Faithless

I Swear! Everything Was Real!

17 ani. Implinisem in sfarsit 17 ani (si ca o idioata ce sunt, uitasem de propria zi de nastere). Surpriza pe care mi-a facut-o Andy a fost minunata, dar m-am intristat cand el a trebuit sa plece (oare chiar il iubeam atat de mult? Ce naiba spun eu aici? Il… placeam ca un amic… un amic care-mi facea gandurile sa mi se amestece, care-mi facea inima sa bata atat de repede…)

Am lamurit problema cu CC si Miruna (care de fapt nu era o problema) se pare ca cele doua stiau ca Andy avea sa vina sa-mi faca o surpriza de ziua mea si nu au vrut sa scape informatia asa ca au hotarat sa ma evite.

Intr-un din seri vorbeam cu Andy si am adormit (nu c-ar fi prima data). Cand m-am trezit de dimineata totul era mai ciudat (nu ma intrebati in ce fel, ca n-as stii sa va raspund) am coborat la micul dejun (eram lihnita!). In bucatarie maica-mea imi pregatise clatite (ador clatitele!) si pusese deasupra o tona de ciocolata (nici nu puteam sa mananc atat, dar cui ii pasa? Aratau atat de bine!!). Au fost pe cat se poate de delicioase! (Chiar e ceva necurat la mijloc!). Tata s-a oferit chiar sa-mi dea lectii de condus (nu pot sa cred!!!)

Circul a continuat la scoala. Cand am intrat pe poarta scolii Helenna m-a privit cu o vadita teama (ceee???) apoi a plecat cu capul lasat in jos (dublu-ceee???).

Loren mi-a sarit in fata si m-a luat de brat.

"Ce faci, my darling?" m-a intrebat zambind si gezticuland.

"Merg la ora." i-am raspuns eu (fara sa-mi tremure glasul)

"Cred ca avem aceeasi ora. Hai sa mergem impreuna!" mi-a zis tragandu-ma dupa ea. (V-am mai spus ca se intampla ceva ciudat?)

Si da, chiar avea dreptate, noi aveam aceeasi ora: muzica.

Cand am ajuns noi sala era aproape plina, profesorul a venit si ora a inceput. Eu am facut acompaniamentul la pian pentru piesa Helennei (bleah!). Ceea ce ma ingrijora pe mine era ca nu reuseam sa dau de CC. Era ceva grav daca lipsea, mai ales de la ora de muzica (era pe profilul canto-desen cu optional actorie, in timp ce eu eram pe actorie-desen cu optional intensiv canto, iar asta facea sa avem aproape toate orele impreuna. Nu ca mie nu mi-ar fi convenit.)

Dupa ce scorpia de Helenna a terminat, profesorul m-a pus pe mine sa interpretez o melodie (de obicei cantam Rolling In The Deep de Adele, dar am ales ca de data aceasta sa diversific registrul cu putin rock, care, aparent, era specialitatea mea. Am pariat pe Fallen Angels pentru ca deja o cantasem de o infinitate de ori). Am deschis gura si am dat sa cant, dar se pare ca vocea mea nu voia sa ma asculte. A urcat pana sus in cap, dar in acelasi timp mi s-a infundat undeva in gat. (Cat de jenant!) M-am oprit, bineinteles, la inceputul celui de-al treilea vers, nu numai pentru ca falsasem ci pentru ca realizasem ca nu mai stiam versurile. (Cum e posibil?!) Am parasit sala de rusine, nu mai voiam sa fiu tinta glumelor proaste.

Cursul de muzica tinea cam doua ore jumatate-trei, iar cum eu iesisem in primele treizeci de minute aveam timp berechet sa-l petrec cum voiam eu (e nasol sa ai timp liber si sa fi singur!). Am ales sa-mi termin unele din desenele incepute asa ca, profitand si ca sala de arte plastice era goala mi-am spus ca ar fi dragut sa pot sta acolo.

Mi-am scos frumos panza din dulap (era perfecta!) si cu rucsacul pe umar m-am dus in clasa de desen. Nu era nimeni acolo. (Ce bine!). Mi-am asezat frumos lucrurile la locul meu si am inceput sa pictez. Cateva clipe mai tarziu am realizat ca tusul meu negru era in vestiarul de la gimnastica (datorita neglijentei mele am ajuns sa am chestii care tin de desen oriunde in scoala. Ca sa nu amintesc momentul cand imi ascundeam punga cu acuarele la radacina unui copac. Nici macar eu nu puteam intelege de ce!)