MIRRYAM | 1

39. "Meciul"

Capitolul trecut...

La sfârșitul zilei...

Eram afară cu noul meu prieten, când un claxonat s-a auzit. Privirea mea s-a îndreptat spre mașina tatei, dar de data asta o conducea mama. Mi-am luat rămas bun de la Edward, apoi am plecat spre mașină.

Miercuri — Meciul de baschet —

După ce mi-am făcut rutina de dimineață și m-am îmbrăcat, am urcat împreună cu tata și Sarra în mașină și am plecat spre liceu.
Tata a intrat la școală cu Sarra, iar eu am plecat spre liceu.

  - MIRRYAM! o voce mă strigă din spate.

M-am întors și l-am văzut pe Edward alergând spre mine, trecându-și degetele prin părul său șaten. Ochii lui, de un verde intens, s-au fixat pe ai mei odată ce a ajuns în fața mea. M-am înroșit și am lăsat capul în jos, admirând-mi ghipsul desenat de Sarra.

- Ce faci, frumoaso? zice și îmi dă un bilețel cu un număr de telefon.

- Ăm...Bine...Tu? zic timidă și mă tot holbez la el.

- Bine! Ești în regulă? Adică te simți bine?

- Dap... De ce? Ăsta e numărul tău de telefon?

- Întrebam...De fapt, nu știam cum să încep conversația! zice sincer și lasă capul în jos, apoi chicotește, ceea ce îmi face fluturi în stomac. Da, acela e numărul meu de telefon în caz de orice. Mai mult să mă suni pentru meciul de diseară.

- Oh, bine. Intrăm? Îngheț decât cu pantalonii ăștia subțiri pe mine...

   - Da! Da, desigur! Fetele primele! zice și îmi deschide ușa ca să pot intra.

- Mulțumesc! încerc să fac o plecăciune ca o prințesă.

A zâmbit, iar eu am observat ceva la el. Are gropițe foarte adânci în obraji. Decât stăteam pe loc și așteptam să închidă ușa, dar nu îmi puteam dezlipi ochii de pe el. Când s-a întors, avea o șuviță de păr căzută pe frunte. Când s-a apropiat de mine, mi-am întins mâna spre el, iar el s-a aplecat fiindcă ceva care nu avem în comun este înălțimea și i-am dat șuvița la o parte. A zâmbit din nou și mi-a mulțumit, apoi m-a ajutat să urc scările.
Odată ajunși în fața dulapurilor noastre, ne-am lăsat lucrurile și am plecat fiecare în clasele lor. L-a despărțire doar ne-am oferit câte un zâmbet. Hm...Cred că zâmbetul lui devine un nou lucru preferat de-al meu.
Intrând în clasă, o fată mă întâmpină cu un zâmbet și îmi spune să mă așez lângă ea.

    - Mirryam, nu?

- Dap! spun și mă așez.

- Eu sunt Olivia! Sau Oliv cum îmi spune Edward.

    - Îmi amintesc! Stai! Care Edward?

- Edward Parker. De ce? Vă cunoașteți?

- Da...Ne-am cunoscut ieri...M-a ajutat de câteva ori! zâmbesc, uitându-mă la ea.

- Ah, mă surprinde faptul că Edward a vorbit cu cineva! râde ea.

- De ce? spun confuză.

  - Nu te speria! Eu și el suntem foarte buni prieteni încă din primul an de liceu. El e cam...timid și de-aia sunt surprinsă! spune și își așează ochelarii pe vârful nasului.

- Aceia sunt ochelari de vedere?

- Da...Am probleme cu vederea de când eram mică! zâmbește cam trist, dar dă din umeri.