Left me Burn ▪Camren▪

27. Tipul drăguț din club

Trecuseră aproape trei saptamani de când eu am ieșit din spital. Mă simțeam chiar bine, piciorul meu fiind vindecat cu totul.
Eu cu Dinah și Normani am decis să ieșim într-un club, era la capătul orașului și era unul dintre preferatele mele sincer.
Cu Lauren nu prea mai vorbisem, zilele astea am văzut-o la facultate, dar ambele ne-am tras doar priviri scurte.
Pe cine mințeam? Nu cred că o să fie atât de ușor să trec peste toate chestiile astea legate de ea...

"Încă nu pot să cred cât de idioată ai fost Camila"
Vocea prietenelei mele se auzi, făcându-mă să îmi revin din gândurile mele absurde.

"Situația a fost mult prea grea, Dinah. Putem te rog să nu mai vorbim despre asta?"
Spun eu, amintindu-mi din nou cum încercasem să îmi iau viața.
Aceasta dă din cap în semn că da, Normani oferindu-mi un zâmbet de "totul e ok", apoi a început să îmi mângâie ușor spatele. Ea chiar era o tipă minunată și chiar mă bucur că suntem atât de apropiate acum.

În timp ce trupurile a atâtora persoane se mișcau pe ritmul de dans, inclusiv și ale prietenelor mele, eu doar stăteam pe canapeua moale și îmi savuram băutura.

"Hey"
Se auzise o voce masculină din dreapta mea, făcându-mă imediat să tresar.

"O Doamne!"
Spun eu, punându-mi mâna pe inimă și zâmbind la tipul din fața mea, care arăta atât de bine.

"Scuze.."
Spuse el cu o voce destul de tristă.

"E ok, nu te îngrijora. Eu sunt Camila"

"Zayn"
Zâmbi el. Dinții lui erau incredibil de albi, într-o linie perfectă. Îl analizez scurt, observând că avea destul de multe tatuaje care arătau genial pe el. Era îmbrăcat într-un tricou negru simplu, o jacketă,  jeansi tot negri și un lănțișor drăguț la gât. De ce mă atrăgea atât de tare? Îi privesc din nou fața. Părul său era brunet, cu mici șuvițe blonde, iar scurta lui barbă îi dădea un aer foarte atractiv.
Încetez din a mă mai holba când acesta își drege glasul.

"Ăm... scuze"
Pufnesc eu rușinată, lăsând capul în jos.

"E în regulă Camila"
Vocea sa destul de groasă se auzi, eu privindu-l din nou, dând de zâmbetul său atât de.... minunat.

"Ești singură aici?"
Adăugă el, când văzuse că nu mai spun nimic.

"Doar cu niște prietene"
Iau eu o gură din whiskyul meu.
"Bănuiesc că și tu la fel"

"Ai dreptate"
Râse Zayn.
"Nu îi găsesc pe nicăieri, și dacă tot te-am văzut singură aici mă gândeam să te acompaniez, asta dacă nu te deranjează"

"Cum să mă deranjeze?"
Îi zâmbesc eu larg, uitându-mă la fața lui drăguță. El chiar nu arăta ca un tip neserios, din potrivă chiar.

"Mă bucur atunci, ei bine---"
Încercase el să zică ceva, dar din spatele nostru se auzea cineva care țipa.

"Zayn! Tu ești?"
Strigase o voce cunoscută, poate prea cunoscută.
Amândoi ne întorsesem, eu văzându-l pe Harry alături de încă doi tipi, care îl cam țineau pe un băiat blond să nu cadă pe jos din cauza băuturii.

"Oh... Hey Camila!"
Salutase Harry, eu salutându-l din nou incomodă, amintindu-mi de ce se întâmplase atunci la facultate.
Acesta își luă privirea de la mine și și-o îndreptase spre Zayn.

"Puțin ajutor, te rog?"
Spuse un tip cu freza perfectă și cu o barbă la fel de scurtă ca a lui Zayn.
Băiatul se ridicase de lângă mine, dându-mi o hârtie cu numărul său, apoi s-a îndreptat spre cei patru.

"Scuze Camila"
Zâmbise, după care se făcuse nevăzut prin mulțime.