Faithless

Sweet Dreams, My Darling!

"Ce? De ce crezi?" mi-am dres glasul atat de repede incat m-am surprins si pe mine. "Nu plang. De ce? De ce-as face-o? Doar… adica, ti se pare…" (felicitari… nici eu nu m-as crede.)

"Pe o scara de la unu la zece, cat de prost ma crezi?" m-a intrebat el pe un ton sec.

Cuvintele lui, pur si simplu, ma torturau. Asta m-a facut sa realizez cat de fraiera pot sa fiu. Asa ca, am ales sa-i spun adevarul. In fond, de ce l-as minti? (Aleluia incep si eu sa gandesc mai rational).

"Poate ai dreptate…" am inceput eu, lasand o pauza scurta. (Nu stiu de ce am facut asta cred ca voiam sa fortez cumva cuvintele sa-mi iasa din gura. Slabe sanse).

"Cu ce? Cu faptul ca sunt prost?"

"Nu. Nu la asta ma refeream." (felicitari! Eve esti o idioata!). "Voiam sa spun…" balbaielile mele de toate zilele reveneau si fara sa stiu de ce, barba incepu sa-mi tremure din ce in ce mai tare si lacrimile sa mi se scurga, din nou, pe obraji (defapt, stiam. Pentru ca sunt o idioata. Mooor!).

"Stiu ce voiai sa spui." a intervenit pe un ton cald si bland care ma facea sa ma topesc pe loc. "Eu doar voiam sa glumesc cu tine. Credeam ca o sa te inveseleasca."

"Ce draguuut", mi-am zis in gand "s-a gandit la miiiine… awwiee" (normal ca s-a gandit. Cat de sfecla pot sa fiu? Daca nu se gandea la mine, nu ma suna. +.+ Mom, why you made me so dumb?).

"Tot nu mi-ai spus de ce plangi. Credeam ca te-ai distrat..."  (O, Doamne, e cumva o urma de vina in tonul lui? L-am ranit? Te rog, nu, te rog, nu!! *silently prays*)

"Glumesti?" am inceput nestiind unde o sa sfarsesc mini-discursul meu. (Aparent mereu cand incep ceva, termin total diferit de cum mi-am planuit.) "Chiar m-am distrat, dar ai mei se pare ca vor sa distruga tot ce ma face fericita", m-am grabit sa adaug nedorind cumva ca el sa inteleaga altceva. "Ok, o sa incep cu inceputul."

"Ai putea sa incepi cu sfarsitul?" m-a intrebat el. (I-am simtit amuzamentul din voce, dar pe moment nu mi-am dat seama...)

"Defapt cred ca…" m-am oprit. Am clipit de cateva ori incercand sa-mi dau seama ce urma sa spun. "Hei, tu razi de mine." am completat dupa un moment de gandire destul de indelungat. Am inceput sa rad pentru ca stiam ca nu o facea din rautate, ci voia doar sa ma mai inveleasca.

"Vezi?" sublinie el. "A mers."

Imi si puteam inchipui zambetul de pe chipul lui.

Am tras aer in piept si i-am povestit ce patisem (exceptand incidentul cu compasul). Acum ca ma gandeam mai bine, ma simteam atat de ridicol pentru ca incepusem sa plang pentru ceva destul de nesemnificativ (pentru numele lui Dumnezeu, cand eram mica am luat o bataie sora cu moartea si nici macar n-am scancit si acum plangeam Niagare pentru simplul fapt ca ai mei mi-au zis ca o sa fiu "sechestrata" in casa pentru mult timp. Ce placinta am devenit -.- mi-e mila de mine).

Mi-am aruncat ochii la ceasul care ticaia (de fiecare data dupa o cearta sau o zi nasoala, ma refugiez la mine in camera, iar acel ticait ma revigoreaza instant facandu-ma sa ma simt si mai rau. Multumesc destin!). Zorii trebuiau sa se arate pentru ca era aproape 5. Atunci am realizat ca eu nu dormisem nici macar un minut in seara aceea, dar nici nu eram obosita. Am inceput sa casc. (Dar nu eram obosita.)

"Mi-e somn." m-am trezit zicand (nu voiam sa fac asta). "Si ma doare capul... Si nu pot sa dorm."

Daca inainte ma straduiam sa fac cuvintele sa-mi iasa pe gura, acum nu le mai puteam opri (ce naiba?!).

"Vrei sa-ti fredonez ceva pana adormi?" m-a intrebat el.

"Tu iar razi de mine." am comentat facand un botic de rata pentru doua secunde.

"Defapt, eram al naibii de serios."

Mi-l inchipuiam si parca chiar il auzeam cantandu-mi melodia "Done For You" si apoi o varianta destul de ciudata de la "Lost It All". Imi imaginam cum ma intindeam in patul meu moale si pleoapele imi cadeau din ce in ce mai greu.

"Somn usor" a soptit inainte sa inchida, dar eu deja eram departe in lumea viselor.