Remember Maia

Capitolul IX

         Meciul cel important era mâine. Coechipierii mei erau entuziasmați sau emoționați, însă eu știam că va fi un joc ca oricare altul.

      M-am întins în pat, obosit. Ar trebui sa mă odihnesc ca mâine sa fiu în formă, dar îmi e imposibil sa adorm. Parcă o văd pe Maia stand lângă mine, fiind atenta la televizor.

        — Nu îmi place filmul ăsta, hai sa ne uităm la desene!

         — Nu mă uit la desene, i-am zis dându-mi ochii peste cap.

        Și până la urmă, la desene ne-am uitat. Așa am descoperit ca încă îmi plac. Și că probabil, dacă altcineva ar știi asta, nu ar fi deloc bine.

         Am zâmbit și mi-am scuturat capul, încercând în felul ăsta sa fac amintirea sa dispară. Păcat că nu așa funcționează. Ea rămâne mereu în capul meu, orice as face. 

        Am luat brățara de pe noptiera. Tot ce se întâmplase cu mine și cu ea, era datorită chestiei ăsteia.

        — Brățara mea!

         — Întârzii la italiana, o desfac și ti-o aduc în pauză.

          M-am întors pe partea cealaltă, încercând sa ignor amintirile ce se derulau în capul meu precum un film. 

         — Vreau doar sa o păstrezi tu. Fără alte complicații.

          M-am ridicat în șezut și mi-am băgat mâinile în păr. Ora târzie m-a făcut în final să adorm, iar un vis a adus-o pentru câteva minute pe ea înapoi.

        Ea era Maia. Îi plăcea sa își împletească parul în codite și sa se plimbe când e luna plină. Nu își dorea prieteni, nu voia sa se atașeze de nimeni. Obișnuia să își scrie numele meu pe încheietură, iar când cerneala se ducea, îl scria din nou.

          Şi oricât ai vrea, nu o să poți uita niciodată o persoană ca ea.