Innocent, Pervert & Young

•Timpul este pretios•

Nu-mi spune...iar am visat? Ma trezesc ca si cum cei 30 de ani nici nu au existat vreodata. Fata mea, nu de mult brazdata de riduri era fina. Ma aflam in patul cu asternuturi albe iar Hanbyul tipa sa ii aduc o pereche de boxeri si un prosop. M-am intors exact in ziua accidentului. Asa parea.

-Yun Mi, nu ai sa-i aduci odata?

Iese din baie exact ca in acea zi. Barba sa capatase aceeasi forma amuzanta. In jurul taliei avea un prosop mov. Stai...CE?

-YunMi! Am gasit ceva!

-Ala e prosopul meu, idiotule! Spun parca uitand ca cele 4 ore petrecute impreuna se vor termina la fel de repede cum au inceput. Hanbyul, aseaza-te! Trebuie sa iti spun ceva.

Se uita la mine cu niste ochi blanzi si nerabdatori.

-Mama mi-a spus ca ar trebui sa ne sudam relatia si ca... ar trebui sa rarim vizitele. Pot sa stau doar patru ore in fiecare zi. Nu te ingrijora! 53 de zile sunt suficiente.

-Cat? Mie nu imi ajung nici 24 de ore iar tu imi ceri sa ne vedem doar patru?

-Daca ma iubesti, vei accepta!

______________________________

"Daca ma iubesti vei accepta!" Ce e asta? Patru ore? O iubesc, tocmai din cauza asta nu pot sta departe de ea! Daca o pierd? Sau...poate am pierdut-o deja?

-Las un cum spui tu sa imi iasa pe buze si ma intorc.

______________________________

Era nemultumit dar nu il puteam lasa sa imi vada chipul...acel chip. Voam sa ii spun dar nu ii puteam anticipa reactia si, pe langa asta, probabil ca suferinta lui va fi mult mai mare decat a mea, in necunostinta de cauza. Imi era frica.

Intru incet in baie si imi asez buzele pe unul din umerii sai impreuna cu un " acum sunt aici". Ma jucam cu unghile pe spatele lui, provicandu-i placere. Adora senzatia aceea iar eu eram bucuroasa sa o retraiesc alaturi de el.

Parul ii mirosea a menta ar corpul a vanilie.

______________________________

Corpul sau cald imi dadea fiori. Rasul ei... imi era dor de rasul acela silentios si sacadat pe care il auzeam rare-ori si de fiecare data ma facea sa o vreau mai mult iar

buzele vinete si reci imi intareau acea dorinta.

20 de ore fara ea mi se pareau o eternitate dar daca ea numeste asta dovada de iubire, atunci ma voi conforma.

Revin la starea "cum zici tu" si ma intorc spre ea.

______________________________

-Nu ziceai ca pleci? Pleaca! Spune monoton si imi arata usa.

-Chiar vrei asta? Sa plec acum? Ce ai zice daca dupa cele 53 de zile nu m-as mai intoarce? Ies suparata si incep sa ma imbrac plangand.

Dintr-odata simt cum doua brate ma cuprind. "Sa nu mai spui asta niciodata! Nu stii cat de mult sufar cand aud asta!"

-Acum nici pe suparatul nu mai am voie sa fac? Yun Mi, esti chiar rea!

Ma trantaste in pat si ma gandila.

-Aygoo! Burta mea! Ya, YA! Hanbyul, vrei sa mori? STAI!

-Ce mai e acum? Se uita speriat de reactia mea brusca si se aseaza pe marginea patului.

-Co...colierul! Unde este lantul de la mama ta?

Pandantivul disparuse iar eu ma temeam intr-un fel de raspunsul ce urma.

-Hyung, mi l-a luat hyung ca sa mi-l lipeasca.

Se intamplase ceva. Nu imi imaginam ce putea sa fie dar cu siguranta acel "hyung" era vocea din portal.

-Care "hyung"? Spun rezervata.

-Do jun hyung, care altul?

DoJun? Numele acestei persoane imi este cunoscut, prea cunoscut, familiar. El este cel care m-a prins de mana, DoJun si el...din acel moment era mult mai mult de atat...