Căderea lui Lilith - „Păcatul strămoșesc" Volumul II

X: Iubire castă

Așa cum bănuise ducele de Queensberry, odată cu vestea din The Times cu privire la logodna dintre Lilith Aeron și Alfred, viitor conte de Grovestone, bărbatul își rezervase suficient timp pentru a o curta pe aleasa inimii sale.

Totul se petrecuse în momentul în care acesta ceruse oficial permisiunea de a se căsători cu Lilith, în fața Victoriei. După ce petrecuse un moment pentru a cântări situația, privind spre fata care era indiferentă în fața geamului, Victoria acceptase. Făcuse clar faptul că totul era din cauza entuziasmului lor patetic, copilăresc, jalnic la cina din acea seară.

— Dacă nu ar fi fost...

Își strânsese buzele. Lilith nu îi răspundea, ci continua să taie în bucățele bucata de carne, până ce aceasta deveni lipsită de gust, deloc apetisantă. Renunță să mânânce înainte de desert și se retrase cu permisiunea mamei și a lordului Grovestone. Bărbatul se ridicase respectuos și își plecase capul înaintea sa. După ce Victoria se retrase în salonaș pentru a bea ceaiul, lord Grovestone, în trecere fiind pe lângă micuța grădină interioară a familiei, se oprise atunci când o zărise pe domnișoara Aeron printre flori.

Pentru acesta, fata din grădină era o făptură magică; tristețea ei îl întrista. Se apropie încet, cu pălăria în mâini.

— Nu cred că ar trebui să fiu aici..., începu acesta.

— Nu mai contează acum, oftă Lilith. Suntem logodiți. Asta este garanția căsătoriei noastre.

Privea pierdută în întunericul abisal al cerului liniștit pe băncuța din lemn. Purta un șal roșu pe umeri cu ciucuri aurii. Expiră și se înfioră, căci vântul se juca nărăvaș cu buclele sale. Apropiindu-se, Grovestone se așeză la o distanță respetabilă. Voia să fie un domn până la capăt, în ciuda comportamentului său.

— Te rog să mă ierți pentru că ți-am distrus reputația! Lilith pufni. Departe de mine gândul de a te dezonora și de a te obliga să te măriți cu mine!

El era înnebunit să fie crezut că nu fusese complicele vreunui plan și că nu avea niciunul. Doar sentimentele îi luaseră cu asalt inimia. Ea nu râdea din cauza scuzelor sale, ci tocmai pentru că ducele nu manifestase niciodată un sentiment de regret pentru modul în care dansase indecent cu inima sa.

— Chiar... chiar te iubesc!

Declarația îi atrase atenția. Își îndreptă spatele, dar rămase privind în direcția opusă lui.

— Chiar?

— Oh, da! Dintr-un exces, acesta îngenunche pe potecuța prăfuită, lăsându-și pălăria jos și cuprinzându-i degetele cu o delicatețe infinită. Ești raza mea de soare, Lilith, și nu aș face niciodată nimic care să te rănească. Sărutul a fost lipsit de intenție. Adică... – se bâlbâi – îmi doream să te sărut, dar nu încât să îți risc reputația...

Fata înghițea în sec. Se simțea copleșită de emoțiile cu care trăgea în ea Grovestone. Își vedea imaginea oglindită în ochii lui plinii de speranță și știa că la fel trebuie să fi arătat și ea în viziunea ducelui: o prostuță îndrăgostită. I se făcu milă. Inima îi zvâcni, iar ochii i se umeziră. Era iubită de un bărbat plăcut la înfățișare, cu un statut social și care se bucura de prestigiu. Ce și-ar fi putut dori mai mult?

Ah, da! Să-l iubescă și ea.

Dar putea iubi doi bărbați? Nu. Decât dacă anihila dragostea pentru unul. Era necesar să distrugă imaginea lui Lucian din amintirea sa pentru a rămâne liberă ca să fie dăruită lui Grovestone. El chiar o merita.