Dark Wings

5. Frații Black

Katelyn Pov

O urmăream cu privirea pe Nat cum cobora scările nervoasă. Mi-am făcut griji pentru ea și așa mă tratează? Poate exagerez, poate ar trebui să îi ofer spațiu. Mă așez pe o treapă din spatele meu încercând să îmi limpezesc mintea. Nu cred că m-am mai simțit atât de singură în viața mea. Nu știam ce să fac. Inima îmi zicea să merg după ea să îmi cer scuze pentru comportamentul meu, dar în același timp voiam să o las să se linișteașcă. Oare mai era băiatul de la cafenea acolo? Presupun că pot să o iau și pe Nat cu mine, să o scot la o cafea să mă revanșez.

Cobor scările grăbită, neștiind pe unde a luat-o aceasta. Serios acuma, nu cred că și-a făcut prieteni într-un timp atât de scurt. Continui de coborât, presupunând că a ieșit afară prin campus. Deja mă gândesc serios să îi fac turul campusului. Nu pot să o mai țin tot așa. Dacă nu o să îmi aduc eu aminte, probabil o să îmi reproșeze ea pe viitor. Sar peste ultima treaptă pe care o coboram, merg 2 pași înainte și aud o voce înfiorător de cunoscută. Era Aurora. Dar în același timp nu era ea. Lipsea acea tonalitate superioară și ușor aprigă. Aceea era vocea unei Aurore dezamăgitor de triste. Scot capul după colțul holului să văd scena cu ochii mei. În fața ei la nici 2 metri se afla Natalie.

- Vreau...sss...să...încearcă Aurora să își găsească cuvintele.

- Să ce Aurora?! o întreabă intensificând înălțimea cuvintelor Nat vizibil nervoasă.

Ce am ratat? Pe lângă faptul că Aurora și Natalie s-au cunoscut. Se uitau una la alta cu o intensitate indescifrabilă. Aurora privea persoana din fața ei parcă căutând o ancoră care să o salveze. Pe de altă parte, Nat nu infățișa același sentiment, ci părea cuprinsă de furie. Nu știu ce i-a provocat lui Natalie această stare, dar sunt sigură că nu o sa ia oîntorsătură bună.

Aceasta se întoarce spre direcția mea, lăsând îngerul cu plete de foc să se uite la ea cum se îndepărtează, moment în care Aurora spune:

- Rămâi!

Nat părea mișcată de cerința Aurorei. Își mutase privirea spre pământ încercând să își controleze emoțiile când o lacrimă fierbinte îi pătează obrazul. Nu am m-ai văzut-o pe Natalie în ipostaza de persoană vulnerabilă... dar măcar știam că are sentimente?

Ceva din mine voia să intervină și să pună capăt acestei dispute, dar cealaltă parte voia să descopere ce se afla în spatele ei. Nat își ridică chipul inainte, clipind des ca să își oprească lacrimile. Buclele mari îi picau pe față și lipindu-se de locul unde lacrimile își puseseră amprenta.

- Nu! rostește Natalie și își continuă drumul.

Aurora se adăpostește emoțional în camera ei, iar eu rămân cu o Nat răvășită. Ies din colțul holului pentru a îi întâlnii ochii. Aceasta când îmi zărește chipul, tresare ușor speriată. Mă apropii de ea pentru ai îi oferii o îmbrățișare, ea uitându-se la mine antipatică.

- Îmi pare rău, Nat! găsesc eu curajul să spun.

Aceasta mă privește surprinsă, ochii ei sclipind cu durere. Nu suportam să o văd așa.

- Vreau să dorm. mă anunță Natalie, vocea ei fiind lipsită de viață.

Dau din cap în semn înțelegător și îi mângâi ușor umerii. Aceasta stă și privește locul unde corpurile noastre se atingeau tensionată. Greșeam cu ceva? Îmi retrag mâna ușor de pe umărul ei încercând să îi ofer confort, dar ceva din privirea ei îmi spunea că mai bine nu făceam asta.

Urcam scările fără ca una dintre noi să mai spună ceva, gândindu-mă că liniștea ar putea să o ajute. Ajungem în fața ușii camerei noastre și realizez că am lăsat-o descuiată. Deschid ușa larg și inima mi se oprește. Simțeam cum tot aerul din camera a fost extras, pus într-o cutie și aruncat în ocean. Nu era surprins de apariția mea în cameră, chipul lui fiind cuprins de indiferență. Ochii lui ciocolatii îi căutau pe ai mei cu curiozitate. Când privirile ni se intersectează, simt cum camera se învârte în jurul nostru. Picioarele se fac moi și îmi simt gâtul uscat. Nat nu este atentă la scena din fața ei, arucându-se năpăsătoare în patul ei. Este absorbită de durere, era evident. Voiam să îi ofer cea mai călduroasă îmbrățișare existentă, dar trebuie să aflu ce scopuri avea băiatul în camera noastră.

