Faithless

Say Something...

Poate nu a fost deloc dragut sa plec imediat ce am aflat vestea, dar asta fusese picatura care reusise sa umple intr-o secunda un pahar gol-golut...

Coboram scarile in graba si ma indreptam catre statia de autobuz. Telefonul suna intr-o disperare ♪♫ If we stand togheter/ We will be Unbroken! ♫♪ de se uitau urat asistentele la mine... Privirile lor acre au trecut pe langa mine spre disperarea lor ( nici nu le bagam in seama).

Exasperata, am scos telefonul si am raspuns mecanic, fara sa ma uit la ID-ul apelantului.

"Ce vrei?!? aproape (si mai mult ca sigur) am strigat.

Raspunsul veni, insa, calm contrastand cu tonul meu pus pe harta.

"Furie sau disperare?

"Poate putin din amandoua..." am spus asezandu-ma pe banca din statia de autobuz.

"Doar putin?" continua el cu intrebarile pe un ton intre amuzament si ingrijorare (cred ca asta-i starea lui de toate zilele cand vine vorba de mine).

"Putin mai..." am facut o pauza. "Ok poate mai mult... Bine, foarte mult! Bianca m-a mintit!" am tipat exasperata.

"Calm down, sweetie. Povesteste-mi tot ce s-a intamplat."

"In primul rand, nu mi-a pomenit de astmul ei. In al doilea rand, mi-a ascuns faptul ca fumeaza... a trebuit sa-mi spuna doctorul ei. In plus, abia acum mi-a zis ca se interneaza intr-un centru de recuperare... maine... Nu asta e ceea ce imi doream eu..." am terminat cu vocea plina de disperare.

Ofta, apoi incepu sa spuna: "Eve... esti putin irationala."

"Eu sunt irationala?!..." l-am intrebat furioasa.

"Eve, stai putin sa-ti..." ("explic" cred ca a incercat sa zica, dar bine spus incercat... in fond, la cat de nervoasa eram... mai bine l-as fi ascultat, totusi).

"Dar n-ai dreptate!" am inceput sa ma ambalez la telefon (ce copil am fost pe-atunci... nu ca acum n-as mai fi...)

"Cum naiba ai vrea sa-ti spuna cand..."

"De ce ii iei apararea?!?" l-am intrerupt (pentru a nu stiu cata oara).

In statie se mai adunasera cativa oameni care ma priveau mustrator pentru ca faptul ca tipam in telefon.

"Ce va holbati la mine?!" le-am strigat intrand in modul furie absoluta (primul avertisment... dupa nu stiu ce mai urma. I'm a little sorry for them... almost nothing, but... that little part of my black heart).

"Eve?! Ce nai..." ii inteleg total uimirea. El care credea ca in momentul acela toata atentia mea se concentrase asupra lui... Ca doar na... te poti holba prin telefon (Some people...).

"Nu cu tine vorbeam!" l-am repezit involuntar (Nici eu nu stiam ca sunt pielea fetitei timide si neajutorate se ascunde o... I must confess that I feel like a monster/I hate what I've become/The nightmare's just begun... cred ca ar fi fost mai usor daca va trimiteam direct la melodia Monster de la Skillet decat sa stau sa citez versurile... Nota personala: nu uita sa-ti faci o nota personala despre cum sa fii mai practica... Mda, nu ma bagati in seama). La capatul firului, l-am auzit pe Andy lovind masa puternic cu palma. Am tresarit. (Slava Cerurilor ca nu mi-a spus ceva gen: Stii ceva, suna-ma cand iti dai seama ca am dreptate, iar dupaia sa-mi inchida. Si apoi ma inchipui pe mine peste o suta de ani, ca un schelet stand pe banca din statie, cu telefonul in mana gandindu-ma cum sa-mi recunoasc greseala... si asta pentru ca e perfect normal ca un schelet sa gandeasca... pe bune cred ca si fara creier s-ar descurca mai bine ca mine uneori. Just sayin'.)