Dark Wings

1. Pilot

Katelyn pov.

Era dimineață. Razele soarelui treceau prin geamul camerei mele. Mă ridic cu o mică durere de cap din cauză faptului că am stat până la 12 noaptea să învăț la istoria raiului. Mă îmbrac în tipica mea ținută, o rochie albă din dantela si niște tenesi albi din piele. Părul îl prind pe jumătate, iar restul stă liber în bătaia vântului. Îmi iau rucsacul cu cărțile necesare și mă duc spre facultate.

Drumul către destinație nu este lung, eu stând la căminul ce aparținea de campus. Fac cinci minute până acolo, dar depindea și de vremea de afară. Nu plouă regulat în rai, dar și când plouă, nu o să mai poți să te deplasezi cu aceeași viteză. Ajung în fața ușilor facultății și mă gândeam dacă mai avea sens să trec de ea. Simțeam deja privirile studenților analizându-mă și șușotind în urechile altora, probabil comentarii fară sens. Nu aveam cum să fac față la scena ce se desfășura în fața ochilor mei în fiecare zi. Nu singură. Dar eram singură, nu aveam nici un prieten care să îmi spună că este normal și că nu am de ce să pun totul pe suflet. Dar cum aveam să ascult ce îmi spunea subconștientul meu?

Îmi fac curaj și intru în clădire ce avea să mă țină captivă pentru cinci ore. Ochii celorlalți îngeri erau ațintiți deja la mișcările mele, la hainele pe care le purtam, totul. Uneori îmi doresc să nu fiu fiica lui Dumnezeu deoarece mi se acordă mult prea multă atenție. Vreau să fiu tratată ca un înger normal. Să fiu la același nivel cu ei. Să existe egalitate între mine și ei. Asta era tot ce îmi doream. Îmi pun cărțile în dulap si mă îndrept spre ora de curs. Eram aproape în întârziere ceea ce mă făcea din ce în ce mai stresată pe secundă ce trecea. Intru în clasă fără întârziere, mă așez în bancă și îl aștept pe profesor să intre. Rutina zilnică. Acesta intră în clasă și începe predarea.

Simt cum mi se îngreunează pleoapele, imaginea cu profesorul ce povestea despre plantele ce puteau să vindece mușcături de demoni se încețoșa. Eram extenuată, știind că dacă mai aveam să stau mult așa ajungeam să pic cu capul pe bancă adormită. Îmi deschid ochii brusc și îmi ridic o mână pentru a-i capta atenția profesorului. Acesta își mută privirea de la cartea deschisă pe care o avea în față la mine, cu o privire enervată.

- Da, domnișoară Moore? mă întreabă acesta.

- Pot să merg la toaletă? Nu mă simt prea bine.

Își schimbă expresia de la una iritată la una căutătoare. Căuta orice motiv cu care să mă refuze și să își continue lecția, o sprânceană arcuită făcându-și apariția. Oare ochii mei împânziți de cearcăne nu erau suficient de convingători?

Dar a mers. Acesta își direcționează mâinile spre ușă neschimbându-și privirea acidă. Mă ridic din bancă, cu mai multă energie decât dimineață, trec pe lângă catedra lui oferindu-i un "Mulțumesc!" scurt și ies din încăpere. Mă îndrept spre toaletă știind că singurul mod de a scăpa de aceasta stare era de a-mi revigora fața cu niște apă. Intru și observ o fată cu părul ca scoarța copacului stând în fața oglinzii holbându-se la reflexia ei din oglindă. Trăsăturile feței ei erau bine definite și buclele care îi cădeau pe umeri o făceau să pară mai bătrână decât mine. Numai chipul ei fără imperfecțiuni o ajuta să arate de vârsta mea. Buzele îi erau pictate în roșu trandafiriu subtil, iar ochii de culoarea castanelor erau conturați de o linie neagră dreaptă. Era îmbrăcată din cap până în picioare în negru, o jachetă de aceeași culoare acoperindu-i umerii expuși de maieul pe care îl purta. Nu puteam să nu observ că purta o pereche de botine cu toc, aducând-o la același nivel cu mine. Era frumoasă, nu puteam să neg.

Când îmi observă prezența, aceasta își mută privirea spre direcția mea chicotind puțin. Cred că m-a prins uitându-mă la ea. Defapt nu mă uitam. Mă holbam. Aceasta întinde mâna pentru a se prezenta în timp ce zâmbetul nu îi dispărea de pe chip. Întind și eu mâna la rândul meu și i-o strâng ușor prietenește.