Left me Burn ▪Camren▪

28. Totul din cauza mea

"Ce a fost asta?" Gândesc eu, lăsându-mi capul pe spate și închizând ochii.

"Camila ce a fost asta?"
Întreabă Dinah, așezându-se la masă cu Normani. Asta mă întreb și eu, Dumnezeule....

"A fost doar un tip, care probabil e în aceiași facultate cu noi"
Zic eu, vrând să evit puțin subiectul.
China rânjise la mine.

"Am văzut și noi asta Mila. Ți-a lăsat numărul de telefon măcar?"
Mă uitam confuză la Mani, dându-mi seama că bucățica de hârtie era în mâna mea. Zâmbesc într-un colț, arătându-i acesteia bucata de hârtie. Totuși de ce el ținea așa ceva la el?

"E drăguț"
Adaugă ea, apoi ne anunță că merge spre bar pentru a mai aduce băuturi.

__________________________________

Seara asta chiar a fost super. Am decis să las toată tristețea la o parte și să mă distrez. Am dansat cu câteva persoane, și am cam băut ceva, dar eram bine oricum.
Îmi făcusem un duș și mă schimbase în pijamale, acum stând și privind pe fereastră îngândurată. De ce gândul meu zbura la tipul ăla fără să vreau? Mai rău, de ce gândul meu de fiecare dată când mă gandeam la el, făcea să apară o frumoasă operă de artă? Adică da, Lauren.
Mă gândeam la aia din orice și chiar nu puteam face nimic în legătură cu asta.

Îmi ridic telefonul când am auzit că vibra. Cine mi-ar da mesaje la ora asta?

Lauren :
Poți să deschizi ușa?

Priveam puțin șocată ecranul telefonului, dar nici n-am mai stat pe gânduri și am fugit pe scări.

Am deschid ușa. Ochii mei imediat au dat de o Lauren care avea ochii roșii, căile mele nazale i-au simțit mirosul special după atât de mult timp. Tot ce voiam acum era să îi sar în brațe și să îi spun ce dor mi-a fost de ea, dar din păcate lucrurile nu erau la fel...

Mă privea, oare ce era în gândul ei? Poate gândea aceleași lucruri ca mine, poate plănuia să mă violeze din nou..
Mă dau la o parte din ușă ca ea să intre.

"Ce mai faci?"
Se auzi vocea ei răgușită minunată, care acum suna mult mai slăbită de puteri, mult mai neobișnuită și tristă.

"Sunt bine, stăteam și mă uitam pe fereastră. Tu ce mai faci?"
Zic eu, în timp ce îi ofer o cană plină cu ceai de fructe fierbinte.
Îmi zâmbește scurt, în semn de mulțumire, apoi eu mă așez lângă ea.

"Eu doar stăteam în pat. Și sunt bine, mulțumesc că întrebi"
Spune, și gustă din ceaiul său.

"Ai ochii roșii, ai plâns așa-i?"
Oftez eu. Mereu când plângea ochii ei erau roșii, la fel și nasul. Deși era îmbrăcată lejer iar părul său răvășit era desfăcut și nearanjat, tot mi se părea extrem de atractivă și frumoasă.
Dă din cap aprobator, eu văzând cum bărbia să începe să tremure în semn că începe să plângă din nou.
Bucățelele rupte din inima mea s-au rupt și ele în alte bucațele. Știam că asta se întâmplă din cauza mea, și mă distrugea pe dinăuntru.

Îi așez capul pe pieptul meu, mângâindu-i ușor părul. Am simțit cum un lichid cald a făcut contact cu bluza mea de pijama.

Îi ridic fața, vrând să privesc cel mai frumos chip din lume, din nou. Obrajii săi rozalii erau acoperiți de lacrimi, iar buzele sale perfecte erau uscate.
M-am aplecat să o sărut, dar imediat mi-am dat seama că am plecat prea departe și doar mi-am presat buzele de fruntea sa, protector.

"Totul e ok Lo, bine?"
O strâng eu în brațe, spunându-i porecla pentru a o face să se simtă mai bine.

"Eu.... eu t-te iub-b-besc Camila"
Se bâlbâi ea, eu imediat simțind cum trebuie să plâng, dar îmi revenisem.

"Totuk e ok Lolo, ți-am spus. Doar relaxează-te"

Mă întind pe canapeaua spațioasă lent. Îi așez capul pe pieptul meu și încep să o mângâi din nou.
Aceasta se calmă, apoi își așează mâna pe talia mea. Tresar ușor din cauza fiorilor transmiși și fluturașilor care parcă nu mai erau atât de mulți ca înainte, apoi o sărut pe frunte oftând din cauza situației.

Simțeam că locul meu e în brațele ei.