Căderea lui Lilith - „Păcatul strămoșesc" Volumul II

V: Diferența dintre un duce și un conte

Era de așteptat ca după o noapte atât de plină ca a lui Lilith a doua zi să primească o mulțime de flori. Toate acestea fură dispuse în salon, în camera pentru micul dejun și în alte locuri pentru a putea fi admirate de mama fetei, Victoria. Acesteia i se păruse că dăduse lovitura!

Privi spre fiica ei care răscolea mâncarea din farfurie și aproape că se înfurie pe nerecunoștința ei. Îi umpluse agenda seara trecută pentru a întâlni toți domnii eligibili. Din nefericire, luase contact cu o parte din aceștia. Își întinse picioarele obosite și se gândi la anii în care Lilith fusese mică. Ca mamă, trebuie să recunoască faptul că o urâse pe Lilith la început. Ducându-se să o ia știuse că nu o va putea înghiți vreodată. O prinsese și observase totuși o asemănare între ea și Adam și parcă inima i se înmuiase. Nu într-atât de mult încât să nu o abandoneze în ploaie. Oftă pentru acea perioadă. Fusese greu și pentru ea, dar trecuse. Lilith era fiica ei, norocul ei, cea care va asigura bunile legături ale familiei cu cel mai înalt titlu al societății; Victoria își dorea un duce în familie!

— Ți-o voi da pe Clara să te plimbi prin Hyde Park, astăzi. Ar trebui să stai cel puțin trei ore, mai ales că admiratorii tăi de aseară îți vor intui această mișcare de a te expune.

— Atunci, zise aceasta, Clara nu e suficientă pentru a mă feri de ei.

— Oh, copilă, dar nu te va răni nimeni! Vei discuta și te vor curta. Atât.

— Credeam că trebuie să-ți ceară ție permisiunea de a mă curta.

— Mie și ducelui de Queensberry, da, dar... – zâmbi și privi cum fiica ei își semețea fruntea. Asta nu va fi o problemă. Nu îți bate tu capul cu asta și fii frumoasă!

Bineînțeles că asta îi cerea. Refugiindu-se în camera ei până la ora doisprezece când era considerat sfârșitul dimineții, Lilith privi spre tabloul de care nu se atinsese în acea dimineață. Se blocase la ducele de Queensberry. Observându-i pălăria își aminti cum o învârtise în sala de la Almack. Nu ar fi trebuit să îi placă... Era cel mai rău și mai autoritar bărbat al Înaltei Societăți...

Se ridică și acceptă ca servitoareai ei, Clara, să înceapă să o pregătească pentru ieșire. Mătasea și bumbacul îi atinseră trupul și se înfioră cu gândul la degetele care îi arseseră spatele seara trecută. Atunci când urâse să mai danseze venise el și îi reconfigurase starea. Era chiar ironic: nu se înțelegea, se tolerau, dar fiecare părea să caute compania celuilalt. Aproape că îi văzuse regretul pe chip când îl acuzase că o abandonase.

Coborî scările în costumul ei de călărie, grena. Era recunoscătoare că acesta avea mâneci lungi și se închidea la gât cu dantelă neagră. Avea impresia că dârele pe care le lăsase ducele pe spatele ei puteau fi văzute de toți. Era mai decent așa. Își ridică fruntea, simțindu-se lejeră cu pălăria cu flori și pană și cu coada ce se dorea împletită. Oricum câteva fire scăpaseră deja.

Inima începu să îi galopeze cu atât mai tare cu cât starea de liniște dispărea, auzind zgomotul din salon. Era glasul... Mâinile începură să îi tremure ușor, apropiindu-se. Privi curioasă spre zona din care reverbera râsul ducelui și al mamei ei, atunci când Victoria păru că își întoarce capul la comandă.

— Uite-o!

Lilith tresări și vru să o ia la fugă. S-ar fi făcut de râs dacă o făcea, își dădu și singură seama, privind zâmbetul lui. O redingotă roșie îi înveșmânta umerii, iar lavaliera era legată perfect. Avea pantaloni de culoare cafenie, lejeri, iar cizmele până la genunchi în care își putea observa profilul. Făcu o plecăciune grăbită și expiră.