I Would Die Without You

~Capitolul 8~

- Poftim?! Spun eu uitându-ma în podea.
- Pai presupun ca numele meu e prea lung, iar cum avem doar jumatate de ora, îti sugerez asta!
- Pai..."OPPA" acum trebuie sa raspunzi la întrebari!
- 1. Te caut pe tine, Jane.
2. Nu îti face griji de postere , voi rezolva tot! E o chestiune de mass-media! Dar nimeni nu îti stie identitatea! Nu a apucat nimeni sa îti vada fata!
3.  Poveste lunga! Hai undeva unde sa nu ne vada nimeni! Stii vreun loc prin apropiere?
     - Umm...da, vino dupa mine!
     L-am dus la subsol, printre tevi, unde stiam ca nu e nimeni, si da, probabil nu era cel mai placut loc de stat la taclale dar era singurul care îmi venise în minte. Eram atât de emotionata ca sunt cu el, dar nu voiam sa arat asta. Trebuia sa par dura!
     - Spune! Am spus eu nerabdatoare.
     - Uff! Deci! Tatal meu este seful tatalui tau...
     - Ceee???! Si ce legatura are asta cu mine? De unde ma cunosti?
      - Asteapta! Tatal tau mereu vorbeste despre tine la lucru. Asa a aflat tata de tine, si asa am aflat si eu. Am vrut sa aflu si mai multe, si mai multe despre tine! Într-un final ti-am gasit profilul si am vazut ca ma ai ca "bias".
     Eram atat de rusinata! În primul rând, pentru ca tata vorbea de mine cu colegii lui, si în al doilea, ca idolul meu îmi vazuse postarile care faceau referire doar la el.. am pus capul în pamânt si, de jene am varsat o lacrima. Jungkook îmi ridica usor barbia cu doua degete, îmi sterge lacrima si îmi spune:
     - 4. Ieri, când în sfarsit te-am vazut, am simtit cum ma topesc. Mai tii minte jocul acela? Ni se spunea prin casca pe cine sa alegem. M-am enervat si am decis ca nu e corect, si te-am ales pe tine. Stiam ca nu e bine ceea ce fac, si ca managerul meu si cei ce ne coordoneaza vor comenta grav, iar singurul lucru venit atunci în cap a fost sa fug cu tine. Nu te puteam pierde!
     Eram pur si simplu pierduta, si la figurat si la propriu, printre tevi si în întunericul încetosat. Nu am spus nimic. Am lasat din nou capul în pamânt pâna când aud :
     - Jane... Nu îti face griji de postari. Nu te rusina! Nu am mai vazut niciodata pâna acum un fan mai devotat ca si tine. Nu credeam ca voi fi vreodata îndragostit de un fan... Jane, te cunosc de foarte mult timp. Eu am aranjat venirea si mutarea ta aici! Stiam ca îmi esti suflet pereche...Jane, te rog, fa-mi onoarea de a fi oppa-ul tau!
     Auzind acestea, am izbugnit în plâns, si de fericire, cât si de tristete pentru ca tata clar nu va fi de acord cu asta! Eu nu am voie sa am iubiti. Mi-a interzis complet orice contact cu baietii dupa cele întamplate...
     - Umm, uite, spun eu printre lacrimi. Voiam sa accept. Dar nu puteam...
     - Te ascult. Acum tu vorbeste!
     - Stii, eu o...
     Deodata aud usa de la întrare în subsol izbindu-se de perete. Era tata! Trecuse mai mult de jumatate de ora! Era super nervos!
     - Jane! Stiu ca esti aici! Spune tata pe un ton monstruos de înfiorator!
     JK: Jane, ce se întâmpla??
     Eu: Ascunde-te! Si orice ai face nu scoate niciun sunet! ORICE AI AUZI, NU VENI DUPA MINE!
     JK: Jane! Nu! Cine e ?
     L-am împins atât de tare pe Jungkook încât acesta s-a izbit cu corpul de o teava metalica astfel facând un sunet asurzitor ce ajunsese pâna si pe partea cealalta a subsolului, la tata. Acum nu mai plângeam de frica sau de fericire, ci de teama! Tata devenea un monstru când venea vorba de baieti. Avea motive întemeiate, dar exagera de multe ori. M-am ascuns si eu, voind sa-i dau de crezut ca nu sunt aici. Dar deja îi auzeam pasii apropiindu-se de mine...Îmi era teama de ce va urma.