MIRRYAM | 1

5. "Prinsă la mijloc"

      Aveam decât o pereche de colanți pe mine, cu o bluză subțire și un hanorac. Mike a observat tremuratul meu și probabil și-a dat seama că îngheț. Mâna lui pe a mea, iar eu mă încrunt.

    - Ce faci? îl întreb confuză.

   - Vreau să văd dacă ți-au înghețat mâinile! Nu te gândi la altceva. Nici măcar nu cred că-ți mai țin minte numele! (Auch.)

     - Bineînțeles...la ce mă puteam aștepta de la tine? murmur, dar nu mă bagă în seamă.

     - A, da! Mirryam! indică cu indexul spre mine.

   - Da, eu sunt! dau ochii peste cap.

   - Uite, Mirryam, ia geaca mea! se dezbracă de ea, apoi o întinde spre mine.

    - Ce? O să îngheți de frig! dau din cap negativ.

    - Ia-o până nu mă răzgândesc! se răstște.

       Oftez, apoi o iau din mâna lui, și o îndes pe mine. Era așa de mare. Deja îl vedeam cu tremură, dar el nu voia să zică nimic. Nu voia să arate că îi e frig, cu toate că avea decât o bluză subțire pe el. Tot se observa corpul bine lucrat. La 19 ani arată bine, nu pot zice nu!
     Geaca mirosea a parfumul lui. Deja inima îmi bătea foarte tare, fiindcă am văzut că se uita la mine de parcă mă sorbea din priviri. Stătea în fața mea și îmi aranja gluga la geacă, băgându-mi șuvițele de păr care stăteau pe afară. Eu mă uitam în ochii lui albaștri și mă lua un fior pe șira spinării. Era așa de drăguț și atent să nu mă lovească, iar mâna lui îmi atingea fața foarte încet. După ce mi-a aranjat părul, ochii lui m-au privit intens, exact ca seara trecută. Nu mi-a mai păsat în acel moment cât este ora, voiam doar să stau să mă uit în ochii lui, de parcă exista un farmec în ei. I-am văzut mâna mișcându-se, dar nu am realizat ce face.
     În spatele lui, am văzut-o pe Derya cum alergă spre noi. În secunda următoare, m-am depărtat de el.

    - Nu vreau să creadă că e ceva între noi, fiindcă mă va tachina pe lucrul ăsta tot timpul! îi șoptesc, apoi îmi feresc privirea de a lui.

     - Cum spui tu! oftează. Oricum, de ce să te tachineze? nu apuc să-i răspund la întrebare, fiindcă imediat apare zurlia în spatele meu.

     - Ce faci, Mirryam? Și bună și ție, tip...necunoscut! își strânge buzele într-o linie dreaptă.

     - Acum urmează să îi zici "ce caută ăsta cu tine"? rânjește spre Derya, dar ea dă ochii peste cap.

  - Nu voiam să zic asta! își încrucișează brațele la piept.

  - Sigur! Recunosc o persoană când minte, mai ales pe tine, care ești în clasă cu mine de atâta timp.

   - Eu nu mint! se bosumflă ea.

    - Ba și acum minți! râde el, iar eu doar îi privesc silențioasă cum se tachinează.

      Eu îmi dreg vocea, iar Mike oftează. Se depărtează de noi, traversând șoseaua, preferând să stea cât mai departe de noi.

    - Haide! îi spun Deryei, apoi îi mai arunc o privire durului de pe partea opusă a șoselei.

     Am încercat să ajungem cât mai repede în clasă, fiindcă trebuia să ajung neapărat la oră. Mi-am aruncat ochii la telefon și am observat că am ajuns la fix. Eram foarte bucuroasă, fiindcă îmi era frică să nu îmi iau absență, așa de început. M-am așezat în banca de lângă Lizza, iar peste câteva secunde a sosit profesorul.

        
În pauză...

      Eram în bancă, așteptând ca profesorul să iasă din clasă. Profesorul a ieșit, iar eu am luat geacă lui Mike și am plecat în căutarea lui. În capătul holului se afla el cu încă un băiat, probabil din grupul său de prieteni. Și-au îndreptat privirile spre mine. Rușinată, mi-am pus geaca lui pe mine. Când am ajuns în dreptul lor, am dat-o jos, și i-am întins-o.