Left me Burn ▪Camren▪

16. Pot să vin la tine?

Pufăiam liniștită din țigarea mea, privind spre cerul plin de stele.
Eram pe unul dintre miciile fotolii de pe balconul meu, ceașca de ceai stând pe masa din sticlă.
Era una din zilele acelea când rămâneam singură acasă, pentru că părinții mei erau plecați cu săptămânile cu afacerile, iar micuță mea soră la bunica noastră.

Oftez, lăsând fumul să iasă încet din gura mea când gândul meu zburase la Lauren. Făcusem o pauză de câteva secunde, prea mult , nu ?
Mă speriasem când telefonul meu începuse să sune.
Nu cunoșteam numărul, dar am decis să răspund.

-Alo?
Spun eu și iau o gură din ceaiul meu gustos.

-Hey Camila. Pot să vin la tine ?
Se auzi vocea ei de pe partea cealaltă.

-Lauren...
Răspund eu șocată, inima mea fiind în gât.

-Da ?
Se auzi vocea ei.

-Jade e ocupată și te-ai gândit să mă suni, nu-i așa?

-O Doamne termină. Știi ceva? Nu îmi pasă de răspunsul tău Camila, în 10 minute sunt la tine.

Nu apuc să îi spun nimic ca aceasta închide telefonul. Mă simțeam iar emoționată, cu fluturași în stomac și toate cele... dar durerea din inima mea încă este acolo.

_______________________

Soneria se auzise.
Las cana jos și cobor repede scările ca să îi deschid.
În fața mea se afla o Lauren tristă? Văd bine ce văd? Era îmbrăcată într-o bluză strâmtă băgată în pantaloni negri cât de cât largi. Părul ei minunat era lăsat dezordonat pe spate, dându-i un aer sofisticat. Ochii săi verzi erau roși, de parcă ar fi plâns.

-Pot să intru?
Se auzi vocea ei răgușită, întrerupându-mă din gânduri.

-Sigur.
Îi răspund și mă dau la o parte pentru a o pofti înăuntru.
Își pune paltonul pe cuier, apoi privește prin casă.

-Eu stăteam pe balcon adineauri. Vrei să îți fac un ceai și să mă însoțești?
O întreb eu și îi zâmbesc drăguț.

-Chiar aș vrea.
Îmi zâmbește aceasta înapoi, în ochii ei putându-se vedea mirare de ce tocmai i-am spus.

Dumnezeule, poate fi mai perfectă de atât?