Remember Maia

Capitolul VII

       — Ultimul meci din campionat, băieți, aud vocea antrenorului, la fel de motivanta ca întotdeauna. Dacă câștigăm acum, Waterlington va primi primul trofeu la hockey. Ăsta e meciul nostru, deci vreau sa fiți în forma maximă. Aveți liber restul săptămânii.

        Ultima propoziție a antrenorului aproape m-a făcut sa sar în sus de bucurie. Tocmai am scăpat de 3 ore de italiană!

       Meciul de sâmbăta asta avea sa decidă dacă Waterlington va avea parte de trofeul după care tânjeşte de câțiva ani buni. Era chiar entuziasmant, dar eu mă simțeam chiar indiferent. Și chiar nu știam de ce.

       Am intrat în vestiar și mi-am scos echipamentul, așteptându-mi rândul la duș. Privirea mi-a căzut pe brățara de la mână.

       — Nu m-ai mai sărutat așa niciodată, încerc sa glumesc și sa o fac pe Maia mai puțin trista.

      — Bineînțeles, spune seriosă. Când știu ca e ultima data când o fac...

       În mai puțin de doua ore, satena avea sa plece împreună cu părinții ei în Miami. Bagajele și lucrurile ei adunate din camera mă făceau atat de melancolic...mă vedeam scotandu-i-le pe toate și punându-le la locul lor, obligând-o să rămână.

       — Și eu te iubesc, am zis deodată.

        — Poftim?

         —  Când mi-ai spus ca mă iubești...nu ti-am zis înapoi. Și am vrut sa știi ca o fac.

        Nu îmi amintesc exact cum a decurs restul timpului. Știu doar ca, ultima ora petrecută împreună a fost cea mai dureroasă. De departe.

       Firul de ață albastră trebuia sa se fi rupt atunci. Dar nu a făcut-o. Sentimentele mele pentru ea au rămas cu mine pana în momentul de față.

         Mașina părinților ei era parcată puțin mai încolo, așteptând-o pe Maia sa se urce în ea. Satena însă nu se dezlipea de mine și nici eu nu îmi doream sa o facă. Un claxon a făcut-o însă sa tresară și să se îndepărteze puțin.

       Maia a observat brățara ei la mâna mea și a zambit, atingând-o încet.

         — O să mă întorc, Shor, promit.

        Realitatea? Nu s-a mai întors.