Faithless

The Beginning

Sa fii diferit este atat de chinuitor. Nu este nimic placut in a fi criticat pentru felul in care te imbraci, felul in care gandesti si genul de muzica pe care-l asculti. Recunosc, sunt o Miss Popularitate printre ciudati pentru ca, dintr-un motiv (pe care eu nu il cunosc!) sunt tinta batjocurii, aparent preferata de toti. Ei bine, eu sunt cea de te care 99% din elevii liceului fac misto.

Trecand peste toate astea, cand ajung acasa... cosmarul meu continua pentru ca, aparent pentru orice se intampla (oriunde s-ar intampla) eu sunt cauza. Din fericire, singurul lucru care ma face sa ma relaxez este trupa mea preferata. Falling In Reverse. Am obiceiul sa merg mereu cu castile in urechi, pentru ca pur si simplu nu vreau sa innebunesc(de tot). Ascult muzica mereu asa ca aceasta a devenit parte integrata din mine.

Poate va intrebati cum de supravietuiesc. Chiar daca sunt o antisociala (asta daca ne luam dupa ce spun cei din jur), am prieteni. Doi, dar merge. CC & Miruna. Ele au fost acolo cand mi s-au stricat castile (au fost mereu langa mine, dar atunci ma simteam ca si cum am piedut un membru al familiei, sau chiar mai rau...). Imi amintesc ca intr-o zi mergeam cu CC spre casa. Ploua si Taylor (poreclit "Salt"- sare printre ciudati) a venit la mine m-a tras de umbrela zicand: Vrei sa facem schimb de umbrele? Am ramas socata si fara replica, dar se pare ca CC n-a fost in aceeasi postura. S-a intors, i-a tras doua palme zdravene zicandu-i furioasa: Du-te naibii! Fa schimb cu ma-ta!

Intr-o dimineata m-am trezit si verificandu-mi tumblr-ul (ca intotdeauna), am descoperit ca in curand trupa mea preferata va canta la mine in oras. Ma rog, turneul era al altei trupe, numita Black Veil Brides (mai auzisem de ei, dar nu ii ascultasem niciodata pentru ca nu mi se paruse ca ar fi ceva de capul lor. MARE GRESEALA!!!). Vestea m-a bucurat atat de mult incat m-a facut sa incep sa-mi strang bani pentru bilet. Si uite asa, toti banii de pachet pe cateva luni (da, asa am inceput sa sufar de food disorder, dar ce nu face o fata pentru trupa ei preferata?), banii veniti din bursa (acum criticati-ma si voi pentru ca sunt o nerd,uneori chiar o geek) un job part-time la o spalatorie auto si chiar banii pe temele repetentilor (adesea imi sacrificam noptile pentru a face temele celor cu note mici, dar care plateau suficient de mult. Recunostinta: zero. Tupeu: ding-ding-ding overloaded).

Intr-un final dupa multa truda am reusit sa strang bani pentru 3 bilete si 2 V.I.P.-uri. Din nefericire, insa, nici CC si nici Miruna nu puteau sa vina (una era racita rupta si tocmai in seara aia a facut o vizita medicului de garda de la Spitalul Saint Claire, iar cealalta avea lectie de canto. *ordinea inversa celei mentionate mai sus*).

Pam, pam. Seara concertului. (Yayy!!!!!!) Imbracata cu jeansii mei negrii preferati si unul din tricourile mele preferate cu logo-ul trupei (cea mai grea decizie ever). Parul meu (roscat- vopsit pe ascuns) mi l-am tapat cat de cat pentru un stil mai rock. Cu geanta pe umar (inauntru aveam hanoracul meu preferat cu sigla Batman pe el. Recunosc, am o mica mare obsesie cu acest... daca i-as zice personaj, l-as jigni grav.) dau sa ies pe usa cand vocea maica-mii vine din sufragerie: Unde pleci?

M-am fastacit. Habar n-aveam ce sa-i spun, dar pana la urma am bajbait cateva cuvinte: Sa ma vad cu Catalina... (CC=Cristina Catalina, una din cele mai bune surori de suflet pe care le poate avea cineva. Norocul a picat pe capul meu sa am chiar doua). Mi-am inchipuit expresia binevoitoare a mamei si toti muschii mei se incordara si dadura sa deschida usa asteptand iminentul verdict absolut.

Tu te-ai uitat cat e ceasul? Veni in schimb raspunsul ei. M-am uitat rapid la telefon. 18:57. Aparent uitasem de ridicola ora de venit acasa (19:00) pentru ca incepea sa se intunece foarte devreme (circa pe la 22:13. Plictiseala face omul sa numere cu exactitate minutele pana cand se intuneca), iar mamei ii era frica sa ma lase singura afara cand e intuneric (sau oricand in decursul zilei).