Faithless

Not Anymore...

Ziua aceea a fost minunata. Nici macar o clipa nu visasem ca toate astea aveau sa devina realitate. Viata bate filmul... Nici nu crezusem ca viata mea... Tocmai a mea... Cea mai mare ratata a liceului, a orasului... Avea sa devina cineva atat de important pentru el. Ce-as fi vrut sa i-o pot tranti Helennei in fata, ce-as fi vrut sa le pot arata tuturor cat de tare se inselasera in toti acesti ani.

Stand acolo, in bratele lui, am realizat cat de proasta am fost. Doar gandul la cicatricile de pe antebratele mele era suficient ca ele sa inceapa sa ma doara al naibii de tare... Desi, erau deja vindecate de mult timp. "Life gives you enough scars so you don't need to manufacture your own on your own body". El fumeaza! Asa ca sa nu-mi vorbeasca despre autodistrugere!‼... Si totusi stiam ca el e total impotriva...

Il minteam, mereu il mintinsem.... Cel putin in legatura cu acest lucru. Nici chiar daca i-as fi spus adevarul cum aveam sa o fac? Sa ma duc pur si simplu la el si sa-i spun: "Uite, eu ma tai cu lama!" sau sa-i zic: "Stii, eu am probleme!" Mda... Ce pot sa spun?! In plus nu e ca si cum as fi vrut sa fie secret pentru toti... Nu e ceva cu care sa te lauzi!

(Unul din locurile mele preferate din parc era o masuta de ciment cu o tabla de sah din marmura incastrata. De-o parte si de alta, erau un soi de scaune tot din ciment. Ele erau destinate celor pasionati de acest sport al mintii, insa, tinerii nu-l prea foloseau in aceste fel. Partea cea maj draguta era ca era chiar sub un pom... era asa de intim si frumos, incat si acum, am hotarat sa stam acolo...)

O umbra trecu fugar in spatele meu. M-am intors brusc sa ma uit, dar... nu era nimeni. Puteam sa jur ca vazusem pe cineva. Putea fi oricine. Cineva care nu ma cunostea, cineva care avea sa creada ca noi eram doar un cuplu obisnuit... (dar oare chiar asta eram? Obisnuiti...), dar la fel de bine putea sa fie cineva care ma cunostea, iar acum ma avea cu ceva la mana... Helenna... ea deja ma ura si ar fi cautat orice prilej sa ma faca nefericita... si totusi daca nu fusese nimic?...

Am tresarit cand cineva isi puse mana peste a mea. Andy.

"Ai mainile reci... ti-e frig?" ma intreba el sfredelindu-ma bland cu privirea.

"Nu..." am raspuns, mai mult soptit. (Defapt imi era, dar nu voiam ca el sa faca pe gentlemanul si sa-mi dea haina lui... sau cel putin asta imi inchipuiam ca ar face).

"Sigur esti bine? Esti cam palida." (tot sangele din corpul meu disparuse si o stiam. Inca nu-mi puteam da seama ce fusese acea chestie si, in plus, eram inca socata de tot ce se intamplase azi... faptul ca-mi amintisem de cat fusesem de fericita cu Clarissa, de faptul ca singurul rol care ma definise dintotdeauna nu mi se mai potrivea... Briosa lui CC... Si acum asta, tot ce acunsesem iesise la iveala intr-o clipita.

Iar la naiba, acum ma simteam o ticaloasa ca il faceam pe Andy sa se ingrijoreze in legatura cu mine, pentru ca, nu ma puteam gandi la nici un subiect de discutie. Pana la urma... ce eram noi? Nici n-aveam curajul sa-l intreb!)

"Ma simt bine , sunt doar putin obosita si, sincera sa fiu, tot ce s-a intamplat astazi... m-a cam dat peste cap." (Asta e! Am spus-o si am deschis un subiect pe care nu voiam deloc sa-l discut!...