

        — Aş putea fi James al tău, am zis zâmbind, facandu-o pe Maia sa își dea ochii peste cap.

         James era personajul pe care îl interpretam la ora de teatru a doamnei Collins. Iar acest James, era îndrăgostit până peste cap de personajul interpretat de Maia, Dalia. Lucrurile se potriveau perfect.

       — Poate într-o alta viață, a spus ea amuzată.

        Asta credeai tu, Maia.

       Nu ar fi crezut niciodată că după un timp, vom ajunge exact ca James și Dalia. De despărțit.

         — Trebuie să fug, am întârziat la antrenament, am zis dând să plec, când m-am simțit tras de glugă.

       — Întâi, mă săruți.

        Am zâmbit, uitand complet de antrenament. Însă după câteva momente, mi-am reamintit de el și m-am retras brusc din sărut, stârnind nemulțumirea fetei.

       — Să nu crezi că am terminat, am strigat din alergare.

          Maia era cam singurul lucru care mă interesa în momentul ăla. Nu prea mai eram atent la ore, nu prea mai ieșeam cu Andrew sau cu alți prieteni de ai mei, însă eram mai fericit ca niciodată. Antrenorul însă, nu era. 

       — E a 5-a oară când întârzii săptămâna asta, Shor.

      — Știu. Îmi pare rău, nu se va mai repeta.

      Antrenorul a dat nemulțumit din cap, hotărând sa îmi mai acorde o șansă. Nu vreau sa o pierd.

         Și am pierdut-o.

        Detalii neimportante însă, din moment ce după o săptămână de pauza am fost reintrodus în echipă. Partea buna era totuși ca reușisem să nu mai întârzii. Altfel, îmi puteam lua adio.