Ruleta rusească

VIII: Kemal și noua rânduială

Ușa s-a deschis, și un bărbat ne-a ieșit în întâmpinare. Kemal, probabil. Avea statura foarte asemănătoare cu cea a lui Dimitrie, singurul lucru care îi diferenția era părul șaten-deschis al lui Kemal și ochii de un albastru inocent și pur, care contrastau puțin cu albastrul-indigo al ochiilor lui Dimitrie. S-au îmbrățișat, bătându-se pe spate, gest foarte întâlnit printre bărbați. Păreau prieteni foarte buni, însă Kemal nu semăna deloc cu portretul dur pe care îl aveam în minte.

- Dimitrie! Ar trebui să fiu supărat; nu ai mai venit pe aici de vreo două săptămâni. Deci, ce treabă deosebit de impotrantă îmi dai? întreabă Kemal, zâmbind.

- Nu e cine știe ce. Vreau s-o instruiești pe Kozlov. Să nu o scapi din ochi! E mai periculoasă decât pare, răspunde el, întorcându-i zâmbetul.

Dimitrie se urcă în mașină, plecând cu acceași viteză zdrobitoare cu care venise. Chiar nu-și face griji în legătură cu amenzile?

- Kozlov? Interesant nume. Hai să intrăm și o să-mi povesteși exact de ce ești aici.

L-am urmat în camera de zi. Era decorată simplu și stilat, cu o canapea, două fotolii și o măsușă de cafea. M-am așezat în unul dintre fotolii, subminând orice teamă. Trebuia să par încrezătoare, ceea ce-mi ieșea întotdeauna. Kemal s-a lăsat să cadă pe canapea, cu un aer de nonșalanță.

- În primul rând, care este numele tău? Consider că dacă vom locui sub accelași acoperiș am dreptul să știu măcar atât.

- Aleksandrina Kozlov.

- OK. Aleksandrina e prea lung, și mi-se pare nepotrivit să-ți spun Kozlov. Preferi o anumită prescurtare?

- Nu.

- Atunci, bun venit în noua ta casă, AK. Eu sunt Kemal, colegul tău.

Începuse destul de prietenos. Cine e de fapt omul ăsta? Dimitie a menționat că sunt periculoasă. De ce mă ia așa ușor?

- Te voi supune unui interogatoriu scurt și ușor, apoi te voi lăsa să te acomodezi cu noua ta cameră. Aș vrea să știu... Cum ai ajuns aici? Ai văzut celula?

I-am schițat o parte din viața mea dinainte de-a ajunge acolo și despre cele două zile petrecute în celulă. Nu am ascuns nimic, pentru că nu era nimic de ascuns. Dacă mă înțelegeam bine cu Kemal, atunci eram salvată.

- Apreciez sinceritatea, de obicei toți pică partea asta. Tonul vocii tale era atât de hotărât încât ori ai învățat minciuna asta pe dinafară, ori ești viitoarea speranță a teatrului rusesc. Asta dacă ai mințit. Polina... Cum ai reușit s-o abandonezi acolo?

- Știi regulile foarte bine. Oricum avea să moară. M-am decis să-mi salvez viața.

- Egoist, însă toți suntem așa. Cred că ai făcut cea mai bună alegere pe care o puteai face în situația dată. Ești norocoasă, AK. Dimitrie cu siguranță a văzut ceva la tine, iar eu îi împărtășesc opinia. Sper doar să fi măcar pe jumătate atât de isteață precum te-a prezentat propria poveste, fiindcă am un ordin direct să te împușc dacă nu cooperezi. Și oricât de rău mi-ar părea, o s-o fac dacă nu-mi dai de ales. Schimbând subiectul, dacă ești foarte atentă și cooperantă o să-i câștigi simpatia și încrederea lui Dimitrie. Eu așa am făcut. Dacă ajungi acolo, și nu mă îndoiesc că ai șanse foarte mari, o să ai tot ce-ți dorești.

- Vreau să te întreb ceva, Kemal. Polina, sora mea, are vreo șansa să evadeze?

- E greu să dai astfel de vești, și crede-mă că te înțeleg mai bine decât crezi că o fac, dar nu. Sora ta va muri acolo și nu ai cum să schimbi asta.