I'm a "Boy" |One but Two

Cap.83

Eu:-Îți voi spune, îți voi spune totul acum draga mea Song Jae Il.*mângâind-o pe cap*

         O iau de mâini şi o duc în pat aceasta privindu-mă cu ochii roşii şi urme de lacrimi pe obrajii ei rozalii, îi şterg urmele de lacrimi şi mă uit la ea.

Eu:-Jae Il, vreau să şti că îmi pare rău ok? *vorbindu-i ca la copilaşi*

Jae:-Spune-mi Jimin!

Eu:-Eu nu sunt Jimin...Eu mă numesc Han Woo Rin, m-am născut în Jimin când el era foarte mic. Părinții lui obişnuiau să-şi descarce nervii pe el, toți banii părinților lui erau cheltuiți pe băutură, rareori îi cumpărau haine lui, tot ce făcea el era sa stea pe jos şi sa deseneze în camera lui ascultând certurile părinților lui~

*Amintirea pe care i-o explică lui Jae Il*

Jimin:-1...2....
~Bam!!~

Jimin:-2...2...2...*începe să plângă*

        Ştia fiecare secundă înainte să se auda o bubuitură înafara camerei lui, fiecare palma pe care i-o trăgea tatăl lui mamei sale. Sau invers, acesta se bloca mereu la 2 deoarece începea să plângă după aceea.

           Fiecare zi şi-o petrecea la fel. Uneori intrau în camera lui cu cearta şi bătăile şi îl băteau şi pe acesta că plângea. Nu era nimeni lângă el să-l consoleze. Eu vedeam tot, dar nu puteam acționa, eram nervos şi din ce în ce mai mult simțeam nevoia sa ies la suprafață.

            Într-o zi în sfârşit am făcut-o!

Jimin:-1...2....ahh!!*apucându-se de cap de durere*

             În sfârşit era timpul lui Jimin să se odihnească, a suferit atât de mult încât şi-a pus furia în mine, eu sunt furia lui, eu sunt facut din frică, furie şi suferință.

            Mă duc către mama şi o apuc de păr.

Eu:-Poți să țipi mai încet? Vreau sa desenez!

Tata:-Ce-i faci mamei tale nenorocitule!

Eu:-Dar tu? Ce îi faci?

Tata:-Comentezi?*luându-mă de mână şi azvârlindu-mă, iar eu m-am dat cu capul de marginea mesei*

            Am tăcut, şi am luat un cuțit în linişte am ieşit pe uşă şi am plecat fără să mă mai întorc, am descoperit că era mult mai bine sa trăieşti pe străzi.

           A doua zi mă duc acasă doar ca sa urmăresc pe geam ce mai fac părinți mei, poate furam şi eu puțină mâncare. Dar mama mea era pe jos şi nu se mişca, iar tatăl meu era şi el pe jos. Nici nu voiam ce sa ştiu ce s-a întâmplat, am plecat iar a doua zi m-am trezit la bunicii mei. M-au informat că părinții mei au murit, mă simțeam groaznic, dar în acelaşi timp şi liber.

          Când îl mai lăsam pe Jimin să-şi controleze corpul eu vedeam tot ce făcea el, când avea nevoie de ajutor îl ajutam, mereu am fost alături de el, până când am realizat, eu fac ceva pentru mine? Tot ce fac este să-l ajut pe copilul ăsta, el nici măcar nu ştie că exist, m-am săturat, aşa că am început să vin mai des la suprafață şi să mă distrez, mi-am făcut prieteni, primul meu prieten a fost Yoongi. Cel pe care îl apreciez cel mai mult!