Asa am ajuns în momentul cel mai deprimant al vieții mele. Fără Maia, nimic nu mai era ca înainte. Parcă nu mai conta nimic, dacă nu puteam sa fiu cu ea.
— Echipa merge în oraș diseară. Vii? mă întreabă Andrew.
— Nu, scuze, n-am dispoziție.
Tipul chiar știa când e momentul sa tacă. O alta insistenta doar m-ar fi enervat.
În seara aceea colegii mei de echipa au ieșit, iar eu am sunat-o pe Maia. Trecuse ceva timp se când plecase și simțeam ca mă sufoc cu fiecare secunda în care nu îi auzeam vocea. Îmi era un dor nebun de ea.
— Alo? Shor? Shor!
Nu se aștepta să o sun. Știam ca se bucura. Niciunul dintre noi nu a vrut o relație la distanță, așa ca am hotărât sa ne despărțim. Însă nu puteam sta deoparte.
Ceva se întâmplase însă, în seara aia. Ceva cu Maia. Părea ca s-a maturizat intr-un timp atât de scurt. Vocea ei era la fel, dar tonalitatea și cuvintele erau diferite. Nu am vorbit prea mult, dar a fost suficient încât sa îmi dau seama ca nu mai avea nevoie de mine.
— În seara asta mergem la concert, o sa ne refuzi din nou?
— Nu, i-am răspuns zâmbind lui Andrew.
Eram hotărât să o uit. Ea trecuse peste, iar pe mine încă mă afecta orice amintire a ei. Orice detaliu.
Am mai avut relații după Maia. De fapt, o relație. Foarte scurta, foarte seaca, dar destul de eficienta în ceea ce îmi propusesem eu.
Pentru ca funcționase, m-am gândit că aș mai putea încerca să fiu cu o fată. Asa am cunoscut-o pe Aimie. Dar nu ma facea sa ma simt mai bine. Din contră. Mă simțeam de parcă o înșelam pe Maia.
După un timp am renunțat la prostia asta și am hotărât sa mă axez doar pe hockey. O schimbare pozitiva și pentru mine, dar și pentru echipa. Mai ales fiindcă marele meci se apropria.
CITEȘTI
Remember Maia
Short StoryPentru el, Maia nu era decât o amintire vagă. O amintire imprimata în sufletul lui, sub forma banala a unei brățări. Și la fel ca brățara, relația lor se ținea tot timpul de un fir de ață albastră.
