Dark Wings

11. Priviri inocente

Katelyn pov

Mergeam liniștită pe holurile facultății spre sala de clasă. Aveam literatură, materie care nu îmi displăcea. Eram emoționată, nu pentru cartea despre care o să discutăm, ci pentru că mâine aveam să îi împărtășesc directorului facultății ideea în legătură cu balul. Aveam câteva fraze scrise pe o foaie de hârtie în dormitor, dar nu îmi ofereau satisfacția necesară. Intru în încăperea unde avea să se desfășoare ora și mă gândesc unde să mă așez. Aveam de unde să aleg, lecțiile având loc într-o sală de amfiteatru. Nu făceam doar cei din primul an de facultate, era un mix de "clase" în acea sală, programa pe care o aborda fiind aceeași. Nu puteam să nu îmi intersectez privirea cu cea a lui Natalie, ea aflându-se pe al treilea rând aproape de scări.

Dar nu doar privirea ei era inevitabilă. Era și privirea lui Edward. Acesta mă analiza din cap până în picioare, nebăgând de seamă faptul că eu mă uitam la el. Simțeam electricitate trecând prin totalitatea corpului meu chiar dacă se afla la o distanță considerabilă de mine. Nu conta cât de departe era, atâta timp cât știam că se afla acolo reușea să îmi afecteze bătăile inimii. Acesta era pe rândul din spatele lui Nat pe partea stângă a ei. Refuzam să mă așez în fața băiatului, așa că am decis să mă așez în primul rând pe unul dintre scaune. Îi simțeam privirea apăsătoare a lui Edward probabil enervat pe faptul că voiam să îl evit. Doar el avea dreptul să fie supărat? Dar eu? Eu am fost lăsată cu ochii în soare fără nici măcar o explicație, lăsându-mă îngândurată toată ziua.

Nici nu am apucat să îmi întorc capul pentru a-i intersecta privirea că apare Natalie așezându-se lângă mine.

- Te-am strigat de minim două ori ca să te așezi lângă mine! spune aceasta nervoasă.

- Scuze, nu am fost atentă.

- Iarăși înfundată în gânduri?

- Da...

- Aceleași gânduri ca acum câteva zile?

Îmi simt gâtul înghețat neputând să mai zic ceva. Scot caietul din ghiozdan și îl pun pe mica măsuță din fața mea. Realizez că nu mi-am luat nici un pix la mine și mă uit la fata din stânga mea.

- Ai un pix? o întreb eu.

Aceasta își arată zâmbetul imaculat și scoate un pix care se afla după urechea ei. Îmi înmânează instrumentul de scris, eu dând din cap în semn de mulțumesc. Scot capacul acestuia cu gura și așez vârful pixului pe foaia de hârtie, scriind data. Fără să realizez că i-am dat drumul din gură, auzind cum capacul face contact cu podeua. Îmi dau o palmă mintal și mă aplec după el, dar sunt oprită de mâna unei alte persoane ce ridică capacul de jos. Acesta îmi pune obiectul în mână, buricele degetelor lui încălzindu-mi pielea. Aveam sentimentul că știam deja cine era. Îi evit privirea, mormăind un simplu "Mulțumesc!" și mă așez înapoi în bancă. Pun căpăcelul pe bancă și continui să scriu pe caiet. Dar el juca un joc murdar. A observat scaunul liber din dreapta mea și s-a așezat pe el.

- De aici văd mult mai bine! spune Edward Black cu un rânjet pe față.

Ce încerca să facă? Voia să mă scoată din sărite? Pentru că îi ieșea.

- Cred că vedeai mai bine unde stăteai înainte. îi șoptesc eu aproape de ureche.

Îmi mut atenția la chipul lui, murind de nerăbdare să îi văd reacția la replica mea. Zâmbetul lui parcă încremenise, dar ochii îi sclipeau uitându-se la ai mei. Acesta dă din cap dezaprobator, zâmbetul acestuia mărindu-se. Îmi dau ochii peste cap și mă axez pe caietul din fața mea, profesoara intrând deja în clasă.