Ruleta rusească

IX: Ultimele detalii

Nimic din ce a spus Kemal nu m-a speriat in vreun fel. Auzisem de traficanți și bănuiam că Dimitrie nu face atâția banii din omorâtul oamenilor de distracție. Trebuia să rezist, acum când eram atât de aproape de tot ce-mi dorisem. În plus, sarcina mea nu părea grea, probabil îl voi înlocui pe gardianul care vine cu Dimitrie. Mâine va fi prima mea zi de lucru, și încă mai aveam un ordin de respectat: uniforma. Așa că mâncăm repede și ne pregătim să mergem într-un centru comercial din Moscova. Cum nu aveam orice alte haine de schimb, ne vom ocupa și de aspectul ăsta. Aș minți dacă aș spune că nu sunt entuziasmată. În Podolsk cumpăram mai multe reviste cu șinute lejere sau de seară și le răsfoiam împreună cu Polina, decupând articolele interesante și lipindu-le pe o bucată de carton pe care o țineam ascunsă de ochii mamei, pentru a nu o necăji cu aspirațiile noastre deșearte pe care nu le va putea împlini vreodată. Totuși, după ce a murit ea, am strâns o colecție frumoasă de rochii de seară rămasă acasă. Poate o să-l conving cândva pe Dimitrie să mă lase să le iau. Însă acum prioritatea mea era prezentul, iar Kemal va trebui să stea cu ochii pe mine și să se asigure că uniforma aleasă de mine e suficient de elegantă. Nu a fost nevoie să dezbatem subiectul, noul meu partener avea deja totul programat.

- Ai nevoie de o uniforma lejera. În caz că scapă un deținut va trebui să alergi ceea ce nu poți face într-o fustă. Mai bine alegem niște pantaloni strâmți, care să te pună în valoare, și o pereche de pantofi suficient de lejeri ca să iei un sprint.

Am intrat în magazinul menționat și am mers drept spre ceea ce ne interesa. După mai multe probe, am decis ultimele detalii și ne-am îndreptat spre casă. M-am mai plimbat puțin după ce am plătit, până când o femeie m-a întrerupt din contemplarea posibilităților comerciale oferite de Moscova. Nu avea nimic care să mă facă să o recunosc printre celelalte persoane de aici, însă avea un defect pe care l-am ghicit atunci când a deschis gura pentru prima oară: era mult prea vorbăreață.

- Vai! Nu pot să cred că e chiar Aleksandrina! Ai rămas în Moscova? spune ea pe un ton entuziast.

- Te cunosc? o întreb eu, puțin speriată de abordarea ei prea prietenoasă.

- Nu mă mai știi? Sunt Tatiana. Ne-am cunoscut la școala din Podolsk, pe care ai părăsit-o acum 2-3 ani.

- Îmi pare rău, nu te-am mai văzut de mult timp...

- Știu! îmi taie ea vorba. Cu tot pokerul și luptele ălea. Eu n-aș fi rezistat! Dar nu asta e important. Știi, acum vreo două zile era o bârfă bombă despre tine. Câțiva l-au vazut pe Dimitrie Izmailov ieșind dintr-un loc de ăla cu poker împreună cu tine. Îți dai seama, o celebritate ca el într-un oraș atât de mizerabil ca Podolsk! E adevărat? Păi, dacă e, atunci sigur e un adevarat gentleman, căci te-a dus la Moscova. Și, așa ca între noi, mai știi ceva de el? Nu de-aia, dar te văd bine plasată pe aici și ai plecat doar de câteva zile.

Tatiana asta era de groaza! Nici nu cred că a respirat când a rostit fraza. Am chibzuit ceva până să aleg un răspuns politicos care s-o trimită la plimbare și care să mă scoată din situația asta jenantă. Parcă și văd bârfele care vor roii în jurul meu când se va întoarce în Podolsk. Însa eu trebuie să mă gândesc la prima mea zi ca gardian, nu să-mi bat capul cu niște oameni de care nu ar trebui să-mi pese. Bârfele lor nu îmi vor îngreuna în vreun fel treaba. Din fericire nici nu a trebuit să mă mai gândesc la ceva, deoarece o mână fermă mi-a atins umărul. Un gest foarte familiar, pe care îl mai întâlnisem într-un vis încă proaspăt. Dimitrie era în spatele meu.

-Kozlov! Nu știam că ai o prietenă așa drăguță. De fapt, nu știam că ai prieteni. Bună, eu sunt Dimitrie Izmailov, dar tu știi asta.

