Ruleta rusească

I : Masa de poker

Eram în spatele blocului, îmbrăcată lejer și gata să înfrunt un munte de om. Adversarul meu era înalt, iar mușchii i-se prindeau aproape deformant peste tot pe corp. De asemenea, era chel, cu numeroase nume tatuate pe corp, inclusiv pe ceafă. Mai devreme auzisem că la fiecare victorie își tatua numele învinsului, ca un CV morbid. Dar eu eram mai mică și mai ageră, iar greutatea pașilor lui erau în avantajul meu. Cu toate că el are mai multe victorii decât mine, am mai învins astfel de steroizi în trecut, puteam cu ușurință să nu fiu următorul nume pe lista lui.

Gongul a sunat, semn că lupta începuse. Am încercat să-l lovesc acolo unde-l doare mai tare, dar până să fac eu un pas în direcția lui el deja sărise lovindu-mă frontal cu pumnii. Forța loviturii m-a făcut să-mi pierd respirația, iar până mi-am recăpătat-o am mai primit câteva lovituri în față, care mă înștiințau dureros că eram mult sub pregătirea lui de fiecare dată când încercam să-l urmăresc cu privirea. Am încercat să-l lovesc din nou, blestemând clipa în care am presupus că e lent și că îl pot învinge. Mi-a parat lovitura cu ușurintă și dezgust, apoi m-a prins într-o îmbrățișare de urs menită să-mi zdrobească oasele. Huiduielile mulțimii l-au făcut să se oprească, lăsându-mă doar cu o coastă ruptă. Cad în țărână, ascultănd strigătele mulțimii.

 - Las-o, brută!                                                                                                                         

 - Nu-i rupe oasele!

 - N-o omorî, prostule, i-ai banii!

 La ultimul strigăt fața învingătorului se schimonosește într-un rânjet grotesc.

 - Ce zici, ă? Dacă îmi dai 50000 de ruble până săptămâna viitoare, poate te las în viață, spune el cu un ton mândru. Să nu fugi, că știu unde te găsesc!

 - 50000! Cum fac rost de banii ăștia? îi răspund știind că acum doar se dădea puternic și nu aveam decât să-mi accept sentința incontestabilă care fusese acordată de martorii muți ai legii luptelor libere.

 - Ai tu vreun client preferat, cine stie... Ne vedem luni. Fă rost de bani până atunci.

 Cu astfel de oameni știam bine că nu te poți juca fără să te arzi, iar o astfel de matahală mi-ar fi luat viața fără să clipească. Nu aveam cum să fac rost de banii ăștia decât dacă aș fi făcut un pact cu diavolul. Și totuși... Aș putea să-i câștig la un joc norocos de poker. Teama a pus stăpânire pe mine, gândinu-mă că dacă voi intra din nou la masa de poker nu voi mai putea pleca. Dar o speranță firavă era mai bună decât nimic.

 Acasă, sora mea m-a întâmpinat îngrijorată, văzând în ce stare eram. Am făcut o baie fierbinte, lăsând sângele să coloreze apa. Surioara mea mă înțelesese de fiecare dată și mă ajuta cum nu se poate mai mult. A înțeles că mama nu se mai întoarce, că uneori vin acasă plină de sânge pentru a avea ce să pun pe masă ziua urmatoare, dar cel mai mare merit pe care îl are e că a înțeles că destinul la care am condamnat-o nu trebuie să fie ceva care să-i afecteze viitorul. Niciodată nu mi-a cerut ceva și a suportat toate insultele care-i sunt aduse din cauza mea și a ocupației mele. Luptam ca să poată merge la școală, lucru la care eu am renunțat și îmi pare rău.

 Seara mi-am pus una dintre acele rochii pe care nu le mai purtasem de cand renunțasem la partidele târzii. O femeie care joacă poker e foarte avantajată mai ales când adversarii ei sunt barbați. În general, cu cât lasă mai mult loc imaginației, însă fără a exagera, cu atât este rochia mai bună. Prea scurtă și te transformi într-o prostituată vulgară. Prea lungă și îți pierzi interesul. Noroc că eu an învățat exact mărimea potrivită a unei rochii la un eveniment de acest gen. Am îmbrăcat o rochie neagră terminată în franjuri verzui până la genunchi. Suficient de strâmtă ca să atragă atenția, însa suficient de lungă ca să nu fie vulgară. Mi-am lăsat părul castaniu pe spate – oferă impresia de încredere în forțele proprii - și mi-am alungit cu tuș negru ochii albaștri, pentru a-i evidenția. Mi-am luat fisele rămase de la ultimele jocuri și le-am pus în geantă alături de câteva bijuterii vechi de-ale mamei. Am încercat să mă strecor prin casă, deoarece era aproape miezul nopții și nu doream să o trezesc pe Polina. Mi-am făcut griji degeaba: Polina nu putuse să doarmă și mă aștepta în fața ușii.