Callisto

Satelit și nimfă.

Scriam poezii pentru ei, dar arta nu se cere.
Unde erați voi când eu eram pierdută?
Am rămas pierdută, cu a lui Jupiter durere.
Am găsit în mine ce în voi nu am putut:
artă sacră.

Nimeni nu mă cumpără, nimeni nu mă are.
Sunteți doar părți din ce voiam să fiu.
Un întreg dispus pe linii perpendiculare,
m-ați sfâșiat, dar acum sunt vie, știu.

Callisto mi-am spus dintotdeauna.
Nu cred că știai motivul, oricum.
Ești prea simplu să înțelegi sacralitatea, pierdut,
nu în al meu drum.
Rămâi acolo, îți e bine. Lasă-mă să strălucesc.
Jupiter mă caută, dar nu mă are.
Artă sunt pe spațiul ceresc.

Și voi fi pictată, scrisă de mulți.
Callisto îmi spun, nimfă pustie.
Cânt seara, peste munți,
ca oamenii ca tine să nu știe.

Nu vreau să înțelegi ce creez, nu vreau să cunoști
Mori în lumea ta, străine.
Ești prea sec, ca toți ceilalți.
Eu, Jupiter, Titania...nu suntem pentru tine.

Nu mai scriu despre nimeni.
Scriu despre mine.
Callisto, satelit și nimfă.
Pierdută în pustie.