-Y-Y-YunMi? Spun cu vocea tremuranda.
-Ce? Nu inteleg nimic, multumesc oricum. La revedere ajjumma! Spune cu zambetul pe buze si o ia inainte in lift.
Inima imi statea in loc. Era cat pe ce sa fiu prinsa. Ce ii puteam spune? Cum de nu m-a recunoscut? Eram imbracata in aceleasi haine.
Inaintez si il vad foarte nerabdator. Imi venea sa plang la gandul ca asa vor fi diminetile noastre de acum in restul zilelor.
______________________________
Pe alta strada, in paralel cu blocul din care urmau sa iasa YunMi si Hanbyul, un batranel trecea ingrijorat strada. De fiecare data cand se uita la cer, norii inghetau. Ploua, ningea, nimeni nu stie. Privirea lui nu spunea nimic dar, cu toate astea il trada ceva. Ticul sau spunea mai multe decat puteau spune toate cuvintele din lume: cu mana dreapta isi rasucea verigheta dintr-un sens in altul. Din buzunarul paltonuluili ii atarna usor un lantisor de argint care putea fi foarte usor prada hotilor. Ajunge in apropierea blocului si aude doua voci cunoscute.
______________________________
-Sa aveti o zi buna! Spune Hanbyul si iese in ploaie.
-Si tu iu....Si dumneavoastra la fel! Ma corectez iar acesta se uita ciudat dar nepasator in acelas timp.
Vazand toate acestea, si fiind ingrijorata de starea de sanatate a iubitului meu ies repede in calea sa si il trag...ma trage o mana ferma.
-Iubito, esti bine? Ma intreaba acesta.
Pentru a scapa de banuieli, am raspuns. Stiam cine e...din pacate il cunosteam foarte bine, mai bine decat oricine.
Si Hanbyul parea ca il cunoaste desii DoJun batranul nu seamana deloc la infatisare cu tanarul DoJun. Comportamentul lui lasa de dorit si il dadea de gol. Cand l-am intalnit prima data plangea pentru prietenul sau dar in restul timpului era un om amuzant ce isi traia viata la maxim. Isi iubea familia cu toate ca stia ca aceasta a fost formata be baza unei dureri imense, unei pierderi pe care nu avea cum sa o inlocuiasca dar, cu toate astea ma accepta. Astfel de om era: bun, destept si iubitor.
Aveam resentimente pentru a mia oara. Pana la urma ce voi alege?
Se apropie de mine si mai mult si ma ia in brate, timp in care Hanbyul pleaca prin ploaie. Alearga in cautarea iubitei lui care nu avea umbrela dar se opreste si se intoarce cu lacrimi in ochi.
-Nu pot face asta! Nu pot sa ma prefac ca nu imi pasa!
DoJun imi da drumul iar eu il privesc adanc.Isi daduse seama? Nici eu nu stiam.
-Ajjuma, rasuflu usurata, ce ai face in cazul incar cea mai draga persoana din viata ta ti-ar spune ca vrea sa petreceti mai putin timp? Ajjussi, nu ai lasa-o pe ajjumma niciodata, chiar daca ti-ar spune asta, corect?
Dojun aproba incet iar eu incerc sa formulez ceva coerent:
-Daca acea persoana te iubeste cu adevarat, ai rabdare, se va intoarce! Pentru un baiat asa de bun si chipes ca tine se va intoarce! Raspund abtinandu-ma din plans.
-Ajja, ajja, fighting!raspunde cu un zambet increzator.
Hanbyul vrea sa intre in bloc dar inainte de asta ma atinge frateste pe umar si spune cu voce tare:
-Atunci te voi astepta!
