Căderea lui Lilith - „Păcatul strămoșesc" Volumul II

XVIII: Jocul

Pe scaunul din stânga, lui Lilith îi fuseseră aranjate felurile de mâncare. Cu siguranță că bucătăreasă, căreia toți îi spuneau Margery, aflase de sosirea sa și se întrecuse pe sine. Lilith nu putea nega; totul avea un gust divin, dar era în porții prea mari pentru ea.

Oricât de mult i-ar fi plăcut să fie din nou printre cei care se dădeau de zece ori peste cap pentru a o mulțumi, Lilith avea nevoie de odihnă. Își simțea stomacul dureros și voia să vadă cât de gravă era lovitura pe care o primisese. Să fi fost o învinețeală?

Își șterse buzele cu șervetul și auzi slujnica în spatele ei:

— Mai doriți ceva, milady?

— Nu, îți mulțumesc!, o asigură ea.

Era o fată drăguță pe care o mai văzuse în această casă.

— Totul a fost superb! Anunț-o, te rog, pe doamna Margery de acest lucru!

— Sigur că da!, făcu ea plecăciunea și o ajută pe Lilith să se ridice. Mâna sa stărui mai mult pe a ducesei, ceea ce îi atrase atenția. Lilith își întoarse chipul spre ea și privi spre buzele care îi tremurau: Vă mulțumim că v-ați întors, milady! Cu toții v-am dus lipsa...

Lilith îi zâmbi și dădu binevoitoare din cap. Revenise? Dar ce însemna asta? Nu crezuse că îi abandonase vreodată, în primă instanță, iar acum afla că tuturor le era dor de ea? Ieși în micul hol și zări cu coada ochiului mișcarea. Un băiețel de vreo patru ani se strecurase sub măsuță, iar acum, văzând-o, o luase în jos pe scări. Zâmbi. Probabil că una din fetele în casă avea și un copil. Trecu peste episod și se îndreptă spre bibliotecă, acolo unde o anunțase la începutul mesei slujnica de dorința ducelui de a se vedea.

Cineva ștergea praful de pe tablourile familiei, dar se opri și făcu o plecăciune. Văzu un bărbat care aranja lustra și care se dădu jos de pe scară numaidecât pentru a o saluta. Pe unde trecea, oamenii se opreau și o întâmpinau cu zâmbete.Trecuse atâta timp de când nu îi mai văzuse pe oamenii aceștia, iar inima ei părea că nu îi uitase.

Își amintea prima ei zi aici.

Ajunsese în zori, cu trăsura lui Alex Upperton, cel care o și găsise în camera de hotel încă răvășită. Era tăcută și își dorea să se sfârșească totul. Dar nu fusese așa. Se așteptase să o înapoieze Victoriei, dar Upperton dăduse indicațiile spre Mayfair. Fusese departe gândul ei de a se instala în casa ducelui, dar odată pășită simțise energia vibrantă a servitorilor veseli la propriu, în propria lor petrecere. Aceștia păliseră dintr-odată și se instalase cordialitatea. Cu toate acestea, Lilith privise micul grupuleț de servitori care se aflau în living pe sofale și se dusese la etaj numaidecât, fără adăugiri.

Îi fusese pregătită baia de niște servitori care se simțeau vinovați pentru că atunci când pisica – ducele – nu era acasă, ei jucau pe masă. Se temeau de stabilitatea locului lor de muncă. Servitoarea care îi adusese apa caldă tremurase din tot sufletul. Atunci, Lilith uitase pentru o clipă de propria durere și privise la acei oameni îmbrăcați în stofe monotone, care nu le asigura niciun confort, la frica lor, obediența și lipsa demnității umane. Putea spune că se vindecaseră reciproc. Ei o ajutaseră să se integreze, ea le oferise stăpâna blândă pe care nu o avuseseră niciodată. Și împreună zâmbiseră când vestea sarcinii ducesei se răspândise pe holurile casei prea mari pentru o singură persoană.

Asta până în momentul în care copilul dispăruse, iar niciunul dintre servitori nu reușise să o scoată din starea de angoasă în care intrase. Apoi invervenise Adam și murise Victoria. Iar casa lui se golise, iar Lilith plecase fără ca măcar să se uite înapoi. Nu fusese extrem de fericită aici, dar uitase că oamenii aceștia fuseseră sprijinul necesar în momentele ei de criză sexuală. Oftă. Acum, aceeași oameni, o reprimeau cu brațele deschise. Se simți vinovată și pentru o clipă chiar luă în considerare mutarea ei aici.