- Cum ai ajuns aici? îl întreb iritată de situație.

- Ușa era deschisă.

Uhm asta nu înseamnă că trebuia să și intrii pe ea!

- În plus îmi făceam griji pentru sora mea. spune băiatul din fața mea, mutându-și privirea spre patul pe care stătea Nat.

Natalie are un frate? Cum și când și ce????

- Mulțumesc Natalie pentru informare. îi reproșez fetei de pe pat.

Aceasta își dă ochii peste cap nepăsându-i de comentariul meu.

- Edward nu este un lucru cu care să mă laud!

- HEY! Nu e ca și cum ai avut de ales. spune acesta și se așează la picioarele Nataliei pe pat.

Cei doi își schimbă priviri acompaniate de zâmbete. Îmi întind mâna pentru a face cunoștință cu fratele colegei mele de cameră. Acesta își mută atenția de la sora la mine. Se uita în ochii mei încercând să descifreze acțiunea făcută de mine. Îi iau mâna lui dreaptă și o pun în paralel cu a mea pentru ca el să alunge distanța dintre ele. Edward se uită la mâinile noastre care aveau mai puțin de doi centimetrii de a se atinge, apoi își mută privirea spre ochii mei arătând nelămurire. Iau inițiativă și micșorez spațiul dintre ele la zero, strângându-i ușor mâna prietenește. Simt cum îmi arde mâna într-a lui. Bătăile inimii îmi accelerau pe secundă ce trecea. Ochii mei îi cercetau pe ai lui cu o curiozitate neintenționată. Acesta se ridică fară să rupă conexiunea mâinilor noastre încă privindu-mă în ochi atent.

- Katelyn Moore! rup eu într-un final liniștea.

- Edward Black!

- Un nume misterios pentru o persoană misterioasă să înțeleg? îl întreb eu cu sarcasm în voce.

- Poți spune și așa. răspunde cu un zâmbet mic punându-i stăpânire pe față.

Ochii aveau strălucirea hipnotizantă a zâmbetului acestuia. Îmi mut atenția asupra fetei care acum câteva clipe plângea pe holurile căminului. Adormise. Mă apropii de ea punându-i pătura peste trupul ei. Îi fur o buclă de păr care îi picase pe față și i-o pun pe după ureche. Era atât de liniștită când dormea. Un adevărat înger.

- Ar trebui să plec.

Era atât de aproape de mine. Îi simt respirația pe ceafa mea, făcându-și apariția pielea de găină. Încercam să respir, dar era ca și cum inspiram din nimic. Ca și cum camera se golise de orice urmă de oxigen. Îmi trec mâna prin părul răvășit cu viteză ignorându-i prezența. Voiam să plece. Să se îndepărteze de mine. Nici măcar nu mă atinge, dar simt electricitate trecând prin totalitatea corpului meu. Îi simt respirația din ce în ce mai mult, asta însemnând că se apropie. Nu puteam să îl las să mă atingă. Aerul pe care gura lui îl emană era fierbinte, eu tresărind la contactul acestuia cu pielea mea. Mă întorc cu fața la el încercând să nu mă dezechilibrez. Ochii mei îi întâlnesc pe ai lui și se oprește. Distanța dintre noi era aproape nulă. Nu puteam să îl mai privesc. Simțeam că mi-a extras orice fel de putere din corp, fiind uimită de faptul că încă mă mai țineam pe picioare. Îmi întorc privirea la Nat să verific dacă mai doarme, moment în care simt două degete orientându-mi privirea spre chipul lui și ridicându-mi bărbia la nivelul ochilor lui.

- Doar dacă vrei... rostește încet Edward păstrând contactul vizual dintre noi.

Îmi pun mâna peste a lui și simt furnicături. Îi dau degetele la o parte de pe fața mea, ținându-l de încheietura mâinii.

- Aș vrea să pleci. îi spun eu hotărâtă.

Acesta a rămas șocat la răspunsul meu asupra apropoului lui. Cred că sunt una dintre puținile fete care îl refuză. Mă simțeam mândră. Edward se îndepărtează de mine, vizibil nervos. Deschide ușa camerei și se uită pentru ultima oară la mine. Avea o privire amenințătoare. Buzele luaseră forma unei linii drepte și o încruntătură zăcea pe fața lui.

- Ne mai auzim, Kate! spune el trântind ușa în urma lui.

Hello! Un nou capitol, ha? Aparent da. O să încerc să mă focusez mai mult pe traducere capitolelor în engleză. Btw sper ca v-a placut videoclipul de mai sus <33