Left me Burn ▪Camren▪

5. Față în față cu ea

*Din perspectiva Camilei*

Ea... era aici.... Lauren Jauregui, femeia pe care am iubit-o mai mult ca pe oricine, femeia pe care o iubesc și femeia care mă rănește atât de tare, era aici.
Inima mea incă bate atât de puternic, fluturașii din stomacul meu sunt la fel de mulți la fel ca și prima oară.
După atât de mult timp ochii ei erau neschimbați, încă te puteau vrăji și te puteau face să te îndrăgostești oricând. Buzele ei erau ca de fiecare dată uscate și cu o formă perfectă.
Era mai mult ca perfectă, poate nu există o persoană de genul ăsta, dar ei bine ea... ea așa era.
Simt cum bărbia începe să îmi tremure și picioarele mele se înmuiau. Ea plecase, nu știu unde.
Trebuie să merg la baie, nu am altceva ce să fac, trebuie să plâng acum.

Intru panicată într-una dintre cabine și las frâu liber lacrimilor. Suspinam și țipam la mine însumi să mă opresc.
Din cabina alăturată se auzea cum o persoană suspină și ea. Ce?

Peste 2 minute aud cum cineva bate la ușa. Cine poate fi? Să mă lase dracului in pace !

-Ca-Camila?
Poftim? Era Lauren? Bineînțeles că recunoșteam vocea aia răgușită dintr-un milion. Era chiar ea . De ce se bâlbâia și ce dracului voia de la mine ?

-Pleacă Lauren !!! Țip eu la ea încât să ii dau de înțeles că sunt rănită, deși nu voiam.

-Te rog, doar deschide.
Trebuia să îi deschid, nu? Nu puteam să las lucrurile așa.
Îmi aranjez puțin părul și deschid ușa.

In fața mea vedeam o Lauren care părea rănită, o minunată ființă cu părul foarte închis la culoare, cu niște trăsături perfecte și cu o rochie care îi venea divin.
Picioarele mele nu se țineau prea bine pe ele. O priveam, voiam să îi analizez chipul perfect fiindcă îmi era mult prea dor de el.