Shoes Dirty

1. Singură acasă?! Petrecere, normal.

7.35 P.M.

-         Să ştii că nu mă mut, indiferent de ce spui tu ! ţipă Lucy cât poate ea de tare.

-         Înţelege ! Trebuie să ne mutăm .

-         Nuu, nu trebuie, dacă m-ai asculta puţin, poate ai înţelege.

-         Bine, ascult.

-         De ce nu vreau să mă mut?? Să fiu mai exactă...toţi prietenii mei sunt aici, școala e aici, mi-e bine aici şi vreau să rămânem.

-         Stăm cu chirie, nu ne mai permitem, Lucy, înțelege. Tatăl tău are rude în New York care ne vor ajuta să găsim o casă doar a noastră.

-         Nu aș putea să rămân la Rebecca?

-         Nu, treci în maşină.

-         Dar mamăăă! Te rog!

-         Lucy, înțelege...

-         Am 17 ani, m-aş descurca, poate să mă ajute Rebecca. AAAAHHH! 

Şi mă duc fugind în camera mea. Mii de gânduri fug prin mintea mea. Casa asta...e ceva ce mă leagă de ea. Nu vreau să ne mutăm şi punct. :(

Mă ridic încet de pe pat, şi mă duc către biroul meu. Îmi iau carnetul în braţe şi îl strâng cât pot eu de tare. „Ohh, îmi va fi dor de tine, Chicago !", îmi spun eu în gând. Cobor în fugă, trebuie să îmi cer iertare pentru spectacolul de mai devreme.

- Mamii, mă ierţi?

-         Eu și tatăl tău am vorbit...cred...cred că poți rămâne. Ai câțiva bani în seif, să ne suni dacă e ceva. Ne este foarte greu să facem asta, dar dacă asta îți dorești. Să nu faci vreo prostie, avem încredere în tine.

-         Da!! Mulțumesc! Promit să mă descurc!

-         Bine, ai grijă. Te iubim! Te sunăm când ajungem.

-         Pa! Vă iubesc mult!

După ce m-am asigurat că au plecat, am sunat-o pe Rebecca.

-         Diseară party la mine ! Anunţă şi tu pe mai mulţi colegi.

-         Iii, ok! Ne vedem.

-         Pupici . ;x

8.13 P.M.

*Ding-Dooong*

-         Acum ! 

...

Când deschid ușa, Rebecca avea în mână o groază de pungi.

-         Ohh, bună. Nu ştiam că aduci toate astea, Rebecca ! Pe bune? Doar știi că am tot ce ne trebuie.

-         Ştiam, dar îmi plac astea, spune ea, ridicând pungile.

Îi arunc o privire încruntată.

-Scuze? spune ea puţin timidă.

- Mhm, lasă, e în regulă ! Mulțumesc oricum! Pe cine ai chemat?

- Colegi...

- Unde sunt?

- Afară, pe teresă.

- Bine, mă duc să-i chem.

- Mă duc eu.

8.16 P.M

-         Să înceapă petrecerea !!

Am rămas mută când am văzut câţi colegi a adus Rebecca. La mine în casă era toată şcoală.

-         Ce e aici?

-         Păi nu asta ai vrut?

-         Am spus colegi!

-         Şi ăştia nu sunt colegi??

-         Colegi de clasă! Ăăăh! urlu eu cât pot de tare.

Degeaba, muzica era deja la maxim.

9.30 P.M.

Urc în cameră, să mă schimb pentru că deja eram transpirată.

În camera mea era un tip. Stătea cu spatele, nu ştiam cine e.

- Bună, cine eşti şi ce cauţi în cameră mea?

Se întoarce. Avea în jur de 20 de ani, era înalt, părul îi era șaten, cu câteva șuvițe pe față, iar ochii albastru-verzui păreau portale spre alte lumi. Nu îl mai văzusem până acum, nu era din școala noastră.

- Scuze, căutam ceva.

- Îh...păi nu prea ai ce căuta aici. 

- Ai grijă ce spui, Lucinda, mă cunoști mai bine decât crezi.

Şi..dispare. Pur şi simplu dispare.

Rămân nemişcată nişte minute bune. 

Ce a fost asta? De unde îmi știe numele? Ce voia de la mine?

Cred că o voi ruga pe Rebecca să doarmă la mine în această seară...