I Would Die Without You

~Capitolul 7~

A doua zi dimineata, cand m-am trezit, tata era închis în camera lui, dormind. Ce usurare! Nu cred ca aflase de nimic! Cel putin, asa sper!
Mi-am pus ceva sa manânc, m-am pus la masa si am deschis televizorul. Emisiunea ar fi fost interesanta daca si întelegeam despre ce se vorbea. Era totul în coreeana. Puteam întelege majoritatea cuvintelor, dar nu pe toate. Doar ce prinsesem din videoclipurile cu BTS.
Mi-am terminat masa si am intrat din nou în camera mea. La un moment dat, aud de dincolo vocea lui Jungkook. Fug repede sa vad de unde vine, dar am ramas surprinsa când, la televizor, m-am vazut pe mine. Oh, nu! Ce ma fac??? M-am uitat pe fereastra iar peste tot prin oras erau doar postere si afise legate de comportamentul ciudat al lui Jungkook si despre fata "misterioasa" cu care a fugit. Am tras repede perdelele la loc, am închis televizorul si am început sa plâng silentios pentru ca eram mai mult ca sigura ca tata va afla pâna la urma! Nu stiam ce sa fac! Eram disperata! Sa speram, totusi, ca cei de la televiziune nu au apucat sa îmi vada fata. Asta era singura mea scapare!
     Se facuse ora 12 deja, iar tata era înca în dormitor, dormind. M-am mirat. De obicei se trezeste înaintea mea. Am decis totusi sa nu îl trezesc.
      I-am dat un mesaj tatei ca ma duc pe terasa, asa ca mi-am luat telefonul si am hotarat sa uit ce s-a întâmplat ieri. Am sters toate pozele si filmuletele de la concert din galerie, dupa care pur si simplu am început sa navighez pe internet. La un moment dat, aud vocea tatei dar nu bag de seama pentru ca mai mult ca sigur vorbea cu cineva la telefon. Ma prefaceam ca nu aud nimic.
     Îmi era extrem de lene sa ma ridic, dar în acelasi timp si extrem de sete! M-am dezvelit, m-am ridicat, lasând telefonul pe sezlong si am tras de usa glisanta a terasei. Când am ridicat privirea, am ramas socata! Tata nu vorbea la telefon, ci batuse cineva la usa. Acel cineva  era JUNGKOOK! Simteam cum ma ia lesinul. Usa de la intrare era fata in fata cu terasa, deci Jungkook ma vazuse. În acel moment singurele lucruri venite în cap au fost ori sa fug, ori sa intru în conversatie.
     Îmi doream sa pot pleca neobservata, dar deja Jungkook se uita spre mine, si îmi facu semn sa vin la el. Tata se uita strâmb la mine spunându-mi:
     - Jane, îl cunosti?
Nu aveam habar ce sa spun, dar uitându-ma cu coada ochiului, Jungkook îmi face semn sa spun ca "da". Asa am facut.
     - Da, asa cum am spus, suntem prieteni, eu locuiesc dedesubt. Ne-am întâlnit ieri, spuse Jungkook facându-ma chiar si pe mine sa cred asta la cât de convingator era. Dar din pacate, nu! El nu era nici vecinul si nici prietenul meu! Ba chiar nu stiam ce naiba cauta acasa la mine! Macar stiu ca nu i-a spus tatei nimic...
     - Tata, el ma ajuta cu limba coreeana! Te rog nu te supara! Dureaza doar putin, pot sa..?
      - Du-te! Dar fii atenta! Nu mai mult de 30 de minute, pe ceas!
      - Promit! Merci!
      - DU-TE!
Am iesit sfioasa si am închis usa dupa mine.
     - Ce. Naiba. Cauti. Aici? Tu ai minte?
     - Vino!
     - Nu! Nu mai fac aceeasi greseala! Nu plec nicaieri pâna nu îmi spui tot!
     - Ce vrei sa afli?
     - Ce cauti aici? De ce sunt doar postere cu mine prin oras? De unde ma cunosti? Ce s-a întâmplat ieri?! Jungkook raspunde!
     - Nu stiu daca am timp sa raspund la toate în doar jumatate de ora, dar pentru început îmi poti spune "oppa"...