Chiar dacă nu îi puteam vedea fața eram sigură că zâmbea. Puteam să-i văd zâmbetul irezistibil pentru toată gloata în fiecare cuvânt pe care îl rostea. Nu era prima dată când avea astfel de momente, dovadă fiind încrederea în forțele proprii. Știa exact ce trebuie să facă, iar Tatiana era foarte uimită de atitudinea lui. Încerca să fie cât poate de atractivă și senzuală, mai ales că Dimitrie i-a arătat foarte clar că e interesat de ea. În timp ce ei schimbau dulcegării ieftine care mă făceau să-mi dau ochii peste cap, Kemal a venit să-mi spună că găsise o rochie de seară care i-se părea potrivită pentru noua mea imagine. A fost puțin surprins să-l vadă pe Dimitrie acolo, însă l-a salutat prietenos și au mai schimbat câteva remarci generale despre „munca” lui ca patron. În tot acest timp, mâna lui Dimitrie stătuse ferm pe umărul meu.

 - AK, am nevoie de tine două secunde, trebuie să cumpărăm câte ceva din magazinul alimentar, spune Kemal încercând, probabil, să îl lase pe Dimitrie singur cu noua lui prietenă.

Încuvințez cu un gest din cap, dar Dimirie ezită să-mi dea drumul. Ezitarea lui a fost de scurtă durată, lăsându-mă în compania lui Kemal, iar el rămânând cu Tatiana. Kemal a mers în direcția opusă magazinului unde ar fi trebuit să mergem, trăgându-mă după el.

- Cred că te întrebi ce naiba face Dimitrie. Adevărul e că ești o noutate pentru noi. Nu prea avem de-a face cu femei de genul tău...

- Genul meu? Ce drac de subcategorie e „genul meu”?

- În „treburile” noastre nu merg căcaturi cu „fiecare e special în felul lui”. Aici avem categori. Iar tu, drăguță, ești noua noastră Nikita. Sau Alex Udinov, din pricina trăsăturilor fizice. Oricum ambele erau incendiare. Dimitrie a fost mereu un bărbat deschis unor momente... mai pasionale. Tipa aia cu care vorbește, de exemplu, e doar o altă anonimă. Tu ești însă angajata lui, așa că nu cred că ar fi deschis unei relații, fie ea de o noapte, cu o femeie pe care trebuie să o vadă mereu.

- Nu-mi spui nimic nou. Singurul care se crede macho e șefu. Nu crezi că lui ar trebui să-i spui asta?

- Adică tu chiar ești dezinteresată de el?

- Dimi-Dimi nu e singurul care a avut aventuri și care e ochit de sexul opus. Nu știu dacă aș refuza din capul locului o aventură cu o dinamită de calibrul lui, dar știu cum să mă descurc cu măscăricii ăștia. Asta ca să îți demonstrez că nu am uitat limbajul de cartier.

Desigur, îmi jucam cartea „interesantă”. Experiențele mele limitate pe terenul sexului opus fuseseră groaznice, nu aveam nimic de care să-mi amintesc cu plăcere. Poker-ul, însă, m-a învățat că aparențele sunt cele mai importante. Iar eu făcusem senzație cu asul meu de Maggie Q. Kemal, un veteran în arme psihologice, arăta destul de impresionat de atitudine.

- Bun, spune el într-un final. Nu avem nevoie să te învățăm să-ți joci rolul de femeie interesantă. Mai lucrăm puțin la tehnici. Imaginea e foarte importantă în mass-media. Păstrează-ți experiența din poker pentru public, nu ai să mă păcălești vreodată cu această carte. Totuși, o joci mai bine decât altele.  

Mutare greșită.

Am considerat discuția încheiată și am mers spre mașină fără a deschide vreun subiect. Drumul a fost liniștit, iar mașina s-a oprit în scurt timp lângă nouă mea locuință.

- Deci, interesanto, vrei să vezi un episod din serialul meu preferat sau treci direct la rutina de seară?

- Rutina.

- Mă gândeam eu. Te rog să nu faci zgomot.

 „Te rog să nu faci zgomot”? Ce zgomot enervant și insuportabil aș putea face? Oricum, îl cunosc doar de o zi, am timp să mă obișnuiesc cu ciudățeniile lui. Acum singurul lucru care mă poate liniști e o noapte lungă și un somn fără vise. Poate și o doză din nebunia frumoasă a lui Freddie Mercury, dar nu chiar acum. Patul era rigid și mi-a luat ceva să îmi găsesc o poziție comodă. Ba nu aveam aer, ba era incomod.