Nemuritorul

Lumea Norilor

Ajungând în capătul scării
O punte de nori apare
Iar tot ce era jos dispare
Iar cerul arata precum valurile mării

Oameni înaripați mă întâmpină
Sate ,orașe o întreagă comunitate
Toți intrebandu-mă de unde am apărut pe neașteptate
Spunând că nu au mai văzut de mult o persoană străină

Dar din spatele lor
O inaltă ființă apare
Cu aripi de dragon
Și aceasta putea să zboare

Zicându-mi că e al acestei lumi protector
Și că dacă greșesc ceva "Pot să te omor!"
Iar cu această propoziție pleacă în înaltul cerului
Dispărând după niște nori de culoarea negrului

Mergând și încercând să deslușesc și acest puzzle
Simțind sub picioare "pământul" moale
Iar trecând de un rând de case
Văd un zid pe care erau desenate vase

Încercând să descopăr ce semnifică
Cineva îmi pune mâna pe umăr
Trăgându-mă și aruncându-mă
Într-o cameră în care nu vedeam niciun pic de lumină

Din nou ca de nicăieri , ca și în celălalt puzzle
Cineva îmi dă o mână de ajutor
De data asta fiind un bec luminator
Într-un colț al acesteia luminează foarte aproape

Găsesc ușa cea păzită de un lacăt descuiat
Probabil uitat deschis de cel ce m-am aruncat
Iar val vârtej ieșind din cameră
Fug și ajung din nou la zidul cu marea enigmă

Găsesc o bucată de zid căzută
Și realizez că așa enigmă trebuia făcută
Pun piesa la locul ei de drept
Iar zidul cade din fața mea cade direct

Iar protectorul ca o rachetă se înfingea
Pe nori parcă distruși de căderea acestuia
Fără să îl las să zică ceva
Fug venind cu viteză spre mine ca aeronava

Și o poartă în pământ răsare
Iar la întâlnirea cu aceasta eu sar
Ajungând în lumea normală într-un final
Iar în fața mea ghiciți cine era oare?.